Pedeapsa insuficientă este o aplicaţie a teoriei auto-justificării (contribuţia originală a lui Aronson la teoria disonanţei cognitive) şi reprezintă un instrument pe care părinţii îl pot folosi în lupta nedreptă cu iubitele lor progenituri (manipulative).
Acest articol este machiavelic. Ştiu că abia aştepţi să-l citeşti, în special dacă eşti părinte. El se referă la o soluţie identificată de psihologii sociali la veşnică problemă a controlului exercitat asupra copiilor, spre binele lor.
F (5 ani) o bate pe S (3 ani). Degeaba îi explici. Când pleci sau nu te uiţi, îi mai arde una (nu ştim de ce o urăşte, dar putem specula psihanalitic). Se pune întrebarea cum să faci astfel încât să-ţi protejezi odrasla de sex feminin (care probabil îl muşca de ureche în alte situaţii, însă nu vom intra acum în aceste amănunte chirurgicale).
Îl poţi pedepsi drastic, desigur: o lună fără desene animate (sau o mamă de bătaie-gândire sexistă, observi, de ce nu şi un tată de bătaie?) Însă nu funcţionează. Cum părăseşti incinta (adică dispare sursa de frică) cum o torturează din nou.
Aronson propune să îl ameninţi şi să îi administrezi, dacă este cazul, o pedeapsă mai mică, insuficientă în raport cu fapta lui. În felul acesta va intra în disonanţa cognitivă şi o va reduce în felul dorit de tine (şi social-dezirabil, nu?).
Iată gândurile lui, articulate de mine:
Situaţia 1 (pedeapsă severă): ”Motivul pentru care nu o bat pe sora mea (aşa cum ar merita!!) este că, la rândul meu, voi fi aspru pedepsit de mami/tati. Nu vreau să sufăr.” (Justificare externă completă)
Situaţia 2 (pedeapsă uşoară): “Motivul pentru care nu o bat pe sora mea este că mă tem de pedeapsa pe care o voi primi. Dar stai puţin: pedeapsa e mai mică decât ar trebui să fie în realitate (justificare externă incompletă). Hmm! Cu toate acestea nu o bat. E clar că mă tem de pedeapsă, dar nu foarte tare (deoarece este mică). Şi atunci, de ce nu o bat pe soră-mea? Off, mi-e greu să recunosc, dar se pare că nu-mi place să o bat. Corect! Nu o bat pentru că nu-mi place să o bat. De fapt, nu am vrut să o bat niciodată. Şi nici nu e distractiv să baţi copii mai mici.”
Concluzie: în mâinile unor părinţi informaţi psihologia socială e periculoasă!
Experimentul făcut la grădiniţa de la Harvard: Aronson, E., & Carlsmith, J.M. (1963). Effect Of The Severity Of Threat On The Devaluation Of Forbidden Behavior. Journal of Abnormal and Social Psychology, 66, 584-588.
Experimentul replicat de Freedman (cel care a rostit ameninţările şi apoi a plecat, iar copiii nu l-au mai văzut niciodată): http://osil.psy.ua.edu:16080/~Rosanna/Şoc_Inf/week9/693_long.pdf
Articol preluat de pe www.adrian-nuta.ro, cu acordul autorului.
