În mod obișnuit, sistemul de justiție penală funcționează pe baza unei logici aparent simple: dacă mai multe indicii converg spre aceeași persoană, concluzia pare evidentă. Cazul asistentei britanice Lucy Letby, condamnată în 2023 pentru uciderea a șapte nou-născuți și tentativa de ucidere a altor șapte, arată însă cât de complicată devine această logică atunci când statistica, medicina și psihologia cognitivă se intersectează.
Povestea începe cu un tipar suspect. În 2015, la secția de neonatologie a spitalului Countess of Chester, mai mulți copii au avut probleme medicale grave în mod neașteptat. Unii au murit. Medicul neonatolog Stephen Brearey a observat că un element apărea constant: asistenta Lucy Letby era prezentă în timpul tuturor incidentelor. Inițial, observația a fost considerată o coincidență explicabilă prin programul de lucru. Dar pe măsură ce evenimentele au continuat, suspiciunea s-a consolidat.
Medicii au făcut un tabel al tuturor turelor și l-au prezentat conducerii spitalului. Ulterior a fost chemată poliția, iar investigația – numită „Operation Hummingbird” – a dus la analizarea a zeci de dosare medicale.
Procesul a început în 2022 și a durat zece luni. Juriul a considerat că probele sunt suficiente și a condamnat-o pe Letby la închisoare pe viață.
La prima vedere, lanțul logic pare solid: un tipar observat de medici, o investigație, expertize medicale, un proces lung și un verdict. Tocmai această aparentă coerență ridică însă întrebări mai profunde.
Un caz care nu este atât de clar
După condamnare, cazul a continuat să genereze controverse. În 2025, un grup internațional de experți condus de neonatologul canadian dr. Shoo Lee a analizat dosarele și a concluzionat că nu există dovezi medicale clare de omor. Potrivit panelului, decesele ar putea fi explicate prin cauze naturale sau prin erori medicale.
În paralel, unele dintre probele considerate decisive la proces au început să fie contestate. De exemplu, două cazuri implicau suspiciunea de otrăvire cu insulină. Testele de laborator indicau niveluri anormal de ridicate de insulină sintetică. Ulterior însă, mai mulți specialiști au semnalat că metoda de analiză utilizată – un test imunologic Roche – poate produce rezultate fals pozitive, mai ales la nou-născuți prematuri. Dacă aceste critici se confirmă, una dintre cele mai puternice dovezi non-statistice din proces ar putea deveni discutabilă.
Existau și alte elemente incriminatoare: un bilet scris de Letby cu fraza „I'm evil, I did this” (interpretată de procurori ca mărturisirea crimelor, dar de avocați ca semn al unei stări psihologice precare), căutări pe Facebook ale familiilor copiilor și sute de documente medicale găsite în casa ei. Toate acestea au contribuit la verdictul juriului. Dar controversa nu privește doar aceste probe, ci și modul în care investigația a început.
Iluzia improbabilului
Când oamenii văd un tipar rar, reacția instinctivă este să creadă că nu poate fi întâmplător. Problema este că intuiția noastră despre probabilitate este adesea greșită.
Un exemplu clasic este paradoxul zilei de naștere. Într-un grup de doar 23 de persoane, probabilitatea ca două dintre ele să aibă aceeași zi de naștere depășește 50%. Intuiția sugerează că ar trebui să fie nevoie de mult mai mulți oameni pentru o astfel de coincidență. Motivul este că mintea noastră gândește liniar, în timp ce probabilitățile combinatorii cresc exponențial.
Același principiu se aplică și în spitale. Dacă analizezi mii de ture și sute de angajați pe parcursul mai multor ani, este aproape inevitabil ca unele decese să pară concentrate în jurul unei persoane. Societatea Regală de Statistică din Marea Britanie a subliniat că astfel de „tipare improbabile” pot apărea pur și simplu prin hazard, fără nicio activitate criminală.
Cu alte cuvinte, întrebarea nu este dacă va apărea un tipar, ci la cine.
Capcana statistică din sala de judecată
Unul dintre cele mai cunoscute erori din procesele penale se numește „eroarea procurorului”. Ea apare atunci când probabilitatea unei dovezi este confundată cu probabilitatea vinovăției.
Dacă un expert spune că probabilitatea ca un anumit tipar să apară întâmplător este de unu la un milion, mulți oameni concluzionează că există doar o șansă la un milion ca suspectul să fie nevinovat. Dar aceste două lucruri nu sunt identice.
Un exemplu din medicină arată de ce. Să presupunem că există o boală rară, care apare la una din o mie de persoane. Un test detectează corect 90% dintre cazuri, dar dă rezultate fals pozitive la 1% dintre cei sănătoși. Dacă o persoană primește rezultat pozitiv, intuiția spune că este aproape sigur bolnavă. În realitate, probabilitatea este de aproximativ 8%, deoarece există mult mai mulți oameni sănătoși decât bolnavi.
→ Citiți și „Cât de îngrijorat(ă) ai fi dacă ai ieși pozitiv(ă) la un test de boală rară?”, pentru a vedea cum probabilitățile pot avea un impact direct asupra unei situații de viață în care putem fi oricare.
În procese, aceeași confuzie poate face ca un tipar statistic să pară mult mai incriminator decât este în realitate.
Lecții din alte cazuri
Istoria juridică oferă exemple relevante. În Olanda, asistenta Lucia de Berk a fost condamnată în 2003 după ce calcule statistice au sugerat că probabilitatea coincidențelor din turele ei era de unu la 342 de milioane. Ulterior, statisticieni independenți au demonstrat că analiza era greșită. De Berk a fost achitată în 2010.
Acest episod a determinat statisticienii să avertizeze asupra folosirii necritice a probabilităților în procese penale.
Un sistem vulnerabil la bias
Pe lângă problemele statistice, psihologia cognitivă arată că investigațiile pot fi influențate de „biasul de confirmare”. Odată ce o persoană devine suspect principal, există tendința inconștientă de a interpreta toate informațiile prin acea lentilă.
De aceea, unii cercetători recomandă ca experții medicali să nu cunoască identitatea suspectului atunci când analizează datele – o procedură obișnuită în cercetarea științifică, dar rar folosită în investigațiile penale.
În cazul Letby, experții care au evaluat dosarele știau deja cine era suspectul principal.
Mai importante decât verdictul
Cazul Lucy Letby rămâne deschis dezbaterilor. Unii îl consideră un exemplu de criminal în serie descoperit prin vigilența medicilor. Alții cred că ar putea deveni una dintre cele mai mari erori judiciare din istoria modernă a Marii Britanii.
Indiferent de verdictul final, cazul ridică întrebări esențiale despre modul în care funcționează justiția. Cât de bine înțeleg judecătorii și juriile probabilitatea? Cum pot fi protejate investigațiile de biasuri cognitive? Și mai ales: ce nivel de certitudine este necesar atunci când acuzația este extraordinară?
Prezumția de nevinovăție nu este doar un principiu juridic. Ea reflectă o lecție fundamentală despre limitele cunoașterii umane: într-o lume în care coincidențele și tiparele întâmplătoare sunt inevitabile, prudența epistemică este singura garanție reală împotriva erorilor judiciare.
Sursa: Skarbiec
