În 2016 și din nou în 2024, Donald Trump a candidat împotriva a două candidate la președinție bine pregătite, care însă au pierdut. Ambele aveau decenii de experiență în serviciul public și funcții importante în administrații democrate. Ambele erau femei.
Înfrângerile lui Hillary Clinton și Kamala Harris au generat mii de articole de analiză despre întrebarea dacă Statele Unite sunt sau nu pregătite să aleagă o femeie președinte. Un vechi adagiu, datând din perioada Războiului Rece, spune că femeile sunt prea emoționale pentru a li se încredința butonul nuclear.
Dar bărbații din actuala Casă Albă ar putea reprezenta cel mai emoțional grup de conducere pe care l-au avut vreodată Statele Unite. Iar deși izbucnirile lor par adesea spontane și chiar ridicole, ar trebui să le luăm în serios.
- Detalii
- de: Natalie Kon-yu, Emily Booth, Michael Burke și Tom Clark
- Blogul Scientia
„Manualul civilizației” este o inițiativă a Fundației Long Now, lansată în 2014, care urmărește constituirea unei colecții de aproximativ 3.500 de cărți esențiale pentru susținerea sau reconstruirea civilizației. Proiectul a fost finanțat parțial printr-un grant al Knight Foundation News Challenge, destinat să finalizeze selecția cărților și să sprijine demersuri online şi educative.
Bibliografia este găzduită fizic în The Interval din San Francisco (un bar/cafenea şi sală expozițională a Fundației Long Now, deschis în 2014), iar pentru conservare digitală Internet Archive va asigura un depozit online unde orice titlu poate fi accesat de la distanță. Proiectul funcționează ca o colecție “vie”, actualizată din recomandările membrilor și donatorilor Long Now, precum și din listele speciale ale unor experți invitați.
Această inițiativă, deși n-am găsit online legături, mi-a amintit de cartea „Fundația” a lui Asimov. Proiectul „Fundația” din carte este creat, aparent, pentru a salva cunoașterea umanității după prăbușirea Imperiului Galactic. Un grup de savanți creează o Enciclopedie Galactică, menită să păstreze și să reconstruiască civilizația. Ideea de bază este, așadar, aproape identică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În 1950, William Faulkner a rostit un celebru discurs de acceptare a Premiului Nobel pentru literatură, în care a pledat pentru „vocea [umană] inepuizabilă” și pentru credința sa în supremația acesteia – nu doar de a dăinui, ci de a triumfa. Faulkner considera că acest lucru se datorează faptului că vocea umană, transformată în artă, posedă suflet – un suflet capabil de compasiune și sacrificiu.
Să avansăm 75 de ani în timp. Scriitorul irlandez Colm Tóibín este întrebat într-un interviu de presă despre impactul IA asupra scriitorilor. Răspunsul său, rostit cu ironie: „IA fi sfârșitul nostru”.
Tóibín pare să creadă că vocea umană triumfătoare, de care scriitorii și artiștii se agață adesea, nu va dăinui și nici nu va triumfa. Cel puțin nu în fața tehnologiei disruptive și transformatoare a IA generative.
- Detalii
- de: Tom Benn
- Blogul Scientia
Convingerile noastre nu sunt fixe. Ele sunt modelate, iar uneori răsturnate de ideile cu care ne întâlnim pe măsură ce înaintăm prin viață. Pentru mulți dintre noi, lectura unor romane este ceea ce produce această schimbare.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții, zece experți din domeniul universitar vorbesc despre o operă de ficțiune care le-a provocat ideile și le-a schimbat modul de a gândi într-un mod durabil.
- Detalii
- de: TheConversation
- Blogul Scientia
La fel ca în lumea modernă, oamenii din Antichitate voiau să știe cum pot trăi o viață lungă și sănătoasă. Grecii și romanii auzeau povești fantastice despre popoare îndepărtate care ar fi trăit mult peste 100 de ani. Eseistul grec Lucian (aprox. 120–180 e.n.) scrie: „Există, într-adevăr, chiar și națiuni întregi care sunt foarte longevive, precum Seres [chinezi], despre care se spune că trăiesc 300 de ani: unii atribuie longevitatea lor climei, alții solului, iar alții dietei, căci se spune că întreaga națiune nu bea nimic altceva decât apă. De asemenea, se spune că locuitorii Athosului trăiesc 130 de ani, iar despre caldeeni se relatează că trăiesc mai mult de 100 de ani, folosind pâine de orz pentru a-și păstra agerimea vederii.”
Oricare ar fi adevărul acestor relatări, mulți greci și romani își doreau o viață lungă și sănătoasă. Iată cum credeau ei că acest lucru poate deveni posibil.
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Blogul Scientia
Probabilitatea stă la baza inteligenței artificiale, a criptografiei și a statisticii. Totuși, așa cum spunea filozoful Bertrand Russell, „Probabilitatea este cel mai important concept din știința modernă, mai ales pentru că nimeni nu are cea mai vagă idee ce înseamnă cu adevărat”. Predau statistică inginerilor, astfel că știu că, deși probabilitatea este importantă, ea este contraintuitivă.
Probabilitatea este o ramură a matematicii care descrie caracterul aleator. Atunci când oamenii de știință vorbesc despre aleatoriu, ei se referă la evenimente întâmplătoare — precum aruncarea unei monede — nu la întâmplări bizare, cum ar fi o persoană îmbrăcată ca o zebră. Deși oamenii de știință nu au o metodă de a prezice evenimentele bizare, probabilitatea permite prezicerea comportamentului pe termen lung — adică a tendințelor care apar dintr-un număr mare de evenimente repetate.
- Detalii
- de: Zachary del Rosario
- Blogul Scientia
Colonizarea planetei Marte nu ar însemna doar o extindere geografică a speciei umane, ci și începutul unei transformări biologice inevitabile. Evoluția nu este limitată la Pământ, iar condițiile radical diferite de pe Marte ar exercita presiuni selective noi, capabile să modifice treptat corpul uman. În decurs de câteva generații, aceste schimbări ar putea deveni vizibile, iar în timp suficient, populațiile marțiene s-ar putea separa semnificativ de cele terestre.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În noiembrie 2012, forțele armate ale Israelului (IDF) au folosit Twitter – cum se numea atunci – pentru a anunța că l-au ucis pe Ahmed al-Jabari, șeful Brigăzilor al-Qassam, aripa militară a Hamas din Gaza. Anunțul, care includea un link către un videoclip neclar al atacului aerian asupra mașinii lui al-Jabari, a marcat începutul unei noi incursiuni a IDF în Gaza. După cum au remarcat istoricii Adi Kuntsman și Rebecca L. Stein în cartea lor „Digital Militarism”, acest lucru a făcut ca Operațiunea „Pillar of Defense” a Israelului să fie „prima campanie militară declarată prin Twitter”.
La fel de frapante au fost mândria și lipsa de reținere cu care IDF a celebrat ceea ce făcuse. Cu doar un deceniu înainte, Israelul, alături de Statele Unite, Regatul Unit și puterile europene, ar fi evitat răspunsurile privind responsabilitatea pentru un astfel de atac sau ar fi menținut o poziție rigidă de negare plauzibilă. Guvernele nu asasinau oameni – aceasta era treaba fanaticilor politici și a extremiștilor religioși.
- Detalii
- de: Kevin Foster
- Blogul Scientia
În anii de început ai erei nucleare, unii dintre cei mai străluciți fizicieni ai lumii au crezut că arma supremă a distrugerii ar putea deveni un instrument de construcție. Edward Teller, fizicianul cunoscut drept „părintele bombei cu hidrogen”, a susținut ideea că exploziile nucleare ar putea fi folosite pentru a muta munți, a crea porturi sau chiar a construi canale, transformând radical infrastructura civilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Imaginea ilustrează fluctuațiile dinamice ale câmpurilor de energie din vidul cuantic asociate perechilor quarc–antiquarc cu spinul aliniat.
Credit: Valerie A. Lentz/Brookhaven National Laboratory
Mult timp, vidul a fost considerat pur și simplu un spațiu gol, lipsit de orice conținut. Fizica modernă, în special teoria câmpurilor cuantice, a arătat însă că această imagine este fundamental greșită. Vidul nu este absența totală a materiei, ci starea de energie minimă a câmpurilor fundamentale care umplu universul. În această stare aparent „goală”, apar permanent fluctuații cuantice care pot genera perechi efemere de particule și antiparticule. Un experiment recent realizat la Relativistic Heavy Ion Collider din Statele Unite a oferit una dintre cele mai clare dovezi de până acum că aceste fluctuații pot deveni materie reală, detectabilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogurile Scientia
Așadar, dacă am pune fiecare persoană în viață într-o cutie, iar aceste cutii ar forma un cub, puse una lângă alta, cât de mare ar fi cubul? Care ar fi dimensiunea laturii cubului? Este o întrebare aparent simplă, dar răspunsul este surprinzător.
O altă întrebare al cărei răspuns vă va surprinde este: La ce înălțime de sol se va situa o sfoară cu lungimea cu 1 m mai mare decât circumferința Terrei?
Sau: Dacă am pune unul lângă altul toţi atomii din univers, cât spaţiu ar ocupa?
Sau: De câte ori trebuie să îndoi o foaie de hârtie pentru a ajunge la Lună ori, și mai și, pentru a crea un turn de dimensiunea universului?!
Să presupunem următoarele: fiecare persoană este plasată într-o cutie de 2 m × 1 m × 0,5 m (spațiu generos 😀), cutiile sunt lipite perfect, fără spații între ele, cutiile sunt astfel aranjate încât formează un cub perfect, iar populația lumii este aproximativ 8 miliarde de oameni (8 × 10⁹). Nu prea știm exact care este populația lumii. Am scris aici de ce.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Imaginea ursului care petrece iarna în hibernare este atât de răspândită încât pare un fapt incontestabil. Totuși, din punct de vedere fiziologic, urșii nu hibernează. Ei intră într-o stare diferită, numită torpor, caracterizată prin reducerea metabolismului și a funcțiilor vitale, dar fără modificările extreme observate la mamiferele care hibernează profund. Această distincție, bine documentată în tratate de fiziologie animală și ecologie, nu este doar o chestiune de terminologie, ci reflectă mecanisme biologice distincte, care ar putea avea aplicații importante în medicina umană.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogurile Scientia
Teoria evoluției este asociată aproape exclusiv cu numele lui Charles Darwin, autorul lucrării revoluționare Despre originea speciilor (On the Origin of Species), publicată în 1859. Totuși, rădăcinile acestei idei nu aparțin în întregime lui Charles. Ele coboară cu o generație mai devreme, la bunicul său, Erasmus Darwin, un gânditor remarcabil ale cărui concepții au anticipat, într-o formă surprinzător de clară, teoria evoluției moderne.
Charles Darwin nu și-a cunoscut niciodată bunicul, Erasmus murind în 1802, cu șapte ani înainte ca el să se nască. Cu toate acestea, influența sa asupra nepotului a fost profundă și, pentru mult timp, subestimată. Erasmus Darwin a fost medic, poet, filozof și naturalist, o figură respectată în cercurile intelectuale britanice. Printre pacienții săi s-a numărat chiar regele George al III-lea, iar el a susținut cauze progresiste pentru epoca sa, precum abolirea sclaviei și drepturile femeilor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În februarie 2026, un episod neobișnuit din comunitatea software open-source a atras atenția asupra riscurilor potențiale ale agenților de inteligență artificială autonomi. Un programator voluntar al bibliotecii Python matplotlib, Scott Shambaugh, susține că un agent IA numit „MJ Rathbun” a scris și publicat un articol critic la adresa lui, după ce i-a respins o contribuție de cod.
Cazul este un posibil exemplu de comportament autonom problematic al unui agent IA, dar credibilitatea și interpretarea lui rămân totuși neclare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Imagine: Dr. Alessio Porcelli, dr. Catalina Oana Curceanu și dr. Alberto Clozza, în fața instalației experimentale VIP-2 din laboratorul subteran Gran Sasso LNGS.
Unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează întreaga fizică modernă este principiul excluziunii a lui Pauli. Acest principiu stă la baza structurii atomilor, a stabilității materiei și chiar a existenței stelelor compacte, precum piticele albe sau stelele de neutroni. Dar este acest principiu absolut? Este el o lege inviolabilă a naturii sau doar o aproximare, dar cu un grad de precizie ridicat?
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
