Planetă cu doi sori, descoperită cu ajutorul unui elev [video]

O planetă asemănătoare Terrei a fost descoperită la o distanţă de circa 1.300 de ani-lumină de noi în datele obţinute cu sonda americană Tess, cu ajutorul unui elev. Tess are la activ alte descoperiri de exoplanete, unele dintre acestea fiind, cel puţin în principiu, posibil să fie locuite de extratereştri.
După ce în octombrie 2018 a doua misiune Kepler (K2) a fost finalizată, căutarea de planete în afara sistemului solar, aşa-numitele exoplanete, se efectuează cu telescopul spaţial Tess (NASA). Cu toate că misiunea Tess este doar la început - au fost deja descoperite 37 de exoplanete, câteva dintre acestea fiind extrem de interesante, întrucât ar putea fi vieţuite.
Ce produce curbarea spațiu-timpului?

Curbarea spaţiu-timpului de către Terra. Credit: Mark Garlick / Science Source
Suntem obișnuiți să vorbim despre spațiu și timp, dar Einstein a schimbat definitiv modul în care înțelegem universul: aceste este format dintr-un continuum spațiu-temporal, pe scurt spațiu-timp, unde cele două, spațiul și timpul, sunt în mod fundamental conectate. Spațiu-timpul este curbat, iar acest lucru face, ca, de exemplu, mișcarea Pământului în jurul Soarelui (ca, de altfel, mișcarea tuturor planetelor în jurul Soarelui) să fie o deplasare, în line dreaptă, într-un spațiu-timp curbat. Ce curbează spațiu-timpul?
Energia întunecată face ca universul să fie în expansiune accelerată. Se conservă energia în univers? [video]

Istoria universului. credit: NASA / CXC / M. Weiss
Altfel spus, întrebarea este: chiar se conservă energia în universul nostru, unul dominat de energie întunecată? Pentru că unul dintre lucrurile pe care le învățăm în școală este că energia se transformă, dar nu se pierde, deci se conservă.
La ce se referă, în fapt, „efectul fluturelui”

Dacă un fluture bate din aripi în China astăzi, poate provoca o tornadă în America săptămâna viitoare. Cei mai mulți dintre voi sunt familiarizați cu acest „efect al fluturelui” care este folosit frecvent pentru a ilustra un comportament tipic al sistemelor haotice: chiar și cele mai mici perturbări pot evolua și pot avea consecințe importante într-o stare ulterioară a sistemului.
Numele de „efect al fluturelui” a fost popularizat de James Gleick în cartea sa din 1987 „Haosul” și este de obicei atribuit meteorologului Edward Lorenz. Însă am aflat recent că acest lucru nu a fost ceea ce Lorenz a vrut să spună de fapt prin „efectul fluturelui”. Am aflat acest lucru dintr-o lucrare de Tim Palmer, Andreas Döring și Gregory Seregin numită „The Real Butterfly Effect” și asta m-a determinat să caut documentul original al lui Lorenz din 1969.
Starea de sănătate a populației României - 2019

Distribuția neuniformă a doctorilor amplifică problemele grave ale sistemului de sănătate românesc
Pe 28 noiembrie 2019 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat raportul anual privind profilul sănătății în 2019 în România. Raportul arată că în România sunt cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din toată Europa, iar speranța de viață este printre cele mai scăzute. Totul pe fondul lipsei de transparență și a unei evaluări sistematice a performanței sistemului. Iată care sunt cele mai importante aspecte conținute în raport.
Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (Cele mai bune videoclipuri YouTube)

În acest articol vă prezentăm o selecţie de videoclipuri publicate pe YouTube în care domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor este explicat, pas cu pas, cu ajutorul unei grafici de calitate. Informaţiile furnizate sunt utile atât iubitorilor de tehnologic, cât şi celor care profesează în domeniu.
Iată ce conţine seria de videoclipuri:
· 1. Cum funcţionează telefonul mobil?
· 2. Cum funcţionează Internetul?
· 3. Cum funcţionează cablurile de fibră optică?
· 4. Cum funcţionează o antenă?
· 5. Cum funcţionează radiaţia electromagnetică?
· 6. Cum funcţionează spectrul de frecvenţe
· 7. Cum funcţionează modularea de frecvenţă
· 8. Cum funcţionează rutarea datelor
· 9. Cum funcţionează criptarea şi decriptarea datelor
· 10. Cum funcţionează sateliţii?
· 11. Cum funcţionează sateliţii de televiziune
· 12. Cum funcţionează GPS-ul?
Prima teleportare cuantică între două microcipuri

