În aprilie acest an au apărut mai multe articole despre „dovezi puternice privind descoperirea unei noi particule subatomice ori a unei noi forțe”, pornind de la anumite anomalii în interacțiunile dintre miuoni (particule elementare din grupul „leptonilor” asemănătoare electronilor, adică au sarcină electrică negativă). Dar chiar există o a cincea forță, legată de miuon sau nu?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

Lumina galaxiilor înconjoară o gaură neagră o dată sau de mai multe ori, în funcție de cât de aproape este, rezultatul fiind că vedem o galaxiei în mai multe direcții (imagini multiple). Credit imagine: Peter Laursen
Razele de lumină care provin de la galaxii îndepărtate în apropierea găurilor negre pot să se rotească în jurul acesteia de mai multe ori, datorită deformării spațiu-timpului, astfel încât observăm mai multe imagini ale aceleași galaxii.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
De câteva zile multiple publicații „quality” publică o poveste despre Lună și inundații severe. Cică Luna își modifică orbita din cauza unei „oscilații”, iar Terra „se va confrunta cu inundații severe în zonele de coastă”. Să vedem ce se întâmplă în fapt, că dacă Luna a luat-o razna, asta nu e bine cu siguranță și trebuie să știm!

- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Furtunile solare au afectat și vor mai afecta viața pe Terra. Unele sunt atât de puternice, încât sistemele electrice pot funcționa fără baterii, cum s-a întâmplat în 1859.

- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Care este viteză expansiunii universului? Metode diferite dau rezultate diferite... Gigantele roșii oferă posibilitatea unei măsurători suplimentare.

- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blogurile Scientia
Cercetătorii au observat că femelele păianjen își devorează partenerii pe timpul împerecherii, dar această practică este departe de a fi o regulă. Iată o serie aspecte interesante despre văduva neagră.

- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Unii oameni visează să facă copii, alții visează să facă noi universuri. Dar de ce este nevoie pentru a crea un nou univers? Și dacă facem unul, ce facem cu el?

- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Pentru prima data au fost măsurate unde gravitaționale care provin de la sisteme ce conțin o gaură neagră și o stea de neutroni. Aceste unde gravitaționale ne pot ajuta să înțelegem mai bine stelele de neutroni, dar și distribuția găurilor negre și a sistemelor de acest gen în univers.
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
O cercetare a razelor cosmice efectuată pe SSI a observat că nucleele atomilor de fier se comportă diferit de cele ale altor atomi.

- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Piața jocurilor de noroc are o evoluție explozivă în ultimii ani. Cu ce efecte?

- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

O problemă dificilă de matematică spune că urmând 2 reguli simple toate numerele inițiale ajung la 1.
- Detalii
- de: Vlad Lazăr
- Safari prin lumea ştiinţei
Pe măsură ce guvernele lumii impun măsuri pentru reducerea emisiilor poluante, industria aviatică va fi obligată să se adapteze.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Doi cercetători au propus construirea unui accelerator pe Lună, care să atingă energii de o mie de ori mai mari decât cele de la LHC.

- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu

În urmă cu câteva zile (29 mai), Derek Muller, un tânăr care popularizează știința pe YouTube cu real succes, s-a arătat dispus să încerce o mașinărie a unui inventator, Rick Cavallaro, care susține că mecanismul inventat de el, adică o elice atașată în spatele vehiculului, permite deplasarea acestuia mai repede decât vântul. Ideea ar fi că atunci când vehiculul se mișcă sub acțiunea vântului, elicea are propriul ei rol, adăugând accelerație și făcând astfel ca deplasarea să fie mai rapidă decât a vântului.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia


