Deplasarea sistemului solar în stilul „vortex”...
Un videoclip urcat pe YouTube în 2012, cu nu mai puțin de 6,4 milioane de vizualizări, ne spune că ce știm despre sistemul nostru solar, adică imaginea unui sistem solar (relativ) plat, cu planetele aliniate pe (aproximativ) același plan, este greșită! În fapt sistemul solar ar fi un fel de vortex, cu Soarele „zburând” vijelios prin univers, cu planetele abia prinzându-l din urmă, capturate în câmpul gravitațional al astrului.
Videoclipul este promovat și de Google (unde, probabil, nu și-a pus niciodată nimeni problema asta), fiind al doilea rezultat la diverse căutări clasice, cum ar fi „solar system motion”.
Dar această înțelegere este greșită. Sunt mai mulți fizicieni care au scris despre acest videoclip, arătând că interpretarea este greșită, dar nu am găsit nicio explicație care să arate care este eroarea făcută de creatorul videoclipului. Și probabil acesta este motivul principal pentru care și astăzi videoclipul primește credit de la mulți urmăritori: nu e clar ce e greșit.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Imagine NASA care ilustrează exoplanete descoperite. M. Russo și A. Santaguida/NASA-JPL
Pe 6 octombrie 1995, la o întâlnire științifică din Florența, Italia, doi astronomi elvețieni au făcut un anunț care avea să transforme înțelegerea noastră asupra universului dincolo de sistemul nostru solar. Michel Mayor și doctorandul său, Didier Queloz, lucrând la Universitatea din Geneva, au anunțat că au detectat o planetă orbitând o stea, alta decât Soarele.
- Detalii
- de: Christopher Watson și Annelies Mortier
- Cosmos
LRG 3-757 or Potcoava cosmică, unde galaxia gălbuie din centru a potențat lumina galaxiei albastre mult mai îndepărtate.
Credit: NASA, ESA
Astronomii trăiesc într-o epocă de aur a telescoapelor tot mai mari și mai performante. Dar chiar și cea mai avansată tehnologie a noastră pălește în comparație cu puterea „lupelor cosmice” naturale – lentilele gravitaționale.
În mai puțin de 50 de ani am trecut de la prima descoperire a unei lentile gravitaționale la identificarea a mii de astfel de fenomene. Pe măsură ce noi telescoape intră în funcțiune, ne așteptăm să descoperim alte mii.
Cu aceste lentile putem privi adânc în univers și putem surprinde indicii despre unele dintre cele mai tulburătoare mistere cosmice contemporane: materia întunecată și energia întunecată.
- Detalii
- de: Tania Barone
- Cosmos
În urmă cu aproximativ un secol, oamenii de știință încercau să rezolve ceea ce părea o contradicție în teoria relativității generale formulate de Albert Einstein. Publicată în 1915 și deja larg acceptată în întreaga lume de fizicieni și matematicieni, teoria presupunea că universul este static – neschimbător, nemișcat și imuabil. Pe scurt, Einstein credea că dimensiunea și forma universului au fost, mai mult sau mai puțin, aceleași dintotdeauna.
Însă când astronomii au privit cerul prin telescoape puternice, observând galaxii îndepărtate, au descoperit indicii că universul este orice altceva decât static. Aceste noi observații sugerau contrariul: universul se extinde.
- Detalii
- de: Rob Coyne
- Cosmos
Imagine panoramică a planetei Venus obținută de sonda spațială Venera 13.
Imagine: Academia Rusă de științe/ Ted Stryk
În acest articol sunt singurele imagini trimise vreodată de pe suprafața planetei Venus. Au fost realizate de sondele spațiale Venera ale Uniunii Sovietice, care au aterizat pe Venus în anii '70 și '80.
Condițiile de pe Venus sunt atât de dure, încât sondele spațiale a avut abia suficient timp să capteze și să transmită aceste fotografii înainte să fie distruse de căldura enormă și presiunea zdrobitoare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Disc protoplanetar al unei stele depărtate din Calea Lactee
NASA/ALMA/ESO/NAOJ/NRAO/A.Isella;/B.Saxton/NRAO/AUI/NSF
Un nor de gaz care a colapsat sub influența gravitației a dat naștere Soarelui, primul obiect care s-a format în sistemul nostru solar. Acest lucru s-a întâmplat acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.
Apoi au început să apară planetele, pe măsură ce miliardele de particule de gaz și praf rămase în urma formării Soarelui s-au transformat într-un disc aplatizat.
- Detalii
- de: Christopher Palma și Lucas Brefka
- Cosmos
Obiectul interstelar ‘Oumuamua
La sfârșitul anului 2017, un obiect cosmic misterios a traversat sistemul nostru solar cu o viteză amețitoare. Astronomii s-au grăbit să observe corpul ceresc în mișcare rapidă folosind cele mai puternice telescoape din lume. S-a constatat că avea o lungime de aproximativ 400 de metri și o formă extrem de alungită; poate de zece ori mai lung decât era lat. Cercetătorii l-au numit ‘Oumuamua, cuvânt hawaiian ce înseamnă „cercetaș”.
‘Oumuamua a fost confirmat ulterior ca fiind primul obiect din alt sistem solar care a vizitat sistemul nostru solar. Deși aceste obiecte interstelare își au originea în proximitatea unei alte stele, ajung să rătăcească prin spațiu ca niște nomazi cosmici. Practic, sunt fragmente de planete, expulzate din sistemele lor solare de evenimente catastrofale, precum coliziuni uriașe între corpuri planetare.
- Detalii
- de: Billy Bryan, Chris Carter și Theodora Ogden
- Cosmos
Ipoteza inflației cosmice, despre care puteți citi aici, a apărut inițial ca o soluție la o dificultate majoră în cosmologie: cum explicăm faptul că universul timpuriu a fost plat?
Ulterior a devenit o idee centrală în cosmologia modernă. Dar mulți fizicieni cred că ipoteza inflației este mult prea speculativă, că nu are o teorie care să o susțină...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Galaxia din această imagine captată de telescopul spațial James Webb, numită JADES-GS-z14-0, a stabilit recordul pentru cea mai îndepărtată galaxie. Ea a apărut la doar 290 de milioane de ani după Big Bang.
Credit: NASA, ESA, CSA, STSCI, B. ROBERTSON (UC SANTA CRUZ), B. JOHNSON (CFA), S. TACCHELLA (CAMBRIDGE), P. CARGILE (CFA)
Revoluționarul telescop spațial James Webb și telescoapele radio de ultimă generație explorează ceea ce este cunoscut sub numele de „epoca reionizării”. Această perioadă din istoria universului deține indicii despre primele stele și galaxii, și, poate, despre natura materiei întunecate.
Timp de milioane de ani după Big Bang, după ce „supa” fierbinte de particule din universul s-a răcit, cosmosul a fost un loc întunecat și plictisitor. Nu existau stele care să emită lumină. Nu existau spiralele familiare ale galaxiilor. Cu siguranță nu existau planete. Întregul univers era îmbibat de gaz de hidrogen neutru.
- Detalii
- de: Elizabeth Quill
- Cosmos
Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Având în vedere cât de vast este universul, poate că e de înțeles că nu i-am descifrat încă toate secretele. Totuși, există câteva caracteristici de bază pe care obișnuiam să credem că le putem explica, dar cosmologii au din ce în ce mai multe dificultăți în a le înțelege.
Măsurătorile recente ale distribuției materiei în univers (așa-numita structură la scară mare) par a fi în contradicție cu predicțiile modelului cosmologic standard (Big Bang), cea mai bună teorie a modului în care funcționează universul.
- Detalii
- de: Ian G. McCarthy
- Cosmos
Telescopul Spațial James Webb (JWST) este cel mai mare și mai puternic telescop spațial construit până în prezent. De la lansarea sa, în decembrie 2021, cu ajutorul acestuia s-au făcut descoperiri revoluționare, inclusiv a celor mai vechi și mai îndepărtate galaxii cunoscute, care s-au format la doar 300 de milioane de ani după Big Bang.
Obiectele îndepărtate sunt, de asemenea, foarte vechi, deoarece lumina de la ele ajunge la telescoapele noastre după un timp îndelungat.
JWST a identificat o serie de aceste galaxii foarte timpurii. Practic vedem aceste obiecte cosmice cum arătau la puțin timp după nașterea universului.
- Detalii
- de: Sandro Tacchella
- Cosmos
Steaua Mira se deplasează prin mediul interstelar cu o viteză de circa 130 km/s, de zece ori mai rapid decât o stea „tipică”, dar încă sub „viteza de evadare”. Multe alte stele însă, super-rapide, scapă gravitației galaxiei în care s-au format și ies din aceasta.
Credit: NASA/JPL-Caltech/C. Martin (Caltech)/M. Seibert(OCIW)
Stelele din galaxia noastră, Calea Lactee, nu doar că vor „muri” la un moment dat, dar acestea părăsesc galaxia continuu, urmând a „peregrina” pentru perioade enorme prin adâncimile universului.
Observațiile recente privind stelele super-rapide, care au la bază mai multe mecanisme, ne arată tocmai acest lucru: stelele din galaxii, la rate superioare celor presupuse inițial, sunt expulzate din acestea.
Dar ce face ca stelele să ajungă la viteza de evadare, care le pecetluiește soarta, intrând pe un curs echivalent cu ieșirea din galaxiile din care fac parte?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Stelele masive creează carbon, dar și straturi de oxigen, nitrogen şi fier.
Când nucleul conţine doar fier, fuziunea încetează şi are loc colapsarea, ca urmare a gravitaţiei enorme. Steaua atinge temperaturi enorme, explodând (supernovă).
Probabil ați auzit această cvasi-metaforă, care-și are originea, din câte știu, într-o expresie a faimosului om de știință american Carl Sagan, conform căreia suntem formați din „praf de stele”, însemnând că parte din atomii din organismul nostru, atomii „grei”, care nu au fost formați la scurt timp după apariția universului, au fost creați în procese care au avut loc în stele.
Despre cum au apărut atomii grei, am scris în alte articole (Originea celor mai răspândite elemente chimice din univers și Originea elementelor din tabelul periodic) și nu o să reiau aici cele menționate acolo.
Întrebarea la care încerc un răspuns este: cum anume au ajung atomii grei, creați în procese stelare, pe Terra și în organismul nostru? Cum au ajuns atomii cu mulți protoni, precum aurul (79 de protoni) sau platina (78 de protoni) pe Terra? Pentru că aceștia nu vin din Soare, ci din alte stele. Soarele, către finalul „vieții”, va ajunge să formeze atomi de carbon și de oxigen, fuzionând atomi de heliu; dar nu încă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Modelul ΛCDM conține trei componente fundamentale: întâi, constanta cosmologică Λ asociată cu energia întunecată, în al doilea rând materia întunecată (CDM, Cold Dark Matter), iar în al treilea rând materia obișnuită. Acest model este denumit modelul cosmologic Big Bang.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
Universul este enorm și se extinde în mod accelerat. Dar dacă spațiul devine mai mare, înseamnă că acesta este generat din sine însuși în mod continuu. Cum este posibil așa ceva? Se extinde spațiul chiar și în interiorul galaxiilor? [video]
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cosmos
