NASA, care contorizează numărul asteroizilor, a identificat până astăzi aproape 800 de mii de asteroizi (795.893). Dar numărul real este mult mai mare...

Cei trei termeni provoacă de multe ori confuzie. Iată care este diferența dintre: „meteor”, „meteorit” și „meteoroid”.

Meteoroidul este un corp de mici dimensiuni (poate fie de dimensiunea unui grăunte de nisip) din spațiu. Poate fi o mică bucată dintr-o cometă sau dintr-un asteroid.

Meteorul este un meteoroid sau un asteroid de mici dimensiuni, ce intră în atmosfera Pământului și arde complet în urma frecării cu atmosfera terestră. Meteorul lasă o dâră luminoasă pe cerul nopții. Acesta se consumă complet în urma frecării că aerul din atmosferă și nu ajunge la sol.

Meteoritul este un asteroid îndeajuns de mare, încât să ajungă la sol înainte de a arde în întregime pe timpul frecării cu aerul atmosferei terestre. Urme ale impactului cu meteoriți pot fi găsite pe suprafața terestră.

Am menționat termenul „asteroid”. Asteroidul este un corp de dimensiuni relativ mici, aflat în spațiu, care nu are destulă masă pentru ca gravitația proprie să-i dea formă sferică, dar îndeajuns de mare ca să nu fie confundat cu praful cosmic sau cu meteoroizii.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.