A existat un moment în care, în calitate de farmacist, mi-am dat seama că o mulțime de oameni cărora le-am dat medicamente urmau să beneficieze de avantaje minime sau chiar deloc. Personalul medical ia decizii  privind utilizarea unui medicament sau altul pe baza dovezilor extrase din studiile clinice. Studiile clinice ne oferă date care arată probabilitatea ca un medicament să aibă efectul dorit, dar există și posibilitatea lipsei eficienței.

Studiile clinice sunt o modalitate bună de identificare a unor medicamente care, în general, sunt eficiente în obținerea unui anume efect. Dar „în general” nu ține cont de diferențele dintre pacienți, ceea ce înseamnă că pacienții pot reacționa foarte diferit la medicamentele care li se administrează.

Promisiunea medicinii personalizate este că printr-o mai bună înțelegere a profilului genetic al pacientului, alături de factori precum stilul de viață, dieta și mediul de viață, li se pot prescrie diferite medicamente în funcție de ceea ce știm despre modul în care medicamentele respective îi vor afecta personal.

Unii dintre noi preferă să nu se descalţe la uşă, chiar dacă este vorba de propria locuinţă. În filme apare deseori această imagine: locatarii sunt încălţaţi pretutindeni şi se descalţă înainte de a se pune în pat. Dar cât de sigură este această opţiune din perspectiva sănătăţii, de vreme ce este de presupus că încălţămintea este purtătoarea microbilor cu care ia contact în afara casei?

Tetanosul este o boală infecțioasă gravă, cu potențial fatal, cauzată de bacteria clostridium tetani. Bacteria, odată ajunsă în organism, produce două toxine: tetanospazmina si tetanolizina. Toxinele generează contracturi musculare puternice (pot duce inclusiv la fracturarea oaselor) şi leziuni la nivelul muşchiului cardiac.

Faptul că înţeparea cu un cui ruginit poate duce la tetanos este una dintre poveştile pe care le auzi de copil. Ideea care ţi se inculcă este că tetanosul trebuie să aibă legătură cumva cu rugina. În fapt, nu are; aşa cum am menţionat mai sus, tetanosul este provocat de o bacterie, iar respectiva bacterie nu are nicio legătură specială cu rugina.

Această poveste a cuiului ruginit este asemănătoare cu cea privind pietrele la rinichi, care ar fi provocate de calcarul (şi magneziul) din apă. În fapt, un rol important îl are cantitatea de apă consumată zilnic, precum şi alţi factori, dar nu duritatea ei.

 

Pe tânăra planetă Pământ, cu miliarde de ani în urmă, compuși organici simpli au format structuri mai complexe care s-au putut dezvolta şi reproduce. Vorbim despre primele vieţuitoare pe Pământ, care sunt la originea miliardelor de specii care au locuit ulterior pe planeta noastră. La vremea respectivă, Pământul era aproape complet lipsit de ceea ce numim un mediu propice vieţii. Tânăra planetă a fost caracterizată de o activitate vulcanică intensă și o atmosferă ostilă vieţii.


Bacteria Streptococcus pneumoniae, o cauză comună a pneumoniei. Imagine realizată cu un microscop electronic

Macrofage, citokine, celule T - sistemul imunitar are un întreg arsenal de moduri de a lupta împotriva unei infecții. Dar când vine vorba de unele boli, modul în care organismul se apără poate avea consecințe nedorite. În cazul pneumoniei, răspunsul sistemului imunitar poate fi letal.

Pneumonia nu se referă doar la un singur virus sau o singură bacterie. Este o afecțiune care poate fi cauzată de o serie de bacterii, virusuri sau chiar fungi, cea mai frecventă cauză fiind bacteria Streptococcus pneumoniae, cunoscută și sub denumirea de pneumococ, la care ne vom referi în acest articol.


Credit: NIAID

Virusurile sunt cunoscute mai ales pentru natura lor agresivă și infecțioasă. Este adevărat, majoritatea virusurilor provoacă boli, care variază de la o răceală ușoară până la afecțiuni grave, precum sindromul respirator acut sever (SARS). Virusurile invadează celula gazdă, preluând controlul mecanismului celular, generând noi particule virale, care vor continua să infecteze mai multe celule, producând boli.

Dar nu toate virusurile sunt nocive. Unele virusuri pot ucide bacterii, în timp ce altele pot lupta împotriva unor virusuri mai periculoase. Așadar, avem mai multe virusuri protectoare în corpul nostru.

Animalele nu au nevoie de pașapoarte sau vize și nu le pasă de granițele țărilor, iar acest lucru este ilustrat în mod clar de animaţia din videoclipul de mai jos. Puteţi vedea traseele migrației a circa 150 de specii de animale, pe baza datelor de urmărire colectate (şi puse la dispoziţie) de peste 11.000 de cercetători din întreaga lume.

