Urmărind un videoclip recent al fizicienei Sabine Hossenfelder, în care aceasta perorează despre imposibilitatea existenței liberului-arbitru, mi-am amintit un experiment mental care încearcă să arate absurditatea eliminării liberului-arbitru din lume.
Acest experiment mental a avut mai multe ilustrări de-a lungul istoriei gândirii. Îl redau pe cel atribuit unul filozof francez din sex. IV, Jean Buridan, deși paradoxul nu se regăsește în scrierile acestuia (dar Buridan era un fervent susținător al determinismului):
Să ne imaginăm un măgar, căruia îi este și sete și foame, situat exact la mijlocul distanței dintre o găleată cu apă și o grămadă de fân. Cum măgarul nu are liber-arbitru, acesta va acționa în cel mai „rațional” mod, fiind incapabil să ia o decizie, murind de sete (căci fără apă moare mai repede decât fără hrană).
O variațiune pe aceeași temă este cea în care în loc de apă și fân vom avea două grămezi de fân.
Problema, în filozofie, poate părea nerezolvabilă, dar în practică probabil că nu a observat nimeni un măgar murind de sete / foame, doar pentru că distanța dintre două grămezi de hrană este egală. Dar dacă măgarul nu are liber-arbitru, care este elementul care-l determină să meargă într-o direcție sau alta, de vreme ce niciuna nu este diferită și nu prezintă vreun avantaj în raport cu cealaltă?
După același principiu, am putea judeca și diverse alte situații în care se află omul în timpul vieții ca nerezolvabile, cum ar fi cea reprezentată în imaginea de mai sus: în ce direcție să o iei, când nu este nicio diferență între stânga și dreapta? Cum decizi, dacă nu ai liber-arbitru, că o direcție este mai „bună” decât cealaltă? Sigur, un răspuns ar putea fi în cazul omului: „aleg la întâmplare”, dar cum are loc această alegere fără liber-arbitru?
Argumentul fizicienei germane și al multor oameni de știință împotriva liberului-arbitru este simplu: legile fizicii presupun legea cauzei și efectului, prin urmare liberul-arbitru, care prin definiție presupune independența, eliberarea de „tirania” cauzalității, nu poate exista.
Pe acest subiect al liberului-arbitru am mai scris anterior. Vă invit să citiți acest articol: Motivul pentru care nu vom înțelege niciodată liberul-arbitru. Pe scurt, spun că în privința liberului-arbitru, sarcina minții umane este să explice printr-o legătură de cauzalitate ceea ce, prin definiție, nu reprezintă un lanț de legături cauzale. Suntem în plin absurd. Cu alte cuvinte, subiectul liberului-arbitru este nerezolvabil și indică o limită de nedepășit a minții umane.
O variantă extinsă de analiză a problemei liberului-arbitru poate fi lecturată în cartea pe care am publicat-o recent pe site (cap. 14, pg. 127) și care poate fi descărcată, gratuit, de pe site (de aici).
Credit imagine depositphotos.com
