Psihologia este văzută ca știința care se ocupă de om, mai precis de mintea (cum gândim?), sentimentele (cum simțim?) și comportamentul omului (de ce facem ce facem?). Ideile și metodele celor din acest domeniu au variat enorm, iar multe dintre teoriile de succes acum câteva zeci de ani sunt astăzi doar note de subsol ori parte din cărțile de istorie ale acestui domeniu. Iată cam ce-am aflat despre noi în ultimii 100 de ani.


Micul Albert

În 1920 a avut loc unul dintre experimentele cele mai lipsite de etică, ce poate fi ușor catalogat, după orice standarde, ca abuz împotriva unui copil.

Psihologul John Watson, Universitatea Johns Hopkins, și o fostă elevă de-ale sale, Rosalie Rayner, au vrut să vadă dacă pot condiționa un copil așa cum făcuse psihologul rus Ivan Pavlov cu câinii săi.

Cei doi au observat întâi că un băiat de 9 luni, denumit Micul Albert, era indiferent atunci când i se punea în față un șoarece alb.

Ulterior, pentru a observa dacă băiețelul poate fi condiționat, atunci când i se așeza șoarecele în față, iar copilul încerca să-l mângăie, psihologii loveau o bară de metal cu un ciocan, în acest fel asociind vederea șoarecelui cu zgomotul înfricoșător pentru copil.

După multiple încercări, până la urmă au reușit: copilul plângea și era speriat de fiecare dată când îi era arătat șoarecele alb. Dar, mai mult, acesta devenea supărat și plângerea la apariția a cam orice cu blană: un iepure (vezi imaginea de mai jos), un câine, o haină de blană sau un Moș Crăciun cu barbă.


Micul Albert plângând la vederea unui iepure
Imagine: J.B. Watson


Nu e clar ce s-a întâmplat cu Micul Albert și nici cine era. El a fost extras din experiment, probabil de mama sa, înainte ca acesta să fie de-condiționat. Nu se știe nimic nici despre evoluția lui ulterioară și efectele experimentului asupra sa.


Behaviorismul


Ulterior J.B. Watson s-a reprofilat. A devenit director în companie de publicitate. Dar a și pus umărul la un nou domeniul al psihologiei: behaviorismul.

În 1913 Watson a declarat că el este un tip nou de psiholog: un behaviorist. A mai afirmat că behaviorismul va elimina complet introspecţia din psihologie. Psihologii ar putea să adere la metoda ştiinţifică, studiind numai lucruri ce pot fi observate şi măsurate. Astfel, cercetătorii ar putea să controleze comportamentul uman ca niciodată înainte.

Watson a făcut și o faimoasă declaraţie despre potenţialul behaviorismului: „Daţi-mi o duzină de copii sănătoşi, bine-informaţi şi mediul necesar pentru a-i creşte şi vă voi garanta că îl voi alege pe oricare dintre ei şi-l voi educa pentru a deveni orice tip de specialist: doctor, avocat, artist, comerciant ori - da - cerşetor ori hoţ".

Citește mai multe despre Watson aici.


Psihologia gestaltistă

Psihologilor gestaltişti nu le-a plăcut ideea centrală a behaviorismului, deoarece pentru ei era evident că procesele nevăzute din creier sunt cruciale în explicarea percepţiei.


Pocalul lui Rubin


Pentru a-şi argumenta punctul de vedere, psihologii gestaltişti au preferat să se refere la imaginile duble. Un exemplu celebru este cupa Peter/Paul sau pocalul Rubin, mediatizat de psihologul danez Edgar Rubin în 1915. Imaginea poate fi văzută ca o cupă sau ca două feţe. Deoarece două percepţii diferite pot apărea din acelaşi stimul, argumentează gestaltiştii, în mod evident este ceva ce se întâmplă în creier care determină ce imagine să vedem. Percepţia presupune mai mult decât stimulul care pătrunde prin ochi. Procesele centrale (procesele din creier) sunt implicate.

Citește mai multe despre psihologia gestaltistă aici.


Psihologia freudiană și psihanaliza

Apoi a intrat în scenă Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei și unul dintre cei mai influenți psihologi care au existat vreodată.

Freud a introdus o mulțime de termeni noi ori a reciclat termeni vechi pentru a le da noi sensuri.

Acesta credea, de exemplu, că sinele este o sursă de gânduri și sentimente copilărești sau necivilizate, multe dintre ele (ca pofta trupească sau ura față de părinți) fiind inacceptabile pentru eu, impunându-se deci un fel de rezistență. Freud a simțit că această idee era una dintre cele mai mari intuiții și contribuții originale. Într-un eseu autobiografic din 1925, el a menţionat că: „Am numit acest proces „refulare” (eng. repression): este o idee nouă și nimic asemănător nu a mai fost identificat vreodată în viața mentală”.

Dar pentru Freud teoria sa sexuală a fost, în opinia sa, cea mai importantă contribuție la psihologie. El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența „déjà vu” prin asocierea cu o amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei. Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care gândea Freud. Freud a insistat că teoria sa sexuală se aplică tuturor bolilor mintale.

 



În 1923, Freud a scris o carte în care a elaborat o nouă teorie asupra organizării personalității. A introdus ideile de „sine”, „eu” şi „supra-eu”, ca încercări de a descrie diviziuni importante ale psihicului. Psihicul era conceput ca universul global al minții, în timp ce sinele, eul şi supra-eul erau pentru Freud diviziuni sau funcții ale psihicului.

Dar cu timpul steaua lui Freud, care nu-și bazeze teoriile pe studii clinice, a apus încet încet...

Citiți mai multe despre ideile lui Freud aici și aici, iar despre viața și opera acestuia în acest articol.


Psihologia lui B.F. Skinner


La puțin după ce Freud a ajuns faimos, un alt psiholog american urmă să-și impună abordarea sa în contextul curentului behaviorist.

B.F. Skinner este cel mai citat cercetător din literatura psihologică. Skinner a evidenţiat rolul consolidării şi al pedepsei în învăţare.

Skinner a studiat comportamentul porumbeilor și a descoperit, de exemplu, că recompensarea repetată a acestora întărea învățarea, iar recompensarea intermitentă producea un comportament consolidat, care era dificil de dezvățat în laborator.

Skinner înțelegea comportamentul uman ca o rezultantă a condiționărilor anterioare, ideea de „liber-arbitru” devenind astfel o iluzie.
 
Până în anii '50 mulţi psihologi americani, britanici şi sud-africani au îmbrăţişat ideile psihologiei comportamentale ale lui Skinner. Apoi unii psihologi s-au gândit să se „apropie” mai mult de ce întâmplă în creierul uman...


Revoluția cognitivă

Astăzi cercetările din domeniul psihologiei sunt focalizate pe cum gândește și simte omul, precum și pe comportamentul acestuia. Are la bază ceea ce numim „revoluția cognitivă”, care a început, timid, la mijlocul secolului trecut.

Odată cu disponibilitatea computerelor și a puterii lor de calcul a apărut și ideea că este posibil ca, în fapt, creierul să funcționeze similar unui computer, idee care este adesea întâlnită și astăzi.

Economiștii au adoptat și ei descoperirile din psihologie pentru a duce mai departe domeniul lor. Cercetările a doi psihologi, Daniel Kahneman și Amos Tversky (unul de la Princeton, altul de la Stanford), care au evidențiat predispozițiile cognitive ale omului (eng. biases), au revoluționat modul în care înțelegem comportamentul economic al omului. Kahneman a și primit Premiul Nobel pentru economie pentru rezultatele cercetării sale.

Puteți citi principalele idei ale celor doi psihologi în acest sumar al cărții scrise de Kahnem, „Gândire rapidă, gândire lentă”.

Un alt psiholog american, Richard Thaler, a aplicat ideile celor doi în studiul comportamentului financiar, obținând și ei Premiul Nobel și tot pentru economie.

Thaler a fost susținătorul practicii „ghionturilor” (eng. nudge), în sensul utilizării anumitor tehnici de către guvern și instituții pentru a-i ajuta pe oameni să ia cele mai bune decizii, în interesul lor. Kahneman arătase că, de exemplu, pasionații de jocuri de noroc ajung la ruină pentru că ei își amintesc doar de marii câștigători, nu de larga majoritate a celor care joacă care pierd.

„Ghionturile” psihologice au fost folosite, de exemplu, pentru a înregistra angajații în mod automat în programele de pensionare (pentru că tendința este, cel puțin la cei tineri, să evite să pună bani deoparte în primii ani de activitate).

O altă tactică de aplicare a „ghionturilor” a constat în „redesenarea” magazinelor, pentru ca zonele cu dulciuri să fie mai greu de găsit decât rafturile cu vegetale și alte alimente sănătoase.


De ce există răul în lume? Psihologia socială

Psihologia socială a ieșit în evidență prin câteva studii șocante, care par că explică de ce este omul înclinat uneori să se comporte ca o bestie, ucigându-și fără regrete semenii.

La puțin timp după ce atrocitățile comise de Germania nazistă au devenit cunoscute în detaliu la nivel global, unii psihologi s-au apucat să cerceteze cum este posibil așa ceva. Două experimente au devenit rapid faimoase, arătând ușurința cu care cei mai mulți oameni se schimbă sub forța împrejurărilor.

Obediența față de autoritate

Experimentul obedienţei faţă de autoritate al lui Stanley Milgram a avut ca scop măsurarea gradului în care participanţii executau ordinele unei persoane cu semnele autorităţii, chiar dacă aceste ordine intrau în conflict cu propriile norme morale.

