La ce se referă „Infernul sunt ceilalți”, maxima lui Jean-Paul Sartre?

Expresia „Infernul sunt ceilalți” aparține filozofului francez Jean-Paul Sartre și apare în piesa „Cu ușile închise”, scrisă în 1944. Este una dintre cele mai citate maxime ale secolului XX și, în același timp, una dintre cel mai greșit înțelese. Interpretarea superficială, potrivit căreia Sartre ar afirma că ceilalți oameni sunt sursa nefericirii noastre, trece pe lângă esența ideii.

În realitate, sentința lui Sartre trimite la o analiză profundă a conștiinței, a libertății și a modului în care identitatea noastră este modelată de relația cu ceilalți.

Cum funcționează rinichii și ce se întâmplă când cedează

Rinichii sunt printre cele mai eficiente și mai puțin conștientizate organe ale corpului uman. În fiecare zi, ei filtrează aproximativ 150 de litri de sânge, eliminând deșeurile și reglând echilibrul apei, sărurilor și substanțelor nutritive. Fără această funcție continuă, organismul ar deveni rapid toxic pentru sine.

O analogie simplă ajută la înțelegerea rolului lor: corpul poate fi comparat cu o piscină, iar rinichii cu sistemul de filtrare. Atunci când filtrul funcționează, apa rămâne limpede. Când cedează, impuritățile se acumulează rapid, iar sistemul devine inutilizabil. La fel, fără rinichi funcționali, substanțele nocive se acumulează în sânge, punând viața în pericol.

Cum s-a ajuns la lovirea unei școli de fete în Iran: Maven și folosirea inteligenței artificiale în stabilirea țintelor

Pe 28 februarie 2026, în prima zi a operațiunii „Epic Fury”, forțele americane au lovit de mai multe ori o școală primară din Minab, în sudul Iranului. Între 175 și 180 de persoane au fost ucise, majoritatea fete cu vârste între 7 și 12 ani. În zilele care au urmat, atenția publică nu s-a concentrat pe lanțul decizional militar sau pe erorile instituționale, ci pe o întrebare spectaculoasă: a fost inteligența artificială responsabilă?

Numele vehiculat a fost Claude, un model conversațional dezvoltat de Anthropic. Presa și politicienii au speculat dacă un chatbot ar fi putut selecta ținta sau dacă ar putea deveni periculos în context militar. În realitate, această ipoteză nu ara legătură cu modul în care a fost ales obiectivul.

De ce nu există șerpi în Irlanda

În fiecare an, de St. Patrick's Day, străzile din Dublin se umplu de oameni îmbrăcați în verde, într-o explozie de muzică, parade și simboluri naționale. Există însă un „absent” notoriu din această celebrare: șerpii. Legenda spune că Sfântul Patrick ar fi alungat toate aceste reptile din Irlanda. Realitatea este însă mult mai prozaică și, în același timp, mai interesantă din punct de vedere științific.

Cum a demonstrat Cavendish în laborator în sec. XVIII că mase mici se atrag gravitațional

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, legea gravitației a lui Newton era deja cunoscută: orice două mase se atrag cu o forță care crește cu masele și scade cu pătratul distanței dintre ele. Problema era că această forță este extrem de mică atunci când corpurile sunt obișnuite, de dimensiuni umane. Nimeni nu reușise să o măsoare direct în laborator.

Henry Cavendish, chimist și fizician britanic, a făcut exact asta în 1797–1798. Acesta a reușit să măsoare atracția dintre bile de plumb aflate într-o încăpere. Prin această măsurare a putut determina densitatea medie a Pământului, iar în formularea modernă spunem că experimentul a permis și determinarea constantei gravitaționale (G).

Șocul petrolier din anii '70 și lecții pentru economia de astăzi. Atunci a urmat un deceniu de stagflație

La 6 octombrie 1973, Războiul de Yom Kippur – care a implicat în principal Egiptul, Siria și Israelul – a declanșat una dintre cele mai mari crize energetice ale secolului XX. Unsprezece zile mai târziu, mai mulți membri arabi ai Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol au anunțat că vor opri vânzările de petrol către țările care sprijineau Israelul și că vor reduce producția. Efectul a fost imediat. În câteva luni, prețurile globale ale petrolului au crescut de patru ori.

După decenii de stabilitate a prețurilor, lumea s-a confruntat cu o penurie severă. Stațiile de benzină au rămas fără combustibil, unele afișând un steag roșu pentru a semnala că pompele sunt goale; șoferii stăteau la cozi ore întregi.

În anumite regiuni din SUA, combustibilul a fost raționalizat în funcție de numărul de înmatriculare. Până în martie 1974, timpul petrecut la coadă a crescut costul benzinei cu aproximativ 50%, deoarece șoferii „plăteau” și prin timpul pierdut — ore care ar fi putut fi folosite pentru muncă.

Este timpul o iluzie a minții noastre?

Am o mică obsesie pentru... timp, pentru care nu găsesc nicio dovadă că ar fi realmente ceva în lume, nimic mai mult decât un concept convenabil uman pentru a explica evoluția mișcării de la o stare la alta. Dar timpul, ca entitate separată, pe care să pui „degetul” (sau un aparat de măsură), nu există. Ceea ce numim „timpul ceasului” este doar măsurarea oscilațiilor instrumentului numit ceas. Explicația completă este în cartea „Călătorie la granițele gândirii”.
Mai jos, ideile dintr-un articol din TheGuardian a lui Jo Marchant, care a scris și o carte despre timp, „In Search of Now.  The Science and Mystery of the Present Moment”.

Cosmologii și fizicienii ajung adesea la un punct mort atunci când încearcă să definească timpul. Așadar, ce este, de fapt, timpul?

Când a fost ultima dată când ai alergat contra cronometru? Poate ai sărit peste micul dejun, ai transpirat grăbindu-te, ai plătit un taxi sau ai pierdut timp cu familia. Mulți dintre noi au devenit, într-un fel, prizonieri ai timpului, petrecând porțiuni considerabile din zi urmărind programări și termene-limită. Dar ce este, în fond, acest lucru pe care încercăm să-l „învingem”?

• timpul-nu-exista

Meta și Google tocmai au pierdut un proces istoric privind dependența de rețelele sociale

Rețelele sociale Instagram și YouTube au un defect de proiectare care le face să creeze dependență, a decis un juriu din Statele Unite.

Juriul din Los Angeles a avut nevoie de aproape nouă zile pentru a ajunge la verdict în acest caz istoric intentat de o femeie cunoscută sub inițialele KGM împotriva platformelor de social media. Acesta a acordat despăgubiri de 3 milioane de dolari, stabilind că Meta (proprietarul Instagram) este responsabilă în proporție de 70%, iar Google (proprietarul YouTube) în proporție de 30%. Ulterior, juriul a acordat încă 3 milioane de dolari ca daune punitive.

Atât TikTok, cât și Snap au ajuns la înțelegeri confidențiale înainte de începerea procesului, care a durat șase săptămâni.

De ce vedem lucruri, dar nu conștientizăm existența acestora. Ceea ce vedem cu adevărat, dar și ceea ce nu vedem, ne spun multe despre conștiință

Ce poți vedea chiar acum? Aceasta poate părea o întrebare banală, dar ceea ce intră în conștiința ta nu spune întreaga poveste când vine vorba despre vedere. O mare parte din procesarea vizuală din creier are loc mult sub nivelul conștientizării noastre.

Unele studii au explorat aceste adâncimi inconștiente ale vederii. O sursă de dovezi provine din afecțiunea neurologică numită „vedere oarbă” (blindsight), care este cauzată de leziuni în zone ale creierului implicate în procesarea informației vizuale. Persoanele cu vedere oarbă afirmă că nu pot vedea, fie complet, fie într-o parte a câmpului lor vizual. Totuși, atunci când li se cere să „ghicească” ce se află acolo, ele pot face acest lucru adesea cu o acuratețe remarcabilă.

De exemplu, într-un experiment publicat în 2004 pe o persoană cu vedere oarbă, o bară neagră a fost afișată în porțiunea câmpului vizual în care persoana era oarbă. Persoanei i s-a cerut să „ghicească” dacă bara era verticală sau orizontală.

În ciuda faptului că a negat orice conștientizare a barei, participantul a răspuns corect într-o proporție mult peste nivelul hazardului. Participantul a arătat chiar dovezi că putea să acorde atenție barei – răspundea mai rapid atunci când o săgeată (plasată într-o zonă sănătoasă a câmpului vizual) indica corect locația barei.

Electricitatea statică: un fenomen pe care încă nu-l înțelegem pe deplin

Electricitatea statică este unul dintre acele fenomene aparent banale pe care le întâlnim încă din copilărie: un balon frecat de păr care se lipește de perete sau firele de păr care se ridică în aer. Este un exemplu clasic în orele de fizică și în demonstrațiile educaționale. Cu toate acestea, dincolo de spectacolul vizibil, se ascunde o surpriză: știința nu înțelege pe deplin mecanismele fundamentale ale electricității statice!

Electricitatea statică — numită în limbaj științific „electrizare prin contact” sau „triboelectricitate” — reprezintă una dintre cele mai vechi enigme ale fizicii.

Fenomenul este cunoscut de peste două milenii, încă din Antichitate, când s-a observat că anumite materiale, precum chihlimbarul, pot atrage obiecte ușoare după frecare.

Explicația de bază este cunoscută: atunci când două materiale intră în contact și apoi sunt separate, apare un transfer de sarcină electrică între ele. 

Teorema limitei centrale: de ce apare curba lui Gauss peste tot

Oricând analizezi datele din lumea reală, apare aceeași formă familiară: o curbă rotunjită, simetrică, cu un vârf în centru și cozi care se estompează spre margini. Este așa-numita distribuție normală sau „curba clopot”. Fie că măsori cantitatea de ploaie, înălțimea oamenilor, scorurile la examene sau timpul de finalizare al unui maraton, datele tind să se organizeze în jurul acestei forme.

Explicația pentru această regularitate surprinzătoare stă într-un rezultat fundamental din analiza matematică și statistică: teorema limitei centrale (teorema care spune cum se comportă media multor variabile aleatoare atunci când numărul lor devine foarte mare).

Cum detectează SUA rachetele și dronele din Iran: sateliți, radare, nave și aeronave specializate

Prețul global al petrolului continuă să crească accelerat pe măsură ce rachetele și dronele Iranului lovesc infrastructuri vitale din statele arabe din Golful Persic. Sisteme radar americane de miliarde de dolari au fost, de asemenea, țintite și distruse în Orientul Mijlociu de Iran, ceea ce pare să fi degradat capacitățile de apărare ale SUA.

Prezența militară a SUA în apropierea Iranului include zeci de locații și zeci de mii de militari. 

Acest lucru ridică o întrebare: dacă o rachetă este lansată din Iran către o bază militară americană din regiune, cum știu militarii din timp pentru a se proteja?

De ce cred încă unii că extratereștrii au modelat civilizațiile antice?

Oare oamenii din antichitate ar fi putut construi piramidele fără ajutor extraterestru? Sau astfel de întrebări spun mai multe despre anxietățile moderne decât despre trecutul în sine?

Ideea că extratereștrii i-ar fi ajutat pe constructorii monumentelor antice a fost promovată de autorul elvețian Erich von Däniken în cartea sa de mare succes Chariots of the Gods, publicată în 1968. Von Däniken a murit în ianuarie 2026, dar viziunea sa despre astronauți antici continuă să fascineze milioane de oameni.

Autorul indica structuri antice precum piramidele, alături de lucrări vechi enigmatice, ca presupuse dovezi că ființe din afara Pământului ar fi modelat civilizațiile trecutului.

Cazul Lucy Letby: când statistica întâlnește prezumția de nevinovăție

În mod obișnuit, sistemul de justiție penală funcționează pe baza unei logici aparent simple: dacă mai multe indicii converg spre aceeași persoană, concluzia pare evidentă. Cazul asistentei britanice Lucy Letby, condamnată în 2023 pentru uciderea a șapte nou-născuți și tentativa de ucidere a altor șapte, arată însă cât de complicată devine această logică atunci când statistica, medicina și psihologia cognitivă se intersectează.

Povestea începe cu un tipar suspect. În 2015, la secția de neonatologie a spitalului Countess of Chester, mai mulți copii au avut probleme medicale grave în mod neașteptat. Unii au murit. Medicul neonatolog Stephen Brearey a observat că un element apărea constant: asistenta Lucy Letby era prezentă în timpul tuturor incidentelor. Inițial, observația a fost considerată o coincidență explicabilă prin programul de lucru. Dar pe măsură ce evenimentele au continuat, suspiciunea s-a consolidat.

Medicii au făcut un tabel al tuturor turelor și l-au prezentat conducerii spitalului. Ulterior a fost chemată poliția, iar investigația – numită „Operation Hummingbird” – a dus la analizarea a zeci de dosare medicale.

Războiul din Iran arată cum IA accelerează „procesul de ucidere”

Războiul SUA–Israel împotriva Iranului a fost descris drept „primul război al IA”. Însă utilizările recente ale inteligenței artificiale reprezintă, de fapt, cea mai nouă etapă dintr-o lungă istorie a dezvoltărilor tehnologice care pun accent pe nevoia de viteză în „procesul militar de ucidere” (eng. kill chains).

„Șaizeci de secunde – atât a fost nevoie”, a susținut un fost agent al Mossadului israelian despre atacurile care l-au ucis pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, pe 28 februarie 2026, în prima zi a războiului SUA–Israel împotriva Iranului.

Viteza și amploarea războiului au fost semnificativ amplificate prin utilizarea sistemelor de IA. Dar această nevoie de viteză aduce riscuri serioase atât pentru civili, cât și pentru combatanții militari.

Psihologie aplicată: cum urmărirea gloriei crește performanța și cum naziștii au folosit vanitatea pentru a-și trimite piloții la moarte

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, piloții de vânătoare ai Luftwaffe (forțele aeriene ale Germaniei) trăiau într-un univers dominat de pericol permanent. Luptele aeriene deasupra Canalului Mânecii, a Germaniei sau pe frontul de est erau extrem de periculoase. În anumite perioade ale războiului, până la un sfert dintre piloți mureau într-o singură lună. În aceste condiții, conducerea militară germană s-a confruntat cu o problemă clasică: cum menții performanța oamenilor când nu ai aproape nimic material de oferit?

Răspunsul a fost surprinzător de simplu: gloria. Simbolul acestei glorii era Ritterkreuz, Crucea Cavalerilor – o decorație purtată la gât, care devenise unul dintre cele mai râvnite simboluri ale succesului militar în Germania nazistă. Pentru mulți piloți tineri, această medalie valora mai mult decât banii, mai mult decât concediul sau chiar decât simplul fapt de a supraviețui războiului. Ea însemna recunoaștere publică și statut. Era dovada că ești printre cei mai buni, iar toată lumea putea vedea asta.

De ce ziua de vineri 13 a fost cu ghinion pentru cavalerii templieri și pentru moștenirea lor

În epopeea cinematografică din 2005 a lui Ridley Scott, Kingdom of Heaven, cavalerii templieri sunt prezentați ca extremiști violenți. Filmul spune povestea cruciatului Balian de Ibelin, care luptă pentru a apăra Regatul cruciat al Ierusalimului împotriva primului sultan al Egiptului și Siriei, Saladin.