Un nou record în tehnologia cuantică a fost realizat de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol şi de la Universitatea Tehnică din Danemarca, care a reuşit pentru prima dată să teleporteze informaţie cuantică între două procesoare separate, neconectate din punct de vedere fizic.
Tehnologiile care folosesc proprietăţile fascinante şi bizare ale mecanicii cuantice au cunoscut progrese remarcabile în ultimii ani. Aceste tehnologii, de la calculatoarele cuantice la comunicarea cuantică, vor schimba modul în care comunicăm şi vor amplifica foarte mult capacitatea de calcul. Fenomene cuantice precum superpoziția cuantică şi inseparabilitatea cuantică stau la baza acestor noi tehnologii, la care se lucrează în diverse laboratoare în lumea întreagă, implicând sisteme fizice extrem de diferite între ele: de la sisteme de ioni, la sisteme care folosesc optica cuantică și circuite superconductoare.
Cele mai citite articole de pe Scientia publicate în 2019

În aprilie 2020 se vor împlini 12 ani de când am scris primul articol pe Scientia (Cum funcționează spectrul electromagnetic). În toată această perioadă am publicat circa 7.700 de articole. În 2019 am publicat 435 de articole și am avut o audiență de circa 2,5 milioane de utilizatori unici. Iată cele mai citite 20 articole, publicate în anul 2019 pe scientia.ro. Plus o serie de articole ce credem că merită citite.
Pe Terra celebrăm fiecare mișcare de revoluție completă în jurul stelei din centrul sistemului nostru solar. Iată ce se întâmplă în univers într-un an

Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).
Tocmai ce am celebrat trecerea unui nou an. Cu alte cuvinte, parcurgerea unei curse complete a planetei noastre, Terra, în jurul stelei din mijlocul sistemului nostru solar. Desigur, fiecare planetă are propria sa mișcare de revoluție, așadar „anul” pe alte planete are altă durată. Iată ce se întâmplă în univers într-un an pământean.
Umanitatea trimite trei noi roboți pe Marte în 2020 în încercarea de a identifica viață [video]

Roboții NASA: Curiosity (stânga) și Mars 2020
Agențiile spațiale din SUA, Europa, Rusia și China lansează roboți spațiali pe Marte anul viitor. Trei roboți diferiți vor fi lansați pe Marte în vara anului 2020: roverul Mars 2020 al NASA, Rosalind Franklin (misiune comună a Europei (Agenția Spațială Europeană) și Rusiei (Roscosmos)) și Huoxing-1 al Chinei.
De ce nu vom ști niciodată dacă avem liber-arbitru (JID-005)

Suntem într-un magazin, în fața unui raft cu cămăși. Evaluăm două cămăși cu nuanțe diferite de albastru. O alegem, după o analiză de câteva secunde / minute, pe cea mai deschisă la culoare? Cum am luat această decizie? Ce factori sunt implicați în luarea deciziei? Ce înseamnă că „eu” am luat această decizie? Este adevărat că noi, oamenii, avem capacitatea de a lua decizii în mod complet independent, că avem, așadar, liber-arbitru? Așa pare, dar pe măsură ce începem să analizăm ce înseamnă, în fapt, luarea unei decizii, ajungem repede la limitele cunoașterii umane. Sau, și mai probabil, la limitele biologice ale posibilității noastre de a cunoaște natura. Credem că problema liberului-arbitru este de nerezolvat, oricât ar progresa cunoașterea umană.
Ce înseamnă „etnobotanic”?
Recent, un partid a propus modificarea legislației, iar după reușită clamează: „Proiectul care incriminează produsele etnobotanice și salvează viețile tinerilor a fost adoptat”. Fără îndoiala, inițiativa legislativă este binevenită, dar la ce se referă sintagma: „produs etnobotanic”?
Principiul incertitudinii al lui Heisenberg

Principiul incertitudinii al lui Heisenberg reprezintă una dintre ideile fizicii cuantice care intră în cultura de masă. Principiul spune că nu putem ști niciodată cu precizie atât poziția, cât și impulsul unui obiect - și servește ca metaforă universală, de la critica literară la comentariile sportive.
Incertitudinea e des explicată ca un rezultat al măsurătorilor, prin măsurarea poziției unui obiect schimbându-i viteza sau viceversa. Cauza reală e însă mult mai profundă și mai uluitoare. Principiul incertitudinii există deoarece totul în univers se comportă simultan atât ca particulă, cât și ca undă. În mecanica cuantică, poziția exactă și impulsul unui obiect - nu au înțeles.
Iluzie optică: care masă este mai lungă?