Interesul  lui Milgram (de origine evreu) pentru problema obedienţei şi-a avut originea în întrebările acestuia privitoare la faptul că naziştii au fost dispuşi să ucidă milioane de evrei în lagărele de concentrare în cel de-Al Doilea Război Mondial. Experimentul a început în iulie 1961, la trei luni după ce începuse la Ierusalim procesul unui criminal de război nazist, Adolf Eichmann.

Oameni obişnuiţi, puşi în poziţia de a executa un ordin, „uită” să se întrebe cât de vătămător este efectul faptei lor, punând respectarea cererii autorităţii deasupra judecăţii proprii. În cadrul acestui experiment, subiecţilor li s-a cerut un lucru simplu: administrarea unor şocuri electrice de o intensitate din ce în ce mai mare unor persoane, în cazul în care aceştia „greşeau” răspunsul la anumite întrebări. 65% dintre subiecţi au mers până la capăt cu şocurilor electrice, ceea ce ar fi însemnat, dacă şocurile ar fi fost reale, uciderea celor care trebuia să capete o memorie mai bună cu ajutorul curentului electric...

Citiți articolul nostru detaliat dedicat experimentului aici.

Experimentul închisorii

Scopul experimentului a fost acela de a determina reacţia subiecţilor în condiţii de captivitate şi efectele rolurilor sociale impuse asupra comportamentului uman. În 1971, sub îndrumarea lui Philip Zimbardo, profesor la Universitatea Stanford, 24 de studenţi au fost selectaţi pentru a juca rolul de gardieni şi prizonieri. Împărţirea lor în cele două grupuri a fost aleatoare. După numai 6 zile din cele 14 planificate pentru experiment, profesorul Zimbardo a fost nevoit să-l oprească, nevoit fiind de escaladarea comportamentului sadic al gardienilor faţă de deţinuţi şi de iminenţa unei revolte a deţinuţilor, ambele tabere depăşind aşteptările în privinţa asumării rolurilor stabilite.

 


Imagine din timpul experimentului

Citiți aici o prezentare detaliată a experimentului.

Iar pentru un sumar a celor mai reprezentative experimente din psihologia socială citiți acest articol.


Deși aceste experimente sunt de-a dreptul șocante și încă de actualitate, în ultimii ani autoritatea acestora a fost contestată de unii cercetători, concluziile experimentelor fiind considerate problematice. De exemplu, nu este clar de ce Milgram a publicat rezultatele unui singur studiu privind obediența față de autoritate, deși a efectuat 23 astfel de studii. O interpretare modernă a studiului lui Milgram este că oamenii tind să se identifice cu o cauză colectivă care le justifică acțiunile, iar în cazul experimentului privind autoritatea participanții au ascultat ordinele pentru că ei cooperau cu psihologii într-un proiect pe care-l înțelegeau ca fiind important.

Genocidul din 1994 din Ruanda, când membri din populația majoritară, hutu, au ucis circa 800 de mii de persoane din populația minoritară, tutsi, în 100 de zile, a ridicat semne de întrebare cu privire la validitatea concluziilor lui Milgram. De ce? Pentru că doar circa 20 % dintre bărbații hutu au fost implicați în crime și mult mai puține femei. Iar cei implicați ori erau extrem de zeloși, ori urmăreau interese politice. Unii pur și simplu voiau să fure ceva de preț de la o populație fără apărare. Dar e de menționat că majoritatea largă a populației hutu a ia parte la măcel, cu toate presiunile de context.

Nici experimentul lui Zimbardo nu a fost scutit de critici, care continuă și astăzi. Acest experiment a fost reluat în anul 2001 însă, iar rezultatele au fost în bună parte asemănătoare: după 8 zile experimentul a trebuit oprit, pe fondul unui conflict între grupuri de prizonieri și gardieni.


Haosul din psihiatrie. Suntem (aproape) toți nebuni?


Bolile mentale au fost catalogate în cea mai influent manual, denumit Manualul bolilor mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, DSM).

Din 1952 până în 1980 DSM-ul s-a bazat pe ideile din psihanalizei inventate de Freud. Dar imprecizia identificării bolilor a dus la o revizuire majoră în 1980. Arhitecții acestei versiuni, a treia, au vrut ca psihiatria să fie cunoscută ca o știință biologică; au crescut numărul de boli mentale și le-au definit în funcție de seturi de simptome ce apăreau de regulă împreună.

Dar confuzia a persistat, pentru că multe simptome apăreau la boli diferite, cum ar fi cazul halucinațiilor psihotice, ce apar în schizofrenie, tulburarea bipolară și altele. Așa că mulți pacienți primeau mai multe diagnostice.