Cavalerii templieri au fost înființați în ziua de Crăciun a anului 1119, ca un tip revoluționar de cavalerie, în care cavalerii trăiau ca niște călugări, depunând jurăminte de sărăcie și evlavie. Misiunea lor era să îi protejeze pe călători pe drumurile periculoase ale Regatului Ierusalimului. De aceea mi s-a părut interesant că, în filmul lui Scott despre cruciade, ei sunt prezentați drept antagoniști ai Regatului cruciat.

Faptul că sunt scoși în evidență în Kingdom of Heaven a fost scânteia care a dus la cartea mea The Knights Templar: Crusade, Myth and Hollywood. Ceea ce am descoperit este că transformarea ordinului în „răufăcători” apare destul de frecvent în filmele în care apar templierii. Totuși, mai degrabă decât un clișeu modern, demonizarea lor poate fi urmărită până acum aproximativ 700 de ani.

În ziua de vineri, 13 octombrie 1307, marele maestru, Jacques de Molay, a fost arestat de un papă împovărat de datorii, împreună cu fiecare templier găsit în Franța. Arestarea bruscă a provocat un șoc larg răspândit în Europa. Unele dintre mărturisirile care aveau să fie smulse de la ei aveau o tentă ocultă misterioasă, iar acestea aveau să modeleze moștenirea ordinului de atunci înainte.

Petrol, motorină, benzină: cum ajunge țițeiul combustibil

Țițeiul este separat în produse diferite folosind temperaturi extrem de ridicate.
Sursa: US Energy Information Administration

Pe măsură ce războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului escaladează, se amplifică și criza globală a petrolului. Închiderea efectivă a Strâmtorii Hormuz, prin care circulă aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale ale lumii, precum și atacurile asupra instalațiilor de producție petrolieră din Orientul Mijlociu au ridicat prețul petrolului cu 34%.

Prețul petrolului Brent – reperul global – depășește acum 100 de dolari americani pe baril. Aceasta înseamnă că și costul numeroaselor produse derivate din țiței, cum ar fi benzina, a crescut brusc.

Dar cum ajunge țițeiul să devină combustibilul pe care îl pompezi în rezervorul mașinii?

Vârfurile frunzelor pot emite o strălucire albastră în timpul furtunilor

Imagine: William Brune

În timpul furtunilor cu descărcări electrice, atmosfera devine un adevărat laborator natural al electricității. Pe lângă fulgerele spectaculoase pe care le vedem pe cer, există și fenomene mult mai subtile, invizibile pentru ochiul uman. Un astfel de fenomen a fost observat pentru prima dată direct într-o furtună reală: vârfurile frunzelor pot emite o strălucire slabă, albastră, generată de mici descărcări electrice numite „coroane”.

Descoperirea sugerează că, în timpul furtunilor, coronamentul copacilor ar putea fi acoperit de o luminiscență electrică foarte slabă, prea discretă pentru a fi percepută fără instrumente speciale.

Învățarea automată fără gândire critică riscă să transforme tehnologia în pseudostiință

Este informatica o știință? Întrebarea pare banală, dar răspunsul nu este atât de simplu. În realitate, informatica se află la intersecția mai multor domenii: matematică, inginerie, științe cognitive, lingvistică sau fizică. Din acest motiv, modul în care cercetătorii abordează problemele depinde mult de formarea și mentalitatea lor.

În practică, mulți specialiști din informatică adoptă o mentalitate de inginer. Ei încearcă să definească o problemă și să găsească o soluție folosind instrumentele disponibile, concentrându-se pe eficiență, costuri și aplicabilitate practică. Uneori îmbunătățesc instrumentele existente sau creează altele noi, dar rareori se întorc la întrebările fundamentale despre natura fenomenelor pe care le studiază.

Această diferență de abordare devine importantă în domeniul inteligenței artificiale, mai ales în cazul învățării automate (machine learning). În esență, învățarea automată presupune antrenarea unei rețele neuronale pentru a identifica tipare într-un set de date, astfel încât să poată recunoaște aceleași tipare în situații viitoare. Modelul își ajustează repetat predicțiile de probabilitate în funcție de datele primite.