Din păcate, există semne că rasismul este în creștere în întreaga lume. Cercetări efectuate în Europa și Australia în ultimii ani au constatat o creștere a numărului de persoane care se confruntă cu rasism.
Rapoarte din SUA și Marea Britanie au indicat că majoritatea participanților din minoritățile etnice consideră că rasismul se agravează. Iar un studiu global a relevat o creștere a incidentelor de discriminare.
Animozitatea față de cei care par diferiți de noi pare ușor de trezit, mai ales în vremuri definite de greutăți și frământări.
Probabil ai văzut cuvântul „narcisist” aruncat peste tot pe Internet, în titluri, pe aplicații de dating sau în TikTok-uri cu temă terapeutică. Dar eticheta pe care oamenii o lipesc adesea fără să gândească pe șefi toxici sau pe personaje negative din reality-show-uri ascunde o imagine psihologică mult mai complexă.
Psihologii au studiat narcisismul timp de mulți ani, dar, în timp, înțelegerea noastră a evoluat. Una dintre cele mai mari schimbări este că astăzi narcisismul nu mai este văzut doar ca grandomanie, aroganță sau egotism.
Ai observat vreodată că poți bifa toate rețetele fericirii — job decent, prieteni ok, Netflix la buton și o cafea dimineața? Sau poate nu poți bifa toate astea… Și totuși să te simți, cum să spun elegant… gol ca un frigider premium la sfârșit de lună?
În percepția publică fericirea pare asociată cu succesul financiar, statutul social sau realizările profesionale. Aceasta să fie fericirea mult căutată?
Cea mai mare minciună a celor care creează și răspândesc dezinformare este aceea că vor să te facă „să gândești cu mintea ta”. Își avertizează publicul-țintă să nu fie „oi” și să nu lase ca vocile „mainstream”, „statul paralel” sau alți inamici inventați să le spună în ce să creadă.
Dar, într-un caz clasic de deturnare a atenției, în timp ce te avertizează de asta, folosesc o serie de trucuri manipulatoare pentru a se asigura că, de fapt, nu gândești limpede sau independent.
Testele de personalitate au devenit din ce în ce mai populare. De la angajare la întâlniri, ele promit să ne ajute să înțelegem cine suntem și în ce fel suntem asemănători sau diferiți de ceilalți.
Dar aceste teste oferă oare o imagine fidelă? Și ar putea fi dăunător să le luăm prea în serios?
Azi noapte (28.08.25) forțele militare rusești au atacat iar zone civile din Ucraina cu sute de drone și zeci de rachete, omorând doar în Kiev 15 persoane, din care 4 copii.
Ce crezi despre următoarea situație: dacă Ucraina ar dispune de capacitatea de lovi blocuri de locuințe din Moscova, ar trebui să ucidă civili la întâmplare, așa cum o face Rusia?
Mă gândesc că majoritatea celor care răspund la această întrebare în gând, citind aceste rânduri, răspund emoțional: „Sigur că da! Să vadă și rușii cum e!”.
La nivel emoțional, sunt identificabile la om două mari tipuri de reacții la atrocități, dacă nu este vizat direct sau indirect: indiferență sau satisfacție.
Și asta explică, în esență, toată istoria umană și toată lista nesfârșită de genocide ce-au avut loc de-a lungul timpului, inclusiv lumea de azi.
Ce facem în timpul liber spune mult despre ceea ce ne face fericiți.
În cartea „Societatea oboselii”, filosoful sud-coreean Byung-Chul Han susține că, în societatea modernă, indivizii trăiesc sub imperativul de a avea realizări. Han numește aceasta o „societate a performanței”, în care trebuie să devenim „antreprenori” – să ne promovăm și să ne vindem pe noi înșine; nu există timp în afara celui de lucru.
Într-o astfel de societate, chiar și timpul liber riscă să devină un alt tip de muncă. În loc să ofere odihnă și sens, timpul liber devine adesea competitiv, demonstrativ și epuizant.
Odată cu ascensiunea rețelelor sociale a apărut și figura „influencerului” – creatorul de conținut online care dobândește credibilitate într-o nișă specifică și capătă astfel puterea de a influența opinii și decizii de cumpărare.
Această abilitate stă la baza industriei de marketing prin influenceri, estimată în 2024 la aproximativ 32 de miliarde de dolari.
Doar pe Instagram, platformă cu peste două miliarde de utilizatori, se estimează că 50 de milioane de persoane se identifică drept „creatori”. Multe branduri trimit produse acestor influenceri în speranța că o postare sau o poveste bine plasată va crea o conexiune personală cu publicul.
Între 1400 și 1780 se estimează că aproximativ 100.000 de persoane – în majoritate femei – au fost judecate pentru vrăjitorie în Europa. Aproximativ jumătate dintre acestea au fost executate – crime motivate de un complex de convingeri legate de femei, adevăr, rău și magie.
Dar vânătorile de vrăjitoare nu ar fi putut avea amploarea pe care au avut-o fără mașinăria mediatică ce le-a făcut posibile: o industrie a manualelor tipărite care îi învățau pe cititori cum să identifice și să extermine vrăjitoarele.
De la Lagos la Cape Town, de la Santiago la Seul, oamenii vor să fie „cool”. „Cool” este un cuvânt pe care îl auzim peste tot – în muzică, în modă, pe rețelele sociale. Îl folosim pentru a descrie anumite tipuri de persoane.
Dar ce anume face pe cineva să fie cool? E vorba doar despre a fi popular sau în pas cu moda? Sau e ceva mai profund?
Procesul transformării dintr-un lider democratic într-unul autoritar este rareori brusc. Se desfășoară treptat și este adesea justificat ca o reformă necesară. Este prezentat ca fiind ceea ce poporul și-a dorit. Toate acestea fac dificil pentru cetățeni să-și ce se întâmplă până când este prea târziu.
Adolescenții par să aibă telefoanele lipite de mâini… dar adesea nu răspund când sunt sunați.
Adolescenții par să aibă telefoanele lipite de mâini și totuși nu răspund când sunt sunați. Această situație, bine-cunoscută multor părinți, poate părea absurdă și frustrantă sau chiar alarmantă pentru unii. Totodată, ea spune multe despre felul în care tinerii de 13 până la 18 ani se conectează (sau nu) cu ceilalți. Deși smartphone-urile sunt omniprezente în viața lor cotidiană, aceasta nu înseamnă că le folosesc în același mod ca adulții.
Această reținere de a „răspunde la telefon” nu este doar o trăsătură de generație: ea semnalează o transformare mai profundă în practicile de comunicare, normele sociale și eticheta digitală.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să privesc cu uimire cum oameni instruiți în psihologie — în special terapeuți — par să ignore lucruri elementare despre natura noastră socială. De parcă suferința psihică ar izvorî exclusiv din copilărie, gânduri automate sau relații intime. Sau, mai nou, din scenarii transgeneraționale. Ca și cum omul ar fi o entitate plutitoare, ruptă de contextul în care trăiește: grupuri, norme, ierarhii, categorii, stereotipuri. Adică exact lucrurile studiate în psihologia socială — sau chiar în sociologie, dar să nu forțăm nota.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.