Cum conceptele ascund realitatea
Două lucruri vrem să discutăm în acest articol. Unu: cum conceptele pe care le folosim ne manipulează şi ne împiedică să vedem realitatea. Doi: cum conceptele pe care folosim evoluează, iar neînţelegerea acestei evoluţii reprezintă sursa altor neînţelegeri.
Teoria sexuală a lui Freud. Stadiile dezvoltării psihosexuale

Pentru Freud, teoria sa sexuală a fost cea mai importantă contribuție a sa. El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența déjà vu prin asocierea cu o amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei (Slochower, 1970). Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care gândea Freud.
Cum presiunea socială ne influenţează în luarea deciziilor

Presiunea socială ne influenţează să luăm decizii pe care în mod normal nu le-am lua. Puteţi citi acest articol articol al nostru despre conformismul fiinţei umane ori acest articol despre obedienţa faţă de autoritate, pentru a înţelege mai bine puterea influenţei celorlaţi asupra noastră. În acest articol vom vorbi despre cum presiunea socială ne face să oprim aparatul de aer condiţionat pe timp de vară, reducând astfel consumul de energie (video inclus).
Refularea și mecanismele de apărare în teoria freudiană
Freud credea că sinele este o sursă de gânduri și sentimente copilărești sau necivilizate, multe dintre ele (ca pofta trupească sau ura față de părinți) fiind inacceptabile pentru eu, impunându-se deci un fel de rezistență. Freud a simțit că această idee era una dintre cele mai mari intuiții și contribuții originale. Într-un eseu autobiografic din 1925, el a menţionat că: "Am numit acest proces refulare (eng. repression): este o idee nouă și nimic asemănător nu a mai fost identificat vreodată în viața mentală".
Teoria freudiană. Sine, eu şi supra-eu. Dependenţa de cocaină a lui Freud

Numele lui Sigmund Freud domină istoria timpurie a teoriilor personalității. Freud a propus prima teorie majoră a personalității și prima procedură în psihoterapie. El a zugrăvit o imagine a personalității umane care a inspirat un puternic devotament, dar și o opoziție puternică.
Personalitatea multiplă. Evoluţia înţelegerii personalităţii multiple în psihiatrie

Tulburarea de personalitate multiplă (TPM) este etichetată ca tulburare de identitate disociativă (TID) atunci când produce suferinţă unei persoane și este clasificată ca tulburare psihică. Despre TID am vorbit în contextul tulburărilor disociative din capitolul 12 (Psihologia anormalului). Multe cazuri de personalitate multiplă nu sunt tulburări psihiatrice, după standardele moderne. Așa cum vom vedea atunci când ne vom lovi de perena întrebare, "Ce definește comportamentul anormal?" în capitolul următor, experții sunt de acord că tulburările psihiatrice (care merită această etichetă) sunt doar acelea care provoacă suferinţă.
Testele de personalitate. Testul Rorschach şi MMPI

Hermann Rorschach și pete de cerneală (Testul Rorschach)
Testele de personalitate au apărut în anii '30. Anterior, testele psihologice au fost folosite pentru repartizarea elevilor la un nivel adecvat în școală (testarea educațională) sau pentru măsurarea inteligenței. Noile teste de personalitate din anii '30 au avut drept scop să ajute terapeuții în determinarea problemelor unui client, ca un ghid al terapiei. Ca beneficiu suplimentar, ele au oferit cercetătorilor posibilitatea de a măsura trăsăturile de personalitate.
Cum ne influențează genele personalitatea? Cele 3 legi ale geneticii comportamentale

În ce măsură trăsăturile de personalitate sunt și trăsături genetice? Dacă ne uităm la animalele non-umane, precum câinii, putem vedea rolul experiențelor de viață (de exemplu, un câine care a fost crescut cu multă dragoste va avea o personalitate plăcută), însă putem vedea, de asemenea, și personalități de rasă.
Centralele nucleare şi radiaţiile. Cât de periculos este să trăieşti în apropierea unei centrale nucleare?
Centralele nucleare folosesc puterea radioactivităţii, adică a emisiei de radiaţii specifice unor anumite tipuri de atomi. Pentru a afla cum funcţionează o centrală nucleară puteţi citi acest articol. Dar radiaţiile sunt periculoase, nu? Cât de periculos este să lucrezi într-o centrală nucleară? Cât de periculos este să locuieşti în apropierea unei centrale nucleare?
A fost identificat un nou mecanism biologic de control al grăsimii corporale

În prezent singurul mecanism de reglare homeostatică a masei de grăsime din organism este constituit de sistemul leptinic (leptina, un hormon, a fost descoperit în 1994). O echipă de cercetători de la University of Gothenburg din Sweden a publicat recent rezultatele unui studiu pe şoareci care indică existenţa unui alt sistem de reglare a grăsimii.
Preșcolarii bilingvi dovedesc un mai bun autocontrol

Cunoașterea a două limbi străine în loc de una se dovedește benefică pentru copiii de grădiniță, întrucât acest lucru conduce la dezvoltarea unui control superior al impulsurilor – capacitatea de a opri o reacție impulsivă și de a alege un răspuns mai adecvat situației.
Cum să foloseşte baterii AAA în loc de baterii AA, atunci nu ai (şi-ţi trebuie) baterii AA

Sunt situaţii când ai nevoie de baterii tip AA, dar nu ai decât din cele mai mici, tip AAA. Sunt două soluţii, să te duci să cumperi din cele de care ai nevoie ori să foloseşti un truc foarte simplu pentru a rezolva problema. Despre ce e vorba?
Problema cu bateriile AAA este că sunt mai mici decât cele AA. Aşadar, pentru a înlocui bateriile AA cu AAA, trebuie găsită o soluţie pentru spaţiul acela liber.
Ne spune ştiinţa adevărul despre lume?

