Model atomic
Există această neînțelegere cum că știința e altă cale de a afla „adevărul” și cum că ar fi o alternativă (o altă perspectivă) la religie. Greșit. Știința nu e o disciplină spirituală ori o cale de evoluție spirituală. E o disciplină intelectuală care implică un set de metode, proceduri și raționamente. Nu oferă adevărul. Cel mult îl sugerează. Iar asta face o diferență colosală.
Religiile prin reprezentanții lor ne oferă (adică, ne impun) adevăruri. Cercetătorii prin demersul științific creează, în baza observațiilor empirice structurate, modele. Iar adevărul e un model. Nu de frumusețe, deși putem crede despre ele că sunt frumoase (sunt și unii care le preferă femeilor). Ne putem gândi că pentru oamenii de știință „adevărul” e un fotomodel.
Oamenii de știință creează „modele” despre cum funcţionează realitatea înconjurătoare (inclusiv cea interioară). Ele nu sunt absolute. Sunt deschise verificării și revizuirii sau renunțării la ele. Modelele sunt testate conform unor proceduri riguroase de control, manipulare şi verificare. Odată trecute testele, devin modele de adevăr.
Din începutul eseului său ”Truth Is a Model”, Neil Gershenfeld, fizician la MIT, ne atenționează că ”Cea mai comună neînțelegere vizavi de știință e că cercetătorii caută și găsesc adevărul. Ei nu asta fac – ei fac și testează modele.” Și peste două paragrafe ne lămurește de ce construcția modelelor diferă de proclamarea adevărurilor: ”Construirea de modele e foarte diferită de proclamarea de adevăruri. E un proces fără final de descoperire și rafinare, nu un război de câștigat sau o destinație de atins. Incertitudinea e intrinsecă procesului de descoperire a ceea nu știi și nu o slăbiciune de evitat.” [i]
În psihologie, teoria dezvoltării cognitive e un model de adevăr care descrie cum se comportă cogniția la diferite intervale de vârste. Fenomenul e un ceva din realitate descris prin teorie – un model care aproximează fenomenul din realitate. ”Inteligența” e un construct psihologic (o invenție) care nu există în realitatea obiectivă. E un model despre cum rezolvă oamenii situații problematice (sau sarcini cognitive).
În mod similar se întâmplă cu modelul etichetat de psihologi drept „inconștient”. Nu există în realitate un inconștient în care stau imersate mințile oamenilor precum peștii în apa din acvariu. E un construct psihologic (sau o explicație la nivel psihologic) care ne oferă o descriere (modelul) despre cum procese mentale/nervoase se petrec în creier fără ca omul să știe despre ele.
Nu doar oamenii de știință inventează modele. Noi, ceilalți, facem asta pe o bază constantă. De la vârste mici se întâmplă. Bebelușii și copiii mici bolborosesc, experimentând cu limbajul. Prin verificare și revizuire, procese susținute de părinți și de toți aceia aflați în preajmă, ei deprind treptat un tipar de comunicare articulată.
La fel oamenii de știință care formulează și testează teorii… ca să poată crește copii (sau nu) sau să aibă din ce trăi. Pentru asta nu e necesar un training profesional îndelungat.
Ce ar fi necesar este să nu-i îndopăm pe copii cu adevăruri absolute sau cu certitudini, adică modele turnate în ciment. Ce frumusețe poți vedea într-o statuie? Tu ai prefera pentru companie într-o seară pe lună plină o statuie sau o femeie (ori barbat) în carne și oase? Asta ucide dorința de explorare sau curiozitatea și plăcerea descoperirii care stau la baza atitudinii științifice.
Este exact ceea ce școala românească reușește cu brio. Iată performanța educației romanești (și părinții au contribuția lor). În rest nu există rezultate. Acei copii olimpici sau geniali care ajung să fie invitați ca studenți la universități de top sunt excepțiile. Învățământul nu se face din excepții. Însă, ele continuă să fie servite drept rezultate ale educației românești.
[i] Gershenfeld, N.(2012). Truth Is a Model. In J. Brockman, This Will Make You Smarter. New York: Harper Perennial
Credit imagine: www.slideshare.net
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