Recent am scris un articol despre cum creierul structurează informațiile despre obiecte, astfel că două pătrate identifice par că ar avea nuanțe evident diferite. Priviți cele două mese din imaginea de mai sus.
Care masă este mai lungă? Indiferent cum ați privi și indiferent de cât de mult ați privi imaginea, masa din partea stângă vă va părea, în mod evident, mai lungă. Uimitor este că nu este! În fapt are exact aceeași lungime ca cea din dreapta!
Pot exista universuri independente în găurile negre?
Gaură neagră devorând o stea-partener
Nu știm prea multe despre găurile negre. De fapt, oricare ar fi complexitatea lor reală, găurile negre par a fi corpuri cu număr mic de caracteristici: masă, sarcină și spin. Ar putea fi găurile negre universuri în sine? Ar putea fi apariția unei găuri negre un nou Big Bang, nașterea unui nou univers? Ar putea fi universul nostru interiorul unei găuri negre?
De ce ne simțim slăbiți, obosiți și fără poftă de mâncare când suntem bolnavi?

Știi cum e să fii bolnav: te simți obosit, poate puțin deprimat, ți se face foame mai rar, ți se face greață mai ușor și poate ești mai sensibil la durere și frig.
Faptul că boala vine cu un set distinct de trăsături psihologice și comportamentale nu este o descoperire nouă. În terminologia medicală, simptomul de indispoziție poate cuprinde unele dintre sentimentele care vin cu boala. Comportamentaliștii și neuroimunologii folosesc termenul de comportament de boală pentru a descrie schimbările de comportament ce pot fi observate în timpul bolii.
Furnizorii de servicii medicale tratează adesea aceste simptome ca fiind puțin mai mult decât efectele secundare enervante ale unei boli infecțioase, dar, după cum se dovedește, aceste schimbări pot face de fapt parte din modul în care combatem infecția.
Cum se scrie corect: „raze/radiații gama” ori „raze/radiații gamma”?

Agerpres este una dintre puținele publicații care scrie despre știință cu ceva înțelegere a domeniului. De aceea am și introdus agenția de presă în topul pe care l-am creat în urmă cu ceva luni privind cele mai bune publicații de știință în limba română.
Joc logic: ce ocupație are Daniel?

Daniel este un individ rușinos și retras, săritor atunci când este cazul, dar care nu manifestă un interes deosebit în a interacționa cu alți oameni ori în a fi prezent în activități de socializare. Daniel arată, prin modul de a fi, o nevoie pentru ordine și structură în viața sa, precum și o pasiune pentru detalii.
Joc logic: concursul țestoaselor

Trei țestoase, A, B și C, sunt gata de o competiție. Fiecare se deplasează cu o viteză diferită, într-o cursă de 1000 m.
Dacă țestoasa A îi acordă un avans de 50 m țestoasei B, cele două vor trece linia de final a cursei de 1000 m în exact același moment.
Dacă țestoasa A îi acordă un avans de 69 m țestoasei C, cele două vor trece linia de final a cursei în exact același moment.
Unde se află apa de pe Terra? Cât din apa de pe Pământ este apă dulce?

În imagine, toată apa de Terra, într-o sferă, pe fundalul planetei noastre
În jur de 70% din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă, oceanele deţinând circa 96,5% din toată apa planetei. Dar apa este de găsit şi în fluvii, râuri şi lacuri, în gheţari, zăpada de la poli ori de pe timpul iernii, în straturile acvifere ale scoarţei terestre, în vaporii din atmosferă, în organismele vii, ca tine ori o bacterie. Trebuie spus că, aşa mică cum pare, sfera cu toată apa de pe Terra are un diametru de circa 1.385 kilometri.
Iată câteva date despre apa de pe Terra:
