Bucătar sau nu, sigur vei găsi aceste sfaturi utile.


1. Cum verifici dacă ouăle sunt proaspete

Dacă ai dubii cu privire la vechimea ouălor, există o soluție simplă să-ți dai seama dacă le mai folosești ori nu. Umpli un castron adânc cu apă și pui ouăle în el.

Dacă se duc la fundul castronului și rămân acolo, sunt proaspete; dacă se duc la fund, dar stau într-o poziție verticală, sunt OK. Dacă rămân la suprafața apei, atunci au început să producă gaze în interior și cel mai probabil sunt suficient de vechi pentru a fi aruncate fără remușcări.


2. Nu face cafeaua cu apă clocotită

Dacă preferi să prepari cafeaua de unul singur (nu folosești vreun aparat), atunci ia în calcul să nu pui apă clocotită peste cafeaua măcinată, căci gustul nu va fi cel mai bun cu putință. Dacă încălzești apa în ibric, las-o să iasă din starea de agitație specifică fierberii și apoi pune-o peste cafea.


3. Cum să obții mai mult suc din lămâi

Întâi, păstrează lămâile în frigider, pentru a le păstra proaspete pentru o perioadă mai lungă. Apoi, pentru a scoate mai mult suc din ele, pune-le în cuptorul cu microunde pentru 20 de secunde.

În plus, un alt truc este să rulezi lămâia pe masă, apăsând-o cu mâna.


4. Cum să păstrezi bananele pentru o perioadă mai lungă

Dacă asiguri o minimă circulație a aerului în jurul lor, acestea se vor coace mai încet. O metodă să le încetinești acest proces este agățarea lor de un cârlig în bucătărie, în loc să fie puse în coșul cu fructe.

Suplimentar, poți acoperi codița cu folie, după ce separi ciorchinele de banane în banane individuale, în felul ăsta blocând eliberarea de etilenă, gaz care altfel va accelera coacerea și stricarea bananelor.


5. Cum să grăbești coacerea fructelor

Dacă am vorbit mai sus de cum să încetinești coacerea, în anumite cazuri îți poți dori să o grăbești. În cazul meu mă enervează că cel mai adesea avocado este crud și îl vreau cât mai repede copt. Dar se aplică și altor fructe, cum ar fi kiwi, care și acestea se cumpără adesea verzi și se coc... acasă.

O metodă la îndemână este aceea de a pune fructele în pungă de hârtie închisă. În acest fel gazul amintit mai sus, etilena, va grăbi coacerea.

Și dacă am amintit avocado, fruct curioasă pentru mine, pentru că nu prea are gust, dar îmi place, o metodă bună de a-l coji (altfel poate fi un chin) este să-l tai în patru, de-a lungul acestuia, apoi să elimini coaja ca pe coaja de banană, băgând cuțitul sub coajă și înlăturând-o.

 



6. Cum să readuci mierea zaharisită la forma fluidă

Mierea zaharisită este în regulă, poate fi consumată, dar este mai greu de manipulat. Dacă o vrei la forma inițială, de fluid vâscos, trebuie doar să pui borcanul într-un vas cu apă caldă pentru 7-8 minute.

Și nu, mierea nu devine toxică prin încălzire, dacă ați citit asta pe undeva și ați și crezut.


7. Cum să reduci efectul cepei când o tai

O metodă la îndemână este să o ții o vreme în apă rece înainte de a o tăia. Nu-i ia toată „tăria”, dar cu siguranță ajută. E și mai bine dacă o ții la frigider.


8. Cum să păstrezi pizza în stare bună după reîncălzire

Știu, rareori mai rămâne pizza pentru a doua zi. Dar dacă rămâne și o reîncălzești, o metodă bună de a-i păstra gustul și calitatea blatului este să pui și o cană cu apă în cuptorul cu microunde. Altfel ar putea fi prea uscată.

Trucul funcționează, desigur, și pentru pâine. De ce a-i încălzi pâinea? Pentru a-i reda savoarea celei abia ieșite din cuptor. În fapt ideea este strălucită!


9. Cum să răcești rapid o sticlă de vin

Soluție este simplă: înfășoară sticla într-un prosop ud (fără să curgă apă din el, desigur) și pune-o în frigider. În 10 minute vinul este gata de băut.

Desigur, trucul merge cu orice tip de băutură. Prosopul ud ajută la schimbul de căldură rapid (căldura din vin este „extrasă” de prosopul ud).


10. Cum să previi ca spuma să cadă pe aragaz

Atunci când fierbi ceva este foarte posibil, în funcție de ce fierbi, să facă spumă care să treacă de pereții oalei și să cadă pe aragaz. O metodă de a bloca aceste efect este să pui o lingură de lemn pe oală. Lemnul este hidrofobic, însemnând că distruge bulele de spumă și previne trecerea spumei dincolo de oală.


Dacă ai ajuns până aici, atunci te invit să citești și articolul: Cum să fierbi oul perfect


Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Comentariul tău, publicat ca „vizitator”, va fi evaluat în scurt timp de către un moderator în vederea publicării. Utilizatorilor care au cont pe site ori care folosesc conturile de FB, Twitter ori Google li se publică în mod automat comentariile.
    Adi · 16:13 23.07.2021
    Punctul 7: poti reduce efectul cepii daca o tai sub hota pornita, ca usturimea e data de niste chimicale imprastiate de ceapa suficient de usoare sa fie trase in hota, dar sa nu ai capul intre ceapa si hota
Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro