Icoană (parțial) cu Simeon Stâlpicul, sec. XV, Mănăstirea Vatoped, Muntele Athos

Pustnicii, care ulterior au devenit călugări (izolați, dar într-o comunitate a mănăstirii), au impus de la începuturile creștinismului un respect enorm. Interesant e că tăria lor supremă a fost capacitatea de autocontrol. Ei se puteau rupe de confortul, oricât ar fi fost, al vieții cotidiene și să trăiască în izolare și restricții extreme. Simeon Stâlpnicul a trăit 40 de ani pe o coloană a unui fost templu distrus. Autocontrolul, așadar, a fost mereu o supraputere pentru specia umană. Această superputere, se credea, îi conferă pustnicului, omului, înțelepciune nebănuită și acces la Dumnezeu.

Să te bucuri de răul altuia are un rol terapeutic. Nu e vorba atât de mult de celălalt, cât despre tine, pentru că-ți protejează mândria de sine („ok, e putred de bogat, dar l-au părăsit 3 soții din pricina caracterului imposibil”). Discrepanța dintre mine și el nu e așa de mare totuși, îți spui. Are el plusuri, dar le am și eu pe ale mele, care sunt chiar mai importante... Nemții au și un cuvânt pentru a surprinde acest sentiment: „schadenfreude”.


O practică complet pierdută a omului modern este cea a făcutului nimic. Când, fără intenție, ajungi să te preocupi de lucruri importante, de care nu ai timp când ești ocupat cu distracția permanentă (discuții, filme, jocuri, hălăduială fără sens pe Internet).

Dacă te-ai întrebat vreodată dacă într-adevăr folosește la ceva să-i citești pe marii gânditori ai omenirii, mereu obscuri, mereu greu de lecturat, iată un motiv: să scapi de iluzia că ai avut vreodată vreo mare idee, vreun gând care nu a fost deja gândit și pus pe hârtie, cu mult înainte să te gândești tu la asta.

Trebuie neapărat găsit un echilibru între pasiunile intelectuale și preocupări practice, ucenicie în diverse domenii. E ok să fii pasionat de Kant, dar e musai să știi să repari un pat care scârțâie.

Dacă ai ajuns până aici, trebuie să citești și: Care sunt cele mai importante lucruri pe care orice om ar trebui să le știe?

Mai nimeni nu învață mai nimic esențial (aplicabil de-a doua zi) din ce citește prin cărți.
Așa că lectura e doar o întâlnire cu oportunități teoretice de a fi.
Ce ne schimbă constant sunt însă constrângerile / oportunitățile sociale. Ne mișcăm ca o cireadă către staul.

Dacă ai găsit o carte pe care o consideri mare, care te-a schimbat, păstreaz-o aproape și recitește-o. Niciodată nu e de prisos să-ți reamintești idei care te ajută să fii cel care vrei să fii. Iar cărțile mari sunt rare, foarte rare. Cinci, maxim 10.

Ce vrei să spui atunci când te referi la faptul că ai „gânduri”? Desigur, gând este un termen vag. În fapt se referă la diverse procese mentale. Gândește-te un pic la asta: sunt emoțiile, simplele propoziții prin care afirmi ceva, judecățile de valoare, credințele tale intime, percepțiile (că e cald sau frig, că vezi un măr roșu), obiectul imaginației (îți imaginezi un unicorn, de pildă), deciziile, dorințele sau motivațiile tale - gânduri?
Nu toate? Care nu sunt? Cum decizi ce e gând și ce nu e gând? Și ce e ce spui că nu e gând?
Dar faptul că te concentrezi asupra a ceva? Că urmezi regulile stabilite printr-o procedură? Că extragi o concluzie dintr-un text mai lung? Că generalizezi pornind de la câteva exemple? Că faci asemănări între lucruri? Sunt acestea gânduri?
Ce e, până urmă, gândul?

Unul dintre misterele pentru care nu am nici măcar o tentativă de răspuns este următorul: cum poți numi o teorie „adevărată”, cum este, de pildă, mecanica cuantică sau relativitatea generală, dacă nimeni nu o înțelege, în fapt? Sigur, rezolvăm ecuații, dar nu știm să explicăm ce se întâmplă. Faptul că „știi” mecanică cuantică nu înseamnă că înțelegi ce se întâmplă „în realitate”, ci doar că știi să obții niște rezultate cu referire la niște „obiecte”; știi, așadar, să măsori, ceea ce nu înseamnă deloc că știi ce se întâmplă.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.