Pe acest fond a devenit faimos David Rosenhan, psihiatru american, care a devenit cunoscut datorită unui faimos experiment care îi poartă numele pe care l-a pus în practică în deceniul 8 al secolului trecut. Experimentul lui David Rosenhan pe tema validităţii actului de diagnoză în spitalele psihiatrice americane a fost pus în scenă în anul 1972, un studiu pe această temă fiind publicat în prestigioasa revistă „Science” sub titlul: „Despre a fi sănătos în locuri nebune” (On being sane in insane places). Citiți despre acest experiment în articolul nostru: Cât de nebuni sunt nebunii?

Ediția a cincea a DSM a apărut în 2013. Între timp avusese loc o reevaluare a modului în care psihiatrii s-au raportat la bolile mentale. A apărut ideea de scală a severității bolii, pe baza măsurării unor trăsături de personalitate. Psihiatrii fac acum diferența dintre tulburările mentale, ca depresia și schizofrenia, de tulburările de personalitate, ca narcisismul și comportamentul antisocial.

Apoi, studii de lungă durată din Noua Zeelandă, SUA și Elveția au ajuns la concluzia că definirea tulburărilor mentale trebuie regândită, căci s-a observat că aproape toți cei care au fost monitorizați pe perioade lungi (între 11 și 38 de ani) au avut probleme de natură psihică la un moment dat, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Doar 17 % nu au prezentat astfel de probleme. Cei care nu au avut probleme au prezentat trăsături de personalitate avantajoase încă din copilărie, afișând capacitatea de autocontrol, rareori afișând emoții negative puternice și având mulți prieteni.

În 2014 cercetătorii din acest proiect au inventat chiar și un chestionar destinat măsurării susceptibilității de a avea o boală mentală de-a lungul vieții.


Moartea din disperare

Pe măsură ce condițiile de viață s-au îmbunătățit în general în multe societăți ale lumii, doi economiști americani, Anne Case și Angus Deaton, au observat un trend alarmant în 2015 în SUA: mortalitatea din cauze precum alcoolismul, supradozele de droguri și sinuciderile - a crescut în ultimii 25 în special în rândul populației albe cu vârste între 45 și 54 de ani.

Acest tip de deces a fost denumit „moartea din disperare”. La bază au fost identificate, ca motive, pierderea locului de muncă (pe măsură ce unele industrii și-au redus activitatea (ca mineritul, de exemplu) ori activități diverse au fost mutate în alte țări), creșterea costurilor din sistemul sanitar ori dezintegrarea familiilor.

Un studiu din 2021 a arătat că în ultimii 30 de ani circa 6,7 milioane de americani au murit pe fondul abuzului de alcool, droguri, sinuciderilor și bolilor legate de obezitate.

Cum să măsori disperarea? Două idei de început. Întâi, disperarea nu este totuna cu depresia, pentru că pot fi evenimente bruște și tragice, care sunt dincolo de controlul personal, cum ar fi pierderea unui loc de muncă ori pierderea unui membru de familie, care pot duce la suferință și decizii abrupte pe acest fond de demoralizare.

În al doilea rând, oamenii trebuie studiați pe termen lung, pentru a observa cum apare și evoluează disperarea. Este de interes, de exemplu, de văzut dacă adicția de droguri afectează mai mult pe cei care au experimentat disperarea pe când erau copii.

S-a creat și o „scală a disperării”, care constă din șapte indicatori, care cuprind: sentimentul de lipsă de speranță, sentimentul de lipsă a oricărui sprijin, sentimentul de lipsă a iubirii ori existența unei stări de îngrijorare ce apare în mod constant.

După cum ați putut vedea în acest lung articol, în ultima sută de ani psihologia și-a diversificat cercetările în diverse direcții, cu unele rezultate impresionante în ce privește comportamentul uman. Sigur, au rămas multe probleme nerezolvate, dar având în vedere complexitatea creierului uman, unele laturi ale omului vor rămâne întotdeauna necunoscute. Un exemplu, problema conștiinței sau a liberului-arbitru, despre care vă invităm să citiți în continuare, urmărind linkurile de mai jos.

Dacă sunteți interesat de psihologie, puteți accesa secțiunile site-ului nostru dedicate acestui domeniu:
Psihologia pe înțelesul tuturor
Inexplicabil - ce nu știm încă
Scepticus - granițele gândirii
Cartea „Introducere în psihologie”   
Erori de logică

Ori puteți citi câteva articole recente superinteresante din acest domeniu:
Cea mai importantă idee din psihologie
De ce roboții nu pot fi niciodată ca oamenii
Rar știm motivația din spatele deciziilor noastre
Mecanismele fundamentale ale minții umane
De ce nu vom ști niciodată cum arată lumea, în „realitate”
De ce nu vom înțelege niciodată ce este conștiința
De ce nu vom ști niciodată dacă avem liber-arbitru  

Articol inspirat de ScienceNews

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro