Un experiment mental privind simularea computerizată a unei civilizații ar semăna surprinzător de mult cu ce ni se întâmplă nouă, am observat.

Cel puțin în imaginația mea există această asemănare...

Așadar, sarcina pe care mi-am propus-o este să proiectez un experiment în care, folosindu-mă de programatori ai viitorului și computere ale viitorului (căci azi nu este posibil și cred că e puțin probabil să fie posibil chiar și în viitor), să simulez un univers virtual, testând mersul evoluției. Adică vreau să văd ce se întâmplă, folosind o lume virtuală, dacă ofer condițiile apariției vieții într-un computer. Ce linii va urma evoluția? Vor ajunge ajunge la om de fiecare dată? Ce alte tipuri de viață pot evolua în multiple iterații ale experimentului? Și așa mai departe.

Fiți fără grijă, nici n-o să spun cum să proiectez această simulare în detaliu, pentru că nu știu (și nimeni nu știe), nici nu o să vă spun ce se va întâmpla, care vor fi rezultatele unui asemenea demers, pentru că nu știu (și nimeni nu știe). Ce pot face este să vorbesc despre ce condiții aș stabili pentru ca experimentul să nu-mi creeze probleme, cum ar fi situația în care o civilizație inteligentă care ar emerge la un moment dat și-ar da seama că este obiectul unei glume, al curiozității unui experimentator aflat în posesia unei tehnologii de simulare super-avansate.

Despre acest argument al simulării am scris pe scientia.ro mai multe articole. Le puteți citi prin accesarea următoarelor linkuri:
Este viața o simulare pe calculator?
Slăbiciunile argumentului simulării
Există șanse să nu fim parte dintr-o simulare


Cum aș proiecta acest experiment?


Condiția inițială este, firește, că dețin cunoștințele pentru a simula un univers precum cel în care trăim (simulare computerizată sau nu). Trebuie să iau în calcul că experimentul trebuie să fie sigur, iar ființele care vor evolua în lumea virtuală creată de mine să nu-și dea seama de faptul că trăiesc într-o simulare.

Pornesc de la „zero”, adică de la cele mai simple forme de viață, pe care nu le generez pe computer, ci ofer condițiile apariției lor. Apoi aștept să vedem cum merg lucrurile. Sigur, aș introduce niște parametri în simulare care să-mi permită să văd evoluția la o super-viteză. Nu am milioane de ani la dispoziție. Aș trata lucrurile cam așa cum tratăm noi bacteriile, care se multiplică rapid și putem vedea evoluția „în timp real”, adică putem studia zeci de mii de generații în câțiva ani.

Prima idee care îmi trece în cap este aceea de a crea un mediu (univers) care să fie atât de mare, încât locuitorii acestui univers să nu ajungă niciodată la granițele acestuia (din perspectiva lor, căci, amintiți-vă, este vorba de o simulare computerizată). Așadar, „laboratorul” este bine de situat într-un univers incomprehensibil de mare, care se și extinde cu o viteză amețitoare. Oricât de avansată ar ajunge o eventuală civilizație superioară, aceasta nu va putea să-și propună să se aventureze către limitele universului. Pentru că nu vreau să se întâmple ce s-a întâmplat în Truman Show (dacă nu știi filmul, vezi aici care-i subiectul).

Cum să pun o limită în explorarea universului? Păi o idee bună ar fi să limitez viteza maximă posibilă în univers. Cam cum e limita impusă de viteza luminii în universul nostru. Orice ai face, nu poți depăși această viteză, iar dacă pleci totuși în misiune către marginile universului cu o viteză apropiată de această viteză limită, nu vei ajunge niciodată acolo până la urmă.

Trebuie să iau în calcul că dacă una dintre speciile care vor apărea în cursul evoluției va deveni conștientă și va avea o inteligență deosebită, atunci trebuie să-i ofer o poveste despre începuturi. Cum a început totul? Nu pot să-i spun acestei specii că e doar simulare computerizată, dar îi pot oferi indicii că universul ei a avut un început. Un fel de Big Bang. Totul a început într-un punct inițial. Cum se poate asta? Nu contează. Îi ofer câteva date care par concludente, cum ar fi radiația cosmică de fond și un univers în expansiune (dacă e mare a fost mic, nu?). Vor admite indivizii din această specie evoluată că sunt niște limite în cunoaștere, că nu pot afla chiar totul, dar vor fi mândri că au o idee despre nașterea lumii lor.

Apoi aș mai introduce niște limitări fundamentale în modul în care funcționează vietățile din simulare: să nu înțeleagă ce e aia infinit. Adică să nu poată concepe mental ceva ce nu are început și sfârșit (cum este timpul și spațiul). O atare barieră  aplicată posibilității de a cunoaște mă va face să dorm liniștit, căci orice civilizație va apărea în simularea (simulările mele), nu va ajunge să înțeleagă ce se întâmplă realmente în lumea ei. Nu va ajunge la „adevăr”.

Limitele minții umane: spațiul și timpul

Parcă am tentația să vin din când în când, după ce apare o specie superioară, conștientă, câte un impuls în ce privește cunoașterea lumii, pentru a vedea ce fac indivizii din această specie cu ea. Adică aș introduce în peisaj câte un caracter deosebit, tip Newton sau Einstein, care, din senin, să schimbe paradigma, să permită un salt în cunoaștere, care să permită salturi în tehnică și tehnologie. Oricât de răbdător aș fi, parcă nu aș sta să văd totul cum evoluează „natural”. Și la urma urmelor, e experimentul meu, ok? Se va autodistruge civilizația asta avansată? Ok, aia e. O luăm de la capăt. Vor folosi știința pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață și pentru a progresa? Foarte bine.

Apoi aș rula tipul ăsta de simulare computerizată, în paralel, pe 1 miliard de computere (ori de 1 miliard de ori pe același computer, dacă puterea de calcul îmi permite). Să văd dacă rezultatele sunt diferite. Cine știe? Aș avea, așadar, universuri paralele. De ce nu? E treaba mea ce fac cu computerul meu, nu?

În ultimă instanță, prin anul 2021, conform modului de ținere a timpului în lumea acestei civilizații avansate dintr-una din simulări, aș face în așa fel încât să se scrie un articol pe un site numit scientia.ro despre cum merg lucrurile cu simulările evoluției pe computere super-performante. Să vedem ce se întâmplă. Aici suntem acum...

Citiți și: De ce știința nu are cum descoperi cum arată exact lumea

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro