Un guru motivațional afirma că dacă nu știi încotro mergi, te vei trezi oriunde altundeva. Fără un de ce, ne pierdem în de toate.
Poți oferi un scop dacă ești întrebat „de ce?”. Oricare scop contează, mai ales cele de azi pe mâine. Spre exemplu, mâine ai în program să faci sport. La fel poimâine și tot așa. Scopuri mici, dar contează. Ele susțin un alt scop mult mai mare. Să te menții sănătos.
Există o frontieră nevăzută între viața în papuci de casă și viața în bocanci de explorator interior. Acesta poate fi și motivul pentru care unii oameni pleacă în drumeție. Nu mă gândesc la aceia care se hăhăie tot drumul de răsună pădurea și toate animăluțele se ascund în vizuini și tufișuri cu inima cât un purice. Nu mă refer nici la aceia care aleargă nebunește în vreun concurs în care trebuie să-și demonstreze aptitudinile sportive.
Cunoașterea de sine poate fi o invitație prietenoasă (dar serioasă) la o aventură… cu tine însuți.
Teoria autodeterminării (Self-Determination Theory – SDT) este una dintre cel mai bine fundamentate și puternice abordări ale stării de bine din psihologie. Cu toate acestea, pare că nu a pătruns încă în discuțiile publice despre starea de bine, fericire și dezvoltare personală. Ceea ce este păcat, deoarece are foarte mult de oferit.
Prima idee fundamentală în teoria autodeterminării este că avem trei nevoi psihologice de bază: pentru autonomie, competență și relaționare.
Pe măsură ce consumatorii se simt tot mai epuizați și suprastimulați, fantezia, în forma evădării, le oferă alinare mentală.
.jpg)
De ce a deschis Aritzia o cafenea în interiorul magazinului său emblematic din Toronto? De ce a renunțat Burberry la fotografia de modă în favoarea reclamelor cinematografice care transportă privitorii în scene onirice? Și de ce Simons, ultimul mare magazin universal din Canada, integrează arta și tehnologiile interactive în spațiile sale de retail?
Răspunsul se află într-o tendință cunoscută sub numele de „marketingul evadării” (eng. escapist marketing). Într-o epocă marcată de incertitudine economică, anxietate climatică, tensiuni geopolitice și oboseală digitală constantă, brandurile apelează la fantezie, la povestiri și la design emoțional imersiv pentru a-și vinde produsele.
Am citit recent pe Spotmedia că emisiunile TV în care o cucoană explică, cu aer grav și priviri pătrunzătoare, de ce Mercur retrograd ne strică relația cu mama soacră sau cum cifra destinului 7 ne predispune la insomnii metafizice - vor trebui să înceapă cu un avertisment clar: „Informaţiile din acest program nu au bază ştiinţifică”.
Cercetările moderne confirmă că lipsa resurselor financiare produce modificări măsurabile în modul în care gândim, planificăm și relaționăm cu ceilalți.
„Domnule. Ați vrea să jucați un joc cu mine?”. Aceste cuvinte aparent inofensive, adresate lui Gi-hun (Lee Jung-Jae), împovărat de datorii, de către un recrutor misterios (Gong-Yoo), îl conduc spre o posibilă salvare financiară, cu prețul unor vieți omenești, posibil chiar a propriei sale vieți.
Sezonul al treilea și ultim al „Squid Game” a fost lansat recent, iar fanii abia așteaptă mai multe treninguri verzi și jocuri brutale.
Însă iată ce alimentează cu adevărat obsesia: serialul surprinde perfect modul în care stresul financiar ne deformează mintea. El dezvăluie psihologia întunecată a modului în care problemele legate de bani influențează fiecare decizie pe care o luăm.
„Redescoperă libertatea!”
„Simte puterea din mâinile tale!”
„Ești tu. Doar mai rapid.”
„Condu viitorul. Astăzi.”
Triada luminoasă scoate în evidență trăsăturile pozitive ale umanității: kantianismul (a-i trata pe oameni ca scopuri în sine, nu ca mijloace), umanismul (valorizarea demnității și valorii fiecărui individ) și încrederea în umanitate (convingerea că oamenii sunt în esență buni).
Îți pierzi încrederea în umanitate din cauza a tot ce se întâmplă în jur? Nu e de mirare. Obiceiul nostru de a naviga printre știri negative (eng. doomscrolling) ne convinge că oamenii sunt, în esență, egoiști și lipsiți de compasiune.
Mulți dintre noi suferim de ceea ce se numește „tulburare de stres provocată de titluri”. Știm din proprie experiență că expunerea constantă la știri negative ne modelează o viziune mai sumbră asupra umanității.
Lumina și sunetele care ne înconjoară în spațiile dedicate jocurilor de noroc, online sau off-line, nu sunt doar elemente decorative. Sunt concepute cu atenție pentru a amplifica starea de excitare a utilizatorilor, a atenua sensibilitatea la pierderi și a încuraja luarea de decizii riscante.
Există un motiv pentru care cazinourile nu au aproape niciodată ferestre sau ceasuri: sunt concepute special pentru a te face să pierzi noțiunea timpului.
Dar dacă nu pierzi doar noțiunea timpului? Cercetări recente sugerează că iluminatul folosit în sălile de jocuri de noroc ar putea modifica în mod subtil felul în care luăm decizii, făcându-ne mai predispuși să ne asumăm riscuri. Culoarea luminii din jurul nostru poate face mai mult decât să creeze o anumită atmosferă. Poate modela comportamentul.
Există o frază care pare, la prima vedere, emană iubire prin toți porii: „Văd că ai o problemă și vreau să te repar”. Poate nu o spunem exact așa, dar multe dintre acțiunile noastre, mai ales față de cei dragi, transmit acest mesaj. Apare în subtextul comunicării. Însă, dincolo de bunele intenții, această atitudine poate crea disconfort, dezechilibru și, paradoxal, distanțare. Să vezi cum…
Păduchii de cap, puricii și teniile au fost însoțitori ai omenirii de-a lungul întregii noastre istorii evolutive. Totuși, cel mai mare parazit al epocii moderne nu este o nevertebrată care suge sânge. Este elegant, cu fața de sticlă și creat intenționat pentru a da dependență. Gazda lui? Orice om de pe Pământ cu un semnal wifi.
Departe de a fi simple unelte inofensive, telefoanele inteligente ne parazitează timpul, atenția și informațiile personale – toate în beneficiul companiilor tehnologice și al agenților lor de publicitate.
Lacrimile sunt, de regulă, văzute ca un semn al tristeții sau al durerii, dar nu este deloc neobișnuit ca oamenii să plângă în momentele cele mai fericite ale vieții: nunți, nașteri, revederi, victorii sportive sau chiar în fața unui gest neașteptat de bunătate.
Aceste „lacrimi de fericire” par contradictorii, dar oferă o fereastră fascinantă către modul în care creierul uman gestionează emoțiile intense.
Narcisismul a devenit diagnosticul preferat din fotoliu al deceniului. Rețelele sociale abundă în oameni care aruncă eticheta în toate direcțiile. Fostul fiecăruia pare să fie un narcisist, unii dintre părinții noștri sunt priviți cu suspiciune, iar acel personaj negativ de la birou, la fel. Clar bifează toate criteriile...
Acuratețea acestor diagnostice lansate cu atâta ușurință merită privită cu scepticism. Dar realitatea este că narcisismul există. În forma sa extremă, narcisismul este o tulburare mintală rară, cunoscută drept „tulburare de personalitate narcisică”. Însă termenul desemnează și un ansamblu de trăsături de personalitate pe care le manifestăm cu toții, în grade diferite.
Autocontrolul ridicat este adesea perceput ca fiind un lucru pozitiv. Se consideră că este cheia succesului în multe aspecte ale vieții, fie că este vorba despre obținerea unei promovări la locul de muncă, menținerea unui regim de exerciții fizice sau rezistența în fața tentației de a mânca ceva dulce atunci când încerci să slăbești.
Însă, conform unei teorii publicate de profesorul Thomas Lynch în 2018, autocontrolul ridicat nu este întotdeauna benefic, iar pentru unii oameni poate fi chiar legat de anumite probleme de sănătate mintală.
Automat de Edward Hopper (1927). Des Moines Art Center
Pictura a fost asociată cu ideea de alienare citadină.
„Sunt cu persoana potrivită?” Cei mai mulți dintre noi probabil ne-am pus această întrebare măcar o dată în viață. Eu cu siguranță mi-am pus-o.
Ca să te ajute, prietenii tăi ar putea întreba: „Ei bine, o iubești?” Apoi te întorci acasă și conversația îți revine în minte. „Da, o iubesc!”, îți spui. Dar cum poți fi sigur? Ești pregătit să-ți petreci toată viața cu un singur partener?
Fluturii în stomac pe care poate tocmai i-ai simțit citind expresia „toată viața” sunt emoția cunoscută drept angoasă – teama copleșitoare pe care o simți atunci când ești confruntat cu o alegere importantă. Am simțit și eu angoasa în această situație, iar filosofia existențialistă m-a ajutat cu adevărat să o înțeleg.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Cumpără un exemplar printat!
Clic pe imagine pt. detalii.