Model atomic
Există această neînțelegere cum că știința e altă cale de a afla „adevărul” și cum că ar fi o alternativă (o altă perspectivă) la religie. Greșit. Știința nu e o disciplină spirituală ori o cale de evoluție spirituală. E o disciplină intelectuală care implică un set de metode, proceduri și raționamente. Nu oferă adevărul. Cel mult îl sugerează. Iar asta face o diferență colosală.
Efectele exerciţiului fizic asupra volumului creierului

Vrei să dispui de un creier eficient chiar și la bătrânețe? Vrei să te protejezi de senilitate și probleme cardiovasculare? Vei găsi în continuare un alt supliment motivațional – legătura exercițiului fizic cu volumul creierului.
Sănătatea creierului descrește pe măsura înaintării în vârstă. Descreșterea se referă la volumul său, care se micșorează cu aproximativ (în medie) 5% pe decadă după 40 de ani. La bătrânețe, peste 70, vei avea garantat un creier mai mic decât astăzi, după cum se întâmplă, de altfel, și cu mușchii care se atrofiază treptat.
Găurile negre - un pericol pentru viaţa din Univers. Cazul Sagittarius A*

Prima imagine focalizată a Sagittarius A*, gaura neagră din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, realizată de către telescopul spaţial în raze X NuSTAR (Nuclear Spectroscopic Telescope Array)
Imagine: wikipedia.org
Găurile negre reprezintă un adevărat pericol pentru dezvoltarea şi evoluţia vieţii în Univers. Radiaţia emisă în perioada în care acestea “înghit” materia din apropiere distruge atmosfera şi viaţa de pe planetele situate prea aproape. Ca rezultat, eventualele forme de viaţă dintr-o rază de circa 1000 de ani-lumină faţă de gaura neagră din centrul galaxiei noastre, de exemplu, nu ar fi avut şanse de supravieţuire.
Copiii pot distinge mai bine vocile familiare
Vocile familiare pot îmbunătăți activitatea de procesare a limbii vorbite printre copiii școlari, conform unui studiu realizat de NYU's Steinhardt School of Culture, Education, and Human Development. Cu toate acestea, avantajul unei voci familiare constă în faptul că acest lucru ajută copiii să proceseze și să înțeleagă cuvinte pe care deja le cunosc, nu și cuvinte noi care nu se află în vocabularul lor.
Copiii bilingvi procesează mai eficient vocile din jurul lor

Conform unui studiu realizat de NYU's Steinhardt School of Culture, Education, and Human Development, copiii bilingvi procesează mai bine informațiile privind persoana care vorbește, fiind mai eficienţi în a distinge vocile, comparativ cu colegii lor monolingvi. Rezultatele, publicate în revista Bilingualism: Language and Cognition, sugerează un alt avantaj al vorbirii mai multor limbi, dincolo de beneficiile cognitive cunoscute deja.
De ce votul alegerilor nu reprezintă un cec în alb. O perspectivă ştiinţifică
Adesea auzim politicienii, atunci când trebuie să justifice o măsură contestată de o parte a societăţii, că au "votul oamenilor" care le sprijină demersul. Astfel de afirmaţii sunt ilogice şi manipulatoare în acelaşi timp.
Adesea auzim că Hitler a fost votat de populaţia germană în 1933 (cu 44%), prin urmare germanii şi-au meritat soarta de după înfrângere. Dar credeţi că cei care au votat au votat pentru măsurile pe care Hitler le-a luat după ce a devenit cancelar? Pentru Holocaust, al Doilea Război Mondial, ruina Germaniei şamd? Puţin probabil.
Cum să monitorizezi obiectele cuantice fără a le observa în mod direct

Una dintre ideile fundamentale din mecanica cuantică este aceea că obiectele cuantice, cum ar fi fotonul ori electronul, sunt în acelaşi timp şi particulă, şi undă. Într-adevăr, realitatea pe care ne-o dezvăluie mecanica cuantică este greu de digerat pentru o minte obişnuită cu o realitate de zi diferită, unde obiectele par a fi doar obiecte, iar undele doar unde...
Ferestrele de oportunitate din evoluţia cerebrală

Deşi încă subiect al dezbaterilor ştiinţifice, faptul că un copil învaţă mai bine o limbă străină decât un adult este considerat de mulţi psihologi drept un fapt bine susţinut de experimente. Chiar dacă un adult învaţă mai mult în prima fază, un copil învaţă mai bine (fără accent, construcţii native etc.) decât adulţii pe termen lung.
Suma tuturor numerelor naturale (1+2+3+...) este -1/12

La școală ați învățat mulțimea numerelor naturale, mulțimea numerelor întregi și așa mai departe, dar v-ați gândit vreodată care este suma tuturor numerelor naturale? Parcă v-aţi gândi că ar trebui să fie infinit, nu? Totuși, răspunsul adevărat este -1/12, iar în acest articol tocmai acest lucru vom demonstra.
