Spune-ți opinia!

Când spunem „aforism”, ne gândim la un concentrat de înțelepciune, la o formulare scurtă și percutantă pe care nu o pot mânui decât oameni deosebit de inteligenți. Dar de ce s-a numit aceastã „asfixie a vorbirii“, cum îi spune Cioran, acest mod scurt și sacadat de a gândi – „aforistic”?

Ce însemna verbul grecesc compus apo-horizo?

Mai întâi horizo. Înseamnă pun limite, trasez hotare, separ ceva de altceva, delimitez. Și, făcând asta, prinzând un lucru în conturul lui, îl definesc.

„Horizontul”, de pildă, este tocmai „lucrul” care definește vederea, suita punctelor în care ea se oprește, până la care ea bate. Pentru a-ți potența nuanța de delimitare, horizo se compune cu o biată prepoziție – apo – și, astfel, ia naștere verbul aphorizo.

Aportul, prin compunere, al prepoziției apo la sensurile verbului horizo este clar: întrucât apo, cu sens spațial, marchează puternic locul de la care ceva se termină și începe altceva – „de aici încolo“ –, aphorizo fortifică ideea de separație: delimitez desprinzând un lucru din masa celorlalte, îl detașez, îl desfac de rest, îl definesc, îi dau conturul inconfundabil al individualității sale.

În română, aphorizo a dat „a afurisi”, a arunca în afara granițelor comunității bisericești, a excomunica.


Textul reprezintă prelucrarea unui paragraf din cartea „Scrisori către fiul meu” de Gabriel Liiceanu.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro