Limba română, ca toate limbile pământului, evoluează. Noi cuvinte intră constant în circulație, unele acoperind anumite goluri, în special în domeniile științific și tehnologic, altele la întâmplare, după cum îl duce mintea pe „autor”.
În mod firesc, presa este un agent important al schimbării și normării la nivelul maselor, în special într-o țară unde cărțile de valoare sunt citite de puțini. În ultimii ani am scris peste 150 de articole cu privire la cum sunt „chinuite” cuvintele, precum și scurte ghiduri de utilizare corectă a acestora, articole pe care le puteți găsi în secțiunea dedicată.
Extrasul de mai sus este dintr-un articol recent din spotmedia.ro, scris de una dintre cele mai bune jurnaliste române, în opinia mea, Ioana Ene Dogioiu.
Sigur, mi-a atras atenția formularea subliniată în imagine, „submisivi lideri”, pentru că pare complet nenaturală și nepotrivită.
De unde a „aterizat” acest termen, „submisiv”, în articol? Ca de obicei, „vinovată” este limba engleză, unde avem „submissive”, cu sensul de „supus” (în eng. - submissive: readily giving in to the command or authority of another).
Pornind de la artificialitatea aparentă a formulării, am căutat rapid pe dexonline, unde singura intrare în dicționare este următoarea:
• submisiv adv.
1. În mod supus.
2. Cu umilință.
Sursa: MDA2 (2010).
L-am găsit, cu aceeași descriere, și în Dicționarul limbii române.
Prin urmare, „submisiv” este intrat în română ca adverb, nu ca adjectiv. Formulări în regulă sunt de tipul: „S-a retras submisiv în colțul său” sau „Cei doi submisiv așteaptă să fie chemați pentru discuții”.
Ce variante avea jurnalista? Primele care vin în minte sunt „supus” și „servil”. Probabil că mai sunt și alte sinonime potrivite în context.
O fi vrut dna Dogioiu să atingă noi culmi stilistice cu această utilizare forțată a lui „submisiv”? Greu de spus. În orice caz, nu cred că termenul va avea mare succes în română, nici măcar cu sensul acceptat deja de dicționare. Cel puțin nu în era lui „a desfășura”.
