Ce sunt razele X? Razele X sunt un tip de radiaţie electromagnetică. Atunci când sunt excitaţi, atomii emit pachete de energie denumite fotoni. Fotonii compun orice formă de undă electromagnetică. Razele X reprezintă fotoni cu energie mare care sunt emişi de către electroni în afara nucleului atomic. Razele X, denumită iniţial raze Röntgen, au fost descoperite în anul 1895 de către fizicianul german Wilhelm Röntgen şi au fost utilizate pentru descoperirea structurii dublu-elicoidale a ADN-ului.

Imaginea din acest articol, care arată universul captat în raze X. Aceasta a fost realizată de un instrument al NASA aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI), numit NICER (Neutron Star Interior Composition Explorer).

Odată cu dezvoltarea programelor spaţiale, călătoria pe Lună (1969), plasarea de telescoape pe orbita Pământului, trimiterea de sonde spaţiale pentru explorarea sistemului solar şi plasarea de roboţi pe alte planete, asteroizi şi comete - toate împreună au dus la progrese uriaşe în ce priveşte înţelegerea universului. Iată trei imagini care au marcat evoluţia cunoaşterii sistemului nostru solar şi care au reprezentat momente de referinţă în explorarea cosmosului de către om.


Vedere panoramică a Căii Lactee

Probabil că într-o lume a viitorului adresa nu va mai conţine doar ţara, localitatea şi date privind locuinţa, ci şi planeta, sistemul solar, zona din galaxie (pentru o mai rapidă livrare...), galaxia, super-roiul de galaxii etc. La final, simplu, "univers". Câţi sunt pregătiţi să scrie adresa completă azi? Să ne pregătind pentru viitor, învăţând locul nostru în univers :)


Vulcanul Popocatépetl (2012)

Vulcanii au capacitatea de a transforma suprafaţa terestră. În 1963, de exemplu, pescarii din Islanda au putut, practic, fi martorii naşterii unei noi insule în apropierea coastei insulei, denumite Surtsey, ca urmare a activităţii vulcanice. În esenţă, activitatea vulcanică constă în migrarea magmei din interiorul Pământului către suprafaţa crustei terestre. Cauzele formării şi mişcării magmei către suprafaţă sunt: procesele tectonice, căldura internă a Terrei şi mineralele radioactive din interiorul Pământului.

Energia întunecată şi gravitaţia
Cosmologii cred că expansiunea universului este reglată atât de forţa gravitaţională, cât şi de misterioasa energie întunecată, care acţionează în sens contrar celei gravitaţionale. În imaginea de mai sus (credit: NASA) energia întunecată este reprezentată de grila mov de deasupra, iar gravitaţia de grila verde de jos. Gravitaţia este generată de toată materia din univers, dar efectele sale sunt localizate, dat fiind faptul că scade rapid odată cu distanţa.

Sunt nenumărate concepţii greşite despre univers. Uneori ce credem că ştim este doar o ipoteză, imposibil de demonstrat. Ştiinţa are limitele sale evidente, chiar dacă ultimii 200 de ani au reprezentat o adevărată revoluţie, cu descoperiri incredibile. Iată o listă de afirmaţii scurte, dar esenţiale, despre universul nostru.


Evoluţia Universului

Ceva extraordinar s-a întâmplat acum 13,8 miliarde de ani. Universul a apărut dintr-un punct de energie infinit de mic, denumit Big Bang. Știm că acest eveniment s-a întâmplat, întrucât Universul se extinde constant și galaxiile se îndepărtează de noi. Cu cât privim mai mult în trecut, cu atât Universul este mai mic - așa știm că trebuie să fi fost odată infinit de mic și că trebuie să fi fost un început.

Galaxia "Micul Nor al lui Magellan", văzută aici în lumină infraroșie, dar care arată diferit atunci când este observată folosind alte lungimi de undă. ESA / NASA / JPL-Caltech / STScI

Suntem scăldați în lumina stelelor. În timpul zilei vedem Soarele, lumina reflectată de pe suprafața Pământului și cerul albastru. Noaptea vedem stelele, precum și lumina Soarelui reflectată de Lună și de planete.

Dar există mai multe modalități de a vedea Universul. Dincolo de lumina vizibilă există raze gama, raze X, lumină ultravioletă, lumină infraroșie și unde radio. Ele ne oferă noi modalități de a observa Universul.

 
Saggitarius A* (reprezentare artist)

Dacă ați auzit doar un singur lucru despre găurile negre, acela este probabil că, din interiorul orizontului evenimentelor găurii negre, nimic, nici măcar lumina nu poate scăpa. În acest moment este firesc să ne întrebăm: dacă nimic nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, cum ar putea să observăm una vreodată? Cum știm că există o gaură neagră? (video inclus)

Nu, nu vom vorbi despre Lună (despre care am vorbit pe larg în acest articol), ci despre alţi sateliţi naturali ai planetelor din sistemul nostru solar: Io, Europa, Callisto şi Ganymede, sateliţii planetei Jupiter, precum şi despre Titan, Enceladus, Epitemtheus, Janus  şi Hyperion, sateliţi ai planetei Saturn.

Am început anul 2016 cu erupţii. Atât în Chile, cât şi în Indonezia au erupt vulcani după mai mult de 10 ani de "hibernare". Asta după ce în aprilie 2015 vulcanul Calbuco, din Chile, a erupt după mai mult de 40 de ani de "linişte", experţii din domeniu emiţând avertizări cu mai puţin de 2 ore înainte de erupţie. Într-o eră a monitorizării globale prin intermediul sateliţilor şi a reţelelor extinse de monitorizare la sol, de ce nu putem încă prezice în mod riguros erupţiile vulcanilor?


Delphi, Grecia

În ultima decadă a avut loc o revoluţie tăcută în arheologie, în urma căreia arheologii deţin capabilităţi de a vedea prin pământ fără a săpa. Progresele din geofizică, chimia solului şi cu privire la teledetecţie facilitează descoperirea mai rapidă a siturilor străvechi. În acest articol vom vorbi despre şase instrumente utilizate în arheologie pentru identificarea acestor situri.


Păduche de lemn (Armadillium sp.)

Ținută sub tăcere de mai mulţi ani, descoperirea accidentală a unor specialişti români ce realizau studii geodezice în anul 1986 pentru amplasarea unei termocentrale în apropierea Mării Negre, la Mangalia, Peştera Movile avea să fie considerată una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului ce revoluţiona complet teoriile asupra apariţiei vieţii pe pământ.

Deşi atunci când suntem aşezaţi confortabil în fotoliul preferat lumea pare stabilă, iar Pământul cu atât mai mult, în realitatea Planeta Albastră se deplasează cu viteze uimitoare prin spaţiul cosmic. Terra are de parcurs o distanţă orbitală (în jurul Soarelui) de circa 940 de milioane de kilometri între ziua ta de naştere de anul ăsta şi cea de anul viitor.


Reprezentare artistică a unei stele neutronice, Swift J1749-2807. În dreapta - steaua-companion.

Stelele neutronice sunt probabil cele mai exotice obiecte din Univers. Acestea sunt "excesive" aproape în toate aspectele: gravitaţie, tăria câmpului magnetic, densitate şi temperatură. Aţi putea spune că găurile negre sunt mai dense şi într-un anumit sens ar fi adevărat, dar, în fapt, noi nu putem determina structura interioară a unei găuri negre, care este definitiv ascunsă dincolo de orizontul evenimentelor.


Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au privilegiul de a observa Pământul de la sute de kilometri înălţime (între 330 şi 435 km). De acolo, diverse fenomene cu care suntem obişnuiţi par diferite. Iată câteva exemple: furtunile şi fulgerele ce le însoţesc, răsăritul şi apusul, mişcarea stelelor şi a galaxiei noastre, ploaia de meteori sau aurora polară. În plus, astronauţii de pe SSI, atunci când închid ochii, văd flashuri de lumină, cel mai probabil provocate de raze cosmice care interacţionează cu diverse părţi ale corpului implicate în actul vederii.

Probabil că toţi cititorii acestui site ştiu că apa mărilor şi a oceanelor este sărată. În schimb apa râurilor şi a fluviilor nu este. Unele lacuri au apă dulce, altele apă sărată. Dar de ce este aşa? Ce generează aceste diferenţe? De unde toată sarea aceasta şi de ce ajunge doar în anumite ape?

EnceladusMarginea exterioară a Sistemului Solar ar putea fi mult mai ospitalieră pentru găzduirea vieţii decât ne-am imaginat vreodată. Măsurătorile gravitaţionale efectuate de către sonda Cassini au confirmat că Enceladus, un mic satelit al lui Saturn, găzduieşte un ocean subteran în emisfera sa sudică. Astronomii afirmă că acesta ar putea găzdui viaţa.

Misterul discurilor protoplanetareCercetătorii care utilizează telescopul Spitzer al NASA pentru a studia stelele aflate în curs de dezvoltare au încercat de mult timp să înţeleagă de ce aceste stele emană mai multă lumină infraroşie decât era de aşteptat. Discurile din care se formează planetele şi care înconjoară stelele tinere sunt încălzite de lumina stelelor şi emit lumină infraroşie, dar telescopul Spitzer a detectat un aport suplimentar de lumină infraroşie care provenea de la o sursă necunoscută.

LunaO zi pe Luna este de aproximativ 29 1/2 zile terestre. Această perioadă de rotaţie coincide cu perioada de revoluţie în jurul Pământului astfel încât de pe Pământ vom vedea doar aproximativ 59% din suprafaţa Lunii. În momentul în care Luna s-a format viteza sa de rotaţie şi orbita ei au fost foarte diferite faţă de cum sunt acestea în prezent.

TerraPământul pare a fi un loc destul de stabil dacă nu luăm în considerare unele cutremure ocazionale sau unele erupţii vulcanice. Dacă voi credeţi asta, atunci trebuie să vă spun că această impresie este în totalitate greşită. Ne aflăm în permanenţă sub un bombardament constant. Din spaţiu! Dar cum ar putea afecta toate aceste resturi cosmice Pământul? În acest articol veţi afla răspunsul la această întrebare.


 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro