Se pare că prepararea şi consumul de bere au fost activităţi care au fost parte din experienţa umană încă de la începuturile civilizaţiei. În urmă cu aproximativ 10.000 de ani omenirea a început să se îndepărteze de modul de viaţă al culegătorilor şi vânătorilor nomazi şi a început să se stabilească în anumite locuri pentru a cultiva pământul. Cerealele, un ingredient important în procesul de obţinere a berii, au fost cultivate de către aceste noi societăţi agricole.
- Detalii
- Scris de: Kathy Padden
Cu toţi am citit poveşti despre canibali din vechime, iar din când în când auzim şi ştiri despre canibali moderni. Dar este canibalismul doar o formă de nutriţie care ne îngrozeşte pe noi, modernii, ori sunt şi riscuri legate de sănătatea noastră (căci de a victimelor ce să mai vorbim :)) dacă ne-am înfrupta dintr-un semen?
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut
Ca material, plasticul a schimbat efectiv felul în care trăim – este ieftin, poate fi turnat în practic orice formă şi este, în mare parte, uşor de reciclat (atunci când oamenii se deranjează s-o facă). Și atunci de ce mai folosim încă sticle de sticlă şi cutii de aluminiu pentru a depozita berea? Are legătură cu estetica? Gustul? Sau există un alt factor implicat?
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut
Se vehiculează prea multe absurdităţi legate de nutriţie. Oamenii par să nu se pună de acord în nicio privinţă şi, în încercarea de a înţelege ceva, te poţi simţi copleşit. Cu toate acestea... mâncatul sănătos NU trebuie să fie complicat, atâta timp cât reţii câteva idei. Iată 15 lucruri pe care toată lumea trebuie să le ştie despre nutriţie.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Există multe nonsensuri în nutriţie. Unul dintre cele mai rele exemple este propaganda constantă împotriva consumului de carne. În acest articol găsiţi 8 mituri ridicole despre consumul de carne şi sănătate. Putrezeşte carnea în colonul nostru? Duce consumul de carne la boli cardiovasculare? Produce consumul de carne cancer? Ce spun cercetările ştiinţifice despre aceste lucruri?
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Sucul de fructe este perceput adesea ca fiind sănătos. E de înţeles, având în vedere că este natural şi are cuvântul “fructe” în el. Cu toate acestea, ceea ce nu realizează mulţi oameni este că sucul de fructe conţine zahăr. De fapt, are tot atât zahăr şi calorii cât o băutură răcoritoare cu zahăr şi uneori chiar mai mult (1). Cantitatea redusă de vitamine şi antioxidanţi din suc nu compensează cantitatea mare de zahăr.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Există doar o cantitate limitată de alimente pe care o putem mânca într-o zi. Pentru a maximiza cantitatea de substanţe nutritive pe care le obţinem într-o zi, este logic să “cheltuim bugetul caloriilor” cu înţelepciune. Cel mai bun mod de a face acest lucru este de a consuma pur şi simplu alimentele care conţin cea mai mare cantitate şi varietate de nutrienţi.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Este suficientă o căutare rapidă pe Internet despre aspartam şi veţi găsi numeroase opinii cu privire la acest îndulcitor artificial. Unii pretind că el provoacă cancer, convulsii, scleroză multiplă, lupus, probleme de memorie şi tumori cerebrale. Cu toate acestea, fiecare organizaţie guvernamentală din lume care reglementează produsele alimentare l-a considerat sigur pentru consumul uman.
- Detalii
- Scris de: TheMedicineJournal.com
Hydroxycut se află printre cele mai populare suplimente pentru pierderea în greutate. Este pe piaţă de mai mult de 10 ani şi a fost subiectul unor controverse intense. Acest articol încearcă să afle care este adevărul.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Există 4 substanţe în ceai care sunt capabile să traverseze bariera hematoencefalică pentru a obţine un efect stimulant. Una dintre acestea este cafeina pe care o găsim în cafea sau băuturi răcoritoare. Apoi există 2 substanţe ce au legătură cu cafeina: teobromina şi teofilina. Iar ultima este un aminoacid unic numit L-teanina, care are nişte efecte foarte interesante asupra creierului.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Puteţi afla în continuare 15 lucruri pe care, probabil, nu le cunoaşteţi despre banane şi care sunt etapele parcurse de acestea de la cules pană la o coacere completă. Etapa întâi. Bananele sunt culese atunci când ele sunt încă tari şi verzi.
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut
Turmericul poate fi cel mai eficient supliment nutriţional. Multe studii de calitate au arătat că aduce multe beneficii pentru organism şi creier. În acest articol găsiţi 10 dovezi bazate pe beneficiile pe care turmericul le aduce sănătăţii.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Grăsimile din dietă sunt foarte importante. Fără cele potrivite, organismele noastre nu pot funcţiona corect. Cu toate acestea, există multă confuzie în legătură cu efectele diferitelor grăsimi şi uleiuri. O grăsime pentru gătit care este comercializată pe piaţă ca o alegere sănătoasă este uleiul de rapiţă. Conţine puţine grăsimi saturate şi nesaturate, inclusiv acizi graşi Omega-3.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Ouăle sunt printre puţinele alimente pe care le-aş clasifica drept „superalimente”. Sunt pline de substanţe nutritive, dintre care unele sunt rar întâlnite în regimul alimentar modern. Iată 10 beneficii pentru sănătate ale ouălor confirmate în studii realizate pe oameni.
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars
Ceaiul verde este cea mai sănătoasă băutură de pe faţa pământului. Este plină de antioxidanţi şi numeroase substanţe benefice pentru sănătate. Multe studii au arătat că ceaiul verde poate accelera arderea grăsimilor şi te poate ajuta să slăbeşti. Haide să vă explic felul în care funcţionează asta...
- Detalii
- Scris de: Kris Gunnars