Prețul global al petrolului continuă să crească accelerat pe măsură ce rachetele și dronele Iranului lovesc infrastructuri vitale din statele arabe din Golful Persic. Sisteme radar americane de miliarde de dolari au fost, de asemenea, țintite și distruse în Orientul Mijlociu de Iran, ceea ce pare să fi degradat capacitățile de apărare ale SUA.
Prezența militară a SUA în apropierea Iranului include zeci de locații și zeci de mii de militari.
Acest lucru ridică o întrebare: dacă o rachetă este lansată din Iran către o bază militară americană din regiune, cum știu militarii din timp pentru a se proteja?
Statele Unite și aliații lor au construit un sistem stratificat care monitorizează cerul zi și noapte. Acest sistem folosește sateliți în spațiu, radare la sol, nave pe mare și aeronave în aer.
De asemenea, depinde de militari bine instruiți din cadrul U.S. Space Command, care iau rapid decizii pe baza datelor. Ca fost ofițer al U.S. Air Force și în prezent profesor de drept aerospațial și securitate națională la University of Mississippi, am studiat vasta rețea de alianțe și sisteme care fac acest lucru posibil. Împreună, aceste instrumente formează o rețea de apărare antirachetă capabilă să detecteze pericolele din timp și să emită avertismente.
Cea mai rapidă metodă de a detecta o rachetă este din spațiu. Sateliții americani, precum Space-Based Infrared System al Forțelor spațiale ale SUA orbitează la mare altitudine deasupra Pământului. Acești sateliți de miliarde de dolari, piesele de bază ale apărării antirachetă, pot detecta aproape instantaneu căldura intensă generată de lansarea unei rachete.
Când o rachetă este lansată, aceasta produce un semnal termic suficient de puternic pentru a fi observat din spațiu. Sateliții detectează această căldură folosind senzori infraroșu sensibili și trimit o alertă în câteva secunde. Această avertizare timpurie este esențială. Ea oferă militarilor de la sol sau de pe mare timp pentru a pregăti sistemele de apărare.
Semnalul de avertizare din spațiu este apoi recepționat la sol de sisteme cunoscute sub numele de Joint Tactical Ground Stations ale acelorași Forțe Spațiale. Semnalul este transmis din spațiu prin comunicații satelitare securizate, este recepționat de aceste stații la sol și apoi distribuit rapid către alte componente ale rețelei de apărare antirachetă.
Radarul pentru detectarea și urmărirea rachetelor
Totuși, sateliții nu pot face totul în ceea ce privește detectarea și urmărirea rachetelor. Ei au nevoie de sprijin din partea sistemelor de pe Pământ. După lansarea unei rachete, radarele terestre preiau controlul de la semnalul inițial transmis de sateliți. Radarele funcționează emițând unde radio. Când aceste unde se lovesc un obiect, precum o rachetă, ele se reflectă înapoi. Radarul folosește apoi aceste informații pentru a determina poziția obiectului și direcția în care se deplasează pe parcursul zborului.
SUA utilizează împreună radare cu rază scurtă și lungă. Un radar puternic cu rază lungă este AN/FPS-132 Upgraded Early Warning Radar. Acesta poate detecta rachete de la peste 4.800 km și le poate urmări pe durata traiectoriei. Un alt sistem esențial este AN/TPY-2 Surveillance Transportable Radar al Forțelor Terestre. Acest radar are o rază de aproape 3.200 km și analizează mai detaliat racheta pentru a furniza informații suplimentare despre amenințare. Sistemele TPY-2 sunt de obicei amplasate chiar lângă sistemele de armament care vor distruge racheta, pentru a asigura transmiterea rapidă a datelor de urmărire.
Pe scurt, sateliții detectează lansarea, iar radarele urmăresc racheta pe cer până când sistemele de apărare o distrug.
Totuși, forțele iraniene au lovit recent atât un sistem TPY-2 în Iordania, cât și un FPS-132 în Qatar. Aceste sisteme sunt costisitoare și dificil de înlocuit rapid. Acest lucru a determinat SUA să relocheze un sistem TPY-2 suplimentar din Coreea în Orientul Mijlociu.
Capacitatea de urmărire a rachetelor a SUA a fost cu siguranță afectată de pierderea acestor resurse, însă alte radare rămân parte a rețelei. De exemplu, Forțele Spațiale operează un alt FPS-132 în Regatul Unit, care ar putea oferi sprijin radar pentru Orientul Mijlociu.
Pe lângă senzorii de la sol și din spațiu, navele Forțelor Navale ale SUA sunt echipate cu sisteme radar puternice ca parte a Aegis Combat System, cunoscut sub numele de AN/SPY-1, care poate oferi o acoperire de până la 320 km. Navele se pot apropia de zonele de unde pot proveni amenințările și pot acoperi golurile pe care radarele terestre nu le pot monitoriza.
Aeronavele Forțelor Aeriene ale SUA joacă, de asemenea, un rol important. Avioane precum E-3 Sentry pot monitoriza zone extinse folosind radarul aerian. Dronele, precum MQ-9 Reaper, pot rămâne în aer perioade îndelungate și pot urmări activitatea de la sol cu ajutorul radarului și al altor senzori. Acești senzori mobili mențin sistemul flexibil. Dacă o zonă necesită acoperire suplimentară sau dacă sunt situații în care capacitatea de supraveghere este afectată, navele și aeronavele se pot deplasa pentru a compensa.
De ce dronele sunt mai greu de detectat
Dronele necesită un set diferit de instrumente de urmărire și s-au dovedit mai dificil de distrus decât rachetele iraniene. Sistemele existente sunt pur și simplu mai bine adaptate pentru rachete decât pentru noile tehnologii de drone. Pentru a detecta dronele, SUA utilizează de obicei mai multe metode: radar; urmărirea semnalelor radio, care poate intercepta semnalele de control; și camere sau alți senzori care pot observa direct dronele.
Rachetele sunt rapide și generează multă căldură, ceea ce le face mai ușor de detectat cu sistemele actuale. Dronele iraniene, precum sistemul Shahed, sunt diferite. Semnătura lor termică este adesea minimă, deoarece folosesc motoare pe bază de combustibil care nu sunt ușor detectabile de senzorii infraroșu. Fără această semnătură termică, avertizarea inițială este întârziată, ceea ce îngreunează identificarea țintei de către radar.
Dronele sunt, de regulă, mai mici și zboară la altitudini mici, ceea ce le face greu de detectat de radare. Ele pot fi ascunse de clădiri sau greu de diferențiat de păsări și alte obiecte. Unele sunt fabricate din materiale care reflectă slab undele radar, precum fibra de sticlă și plasticul. Altele se deplasează lent, ceea ce le face mai greu de observat.
Multe dintre dronele Iranului nu apar în sistemele de detecție a semnalelor radio, deoarece nu pot fi controlate de la distanță. Aceste drone sunt programate cu coordonate GPS și se deplasează autonom către țintă.
Metode multiple
Nicio metodă nu funcționează perfect în toate situațiile pentru a apăra împotriva atacurilor cu drone. În schimb, aceste instrumente sunt utilizate împreună pentru a detecta și urmări dronele. SUA și aliații săi continuă să își îmbunătățească sistemele pentru a intercepta atât rachete, cât și drone. De exemplu, SUA poartă discuții pentru a achiziționa senzori acustici din Ucraina, care pot detecta dronele după sunet atunci când acestea nu pot fi observate prin alte metode.
Noi senzori, software mai performant și comunicații mai rapide vor contribui la consolidarea apărării. Scopul este simplu: detectarea mai timpurie a amenințărilor, reacție mai rapidă și neutralizarea țintelor într-un timp cât mai scurt.
Traducere după de How the US spots missiles and drones from Iran de Aaron Brynildson, instructor, University of Mississippi.
