Nu am găsit vreo indicație clară în dicționarele limbii române cu privire la modul în care se scrie „bine-mersi”, dar cred că putem ajunge la o concluzie urmând modelele deja existente.
În ce formulări utilizăm „bine-mersi”? În cele de genul: „Deși el este cel care a greșit, eu trebuie să dau explicații în fiecare zi, iar el este bine-mersi”.
Cred că varianta optimă este aceea de a forma un cuvânt compus și a-l scrie cu cratimă, „bine-mersi”, pentru e evidenția unitatea de sens a sintagmei, urmând, de exemplu, modelul lui „bine-cunoscut” (cu sensul de celebru).