Liniile roz urmăresc mișcarea animalelor care acoperă cel puțin 500 de kilometri pe o direcție, timp de cel puțin 45 de zile, combinând aproximativ 8.000 de trasee, pe o perioadă de aproximativ 10 ani. Puteți vedea trasee care se întind din Africa până în Turcia, apoi până în Europa, precum și din Canada până în Statele Unite și invers.


Celula eucariotă.
Organite celulare: (1) nucleol (2) nucleu (3) ribozomi (4) vezicule, (5) reticul endoplasmatic rugos, (6) aparatul Golgi, (7) citoschelet, (8) reticul endoplasmatic neted, (9) mitocondrie, (10) vacuole, (11) citoplasmă, (12) lizozom, (13) centriol.

Celulele sunt cele mai mici unități ale unui organism. Toate celulele au trei lucruri în comun, indiferent de ce tip sunt. Celulele au o membrană celulară, care separă interiorul celulei de exterior, citoplasma, un fluid gelatinos, și ADN-ul, materialul genetic al celulei.
 
Celulele se împart în două categorii. În prima categorie sunt celulele eucariote. Acestea au organite care includ nucleul și alte părți speciale. Celulele eucariote sunt cele mai avansate, cum ar fi cele găsite în plante sau animale. În cea de-a doua categorie se află celulele procariote. Acestea nu au un nucleu sau organite conținute într-o membrană. Deși au material genetic, acesta nu se află într-un nucleu. Celulele procariote sunt întotdeauna organisme unicelulare, cum ar fi bacteriile.

Termenul de "imunitate de grup" provine din observarea modului în care o turmă de bivoli formează un cerc, cu cei puternici la exterior, protejând pe cei mai slabi și mai vulnerabili aflaţi la interior.

Acest fenomen este similar cu modul în care funcționează imunitatea de grup în prevenirea răspândirii bolilor infecțioase. Cei care sunt suficient de puternici pentru a fi vaccinați se protejează direct de infecție. De asemenea, protejează indirect persoanele vulnerabile care nu pot fi vaccinate.

 

Biologii au descoperit până în prezent peste 2.500 de varietăţi de ţânţari. Cea mai veche fosilă de ţânţar are circa 80 de milioane de ani, găsită într-o bucată de chihlimbar. Ţânţarii sunt foarte enervanţi pentru oameni, iar uneori chiar letali (prin bolile pe care le transmit, precum malaria, febra galbenă, febra dengue etc.); se apreciază că în jur de 1 milion de oameni mor anual ca urmare a unei boli care a fost contactată în urma muşcăturii de ţânţar.  

Dar cum ne detectează ţânţarii? Cum ştiu ei de unde să ne muşte?

Iată "detectorii" folosiţi de ţânţari pentru a ne repera şi, finalmente, a ne muşca (ceea ce pentru ei reprezintă, în fapt, hrană). E de precizat că doar ţânţarii-femelă muşcă; acestea au nevoie de proteinele din sânge pentru dezvoltarea ouălor pe care le poartă.

Părul nedorit facial şi de pe corp afectează modul în care ne simţim, interacţiunile noastre sociale, ce purtăm şi ce facem. Opţiuni pentru a camufla ori a înlătura părul există: smulgerea părului, rasul, albirea, utilizarea de creme şi epilarea cu dispozitive ce smulg simultan mai multe fire. Opţiuni cu efecte pe durată lungă sunt: electroliza, care presupune utilizarea curentului electric pentru a distruge foliculii firelor de păr, şi terapia cu laser.


Un schelet-fosilă complet al unei specii dispărute, dinozaurul Triceratops. Oamenii de ştiinţă folosesc atât dovezi fosile, cat şi ADN-ul pentru a urmări evoluţia speciilor dispărute. Barks/Shutterstock.com

Cum apar speciile noi şi cum apar tipuri complet noi de organisme? Timpul şi separarea sunt factorii cheie.

Mai întotdeauna când oamenii se gândesc la evoluţie, ei se gândesc la ideea lui Charles Darwin privind selecţia naturală, unde un tip de organism evoluează într-un fel foarte diferit, pe perioade lungi de timp: cum ar fi transformarea peştilor în animalele terestre sau a primatelor timpurii în oameni. Însă pentru oamenii de ştiinţă evoluţia înseamnă ceva mai subtil: o schimbare în frecvenţa variantelor genetice (secvenţe de ADN care variază între indivizi) în cadrul unei populaţii. Şi – în contrast cu ideea populară a evoluţiei – astfel de schimbări sunt determinate de mulţi factori, nu doar de selecţia naturală: mutaţiile, migraţia şi întâmplarea sunt toate mecanisme de modificare evolutivă.

Conform unui studiu realizat de către cercetători francezi de la Ecole Polytechnique, publicat în Physical Review Letters, în timpul furtunilor, există o viteză critică a vântului, de circa 42 m/s, la care trunchiurile copacilor se rup, indiferent de grosime, vârstă ori specie. Până acum, deşi se cunoştea că în condiţii de vânt trunchiurile copacilor se rup în anumite zone, nu era clar dacă ruperea este corelată cu o anumită viteză a vântului.


Sânge uman, prezentând celule roșii biconcave, celule T (portocaliu) și trombocite (verde).
Credit: ZEISS Microscopy/Flickr, CC BY-NC-ND 2.0
 

Miliarde de ani de evoluție au dat organismelor vii o diversitate uimitoare de aspecte și de forme, de la neregularitatea amorfă a animalelor simple, cum ar fi spongii, până la formele sculptate și simetrice ale unor creaturi mai complexe, cum ar fi omul. Dar nu numai corpurile organismelor au o varietate mare de forme, ci și celulele care le constituie.

De obicei formele celulelor sunt legate de funcția lor. De exemplu, neuronii din creierul nostru au ramuri stelate pentru a se conecta cu alți neuroni, iar celulele roșii din sânge au forma unor discuri biconcave pentru a-şi maximiza capacitatea de a transporta oxigen, permițându-le totodată să se strecoare şi prin cele mai înguste vase de sânge. Prin contrast, macrofagele (un tip de celule albe din sânge) s-au adaptat altfel, forma lor de amibă ajutându-le să înghită corpuri străine.


Mycobacterium tuberculosis

Tuberculoza este una dintre cele mai periculoase boli infecțioase, ucigând mai mulți oameni decât HIV ori malaria. Dar ce provoacă această boală și cum se face că microbul care o generează a rezistat eforturilor medicinei de a-l elimina?

În mod obișnuit, bacteria care provoacă tuberculoza, mycobacterium tuberculosis, se transmite prin aer. Bacteriile călătoresc prin căile noastre respiratorii și ajung la plămâni. Aici celule ale sistemului imunitar, numite macrofage, încearcă, de cele mai multe ori cu succes, să ucidă agentul patogen invadator.


Harta radonului în România, 2018.
Sursa: Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene

Pentru mulți dintre noi una dintre cele mai importante surse de radiații este radonul, un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului, cel din urmă provenind din dezintegrarea uraniului (care se găsește în cantități mici în sol și roci). Radonul-222 emite particule alfa care au perioada de înjumătățire de 3,82 zile.


 

Termenul "radiaţie" sună ameninţător în contextul unei discuţii despre sănătatea organismului. Dar radiaţiile sunt peste tot, nu există niciun loc unde să ne ascundem şi să ne protejăm complet. Radiaţia provine şi de la radonul produs de dezintegrarea radioactivă a uraniului din sol, cât şi de la Soare, pentru a nu mai vorbi de nenumăratele dispozitive electronice din jurul nostru care emit radiaţii. În articolul de faţă vom prezenta în detaliu modul în care radiaţiile vă afectează, tipurile de radiaţii şi modul în care acestea sunt ori nu nocive pentru sănătate.

 

Ok, e vorba doar de unii, dar întrebarea rămâne. Leşinul la vederea sângelui pare a fi pe fond emoţional. Sunt şi alte cazuri similare când unii dintre noi leşină: vederea unui ac de seringă, uneori o simplă zgârietură ori simpla presupunere că se află într-o situaţie limită. Leşinul trebuie să fie un răspuns la o situaţie de stres extrem; ar trebui cumva să fie util. În realitate, de cele mai multe ori este doar stânjenitor. Care-i misterul?

Dinţii trăiesc o "viaţă" extremă. Atunci când mestecăm mâncarea, dinţii exercită o forţă de până la 120 kgf. Tot felul de alimente ajung în contact cu dinţii: de la mâncare uşor de mestecat, precum orezul fiert, până la mâncare tare, precum diverse tipuri de bomboane, oase etc. Dulciurile, de care bacteriile sunt "îndrăgostite", datorită conţinutului crescut de zahăr, contribuie la agresiunea asupra dentiţiei noastre. Alternăm băuturile calde (cafea, ceai, lapte cald) cu alimente/băuturi reci (îngheţată, apă de la frigider, lapte rece), supunând dinţii unor procese repetate de încălzire şi răcire.  În plus, dinţii stau într-un mediu umed fără încetare. Într-un astfel de context, mai este de mirare că dinţii ajung să fie afectaţi? că avem nevoie de dentist pentru a stopa diverse evoluţii negative (carii, infecţii) şi a încerca să redăm dinţilor funcţionalitatea?

Dar există vreo modalitate de a păstra dinţii intacţi pe tot parcursul vieţii, de a scăpa de nevoia de a merge la dentist? Un cercetător american, dentist şi doctor în domeniul stomatologiei, crede că oricine îşi poate menţine dentiţia în stare perfectă pe parcursul întregii vieţi, cu o minimă îngrijire. Iată cum.

Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?


 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro