Încearcă să-ți imaginezi lipsa timpului. Nu poți, nu-i așa? Orice ai face, timpul există. Ori așa pare. Se întâmplă astfel, spune Kant, pentru că timpul nu ține de natură, ci de modul în care este creierul construit ca să perceapă ce se întâmplă în lume. Timpul, ca și spațiul, sunt condiții ale percepției lumii. E un răspuns surprinzător, nu? Să arăți că timpul nu există pentru că nu poți scăpa de el 😃. Dar ideea este profundă și nu și-a pierdut deloc vigoarea odată cu trecerea timpului.

Lucrurile în sine, adică așa cum sunt lucrurile din univers în fapt, nu așa cum le percepe mintea omului (care, prin simțuri și modelele mentale de recepționare a semnalelor transmise de simțuri, prezintă o imagine pur omenească asupra obiectelor externe), nu există în timp.

Asta nu înseamnă că lucrurile în sine nu suferă transformări, nu sunt supuse unei evoluții. Doar că nu putem vorbi despre ele, pentru că acestea sunt definitiv în afara observațiilor noastre. Ce observăm noi sunt doar reprezentări mentale ale acestei realități ultime, reprezentare mentală care se formează ca urmare a multiple transformări (organele de simț transformă tot ce recepționează în semnale electrice, iar creierul își impune propriile modele asupra acestor informații, pentru ca la nivelul conștiinței noastre să se formeze anumite imagini ori cunoștințe).

Așadar, timpul, spune Kant, nu există în natură, nu este un dat al naturii, ci doar o caracteristică a minții omenești, care face posibilă integrarea informațiile externe, ordonarea și înțelegerea acestora. Timpul ține de minte, nu de lumea exterioară.

Citește și: De ce nu există realitate ultimă (unde amintim și de Kant...)

Asta nu înseamnă că timpul nu are obiectivitatea sa. O are, îl putem măsura. Dar nu există nimic numit „timp” în univers. Din nou, timpul este doar o precondiție a organizării obiectelor în lume.

Știu că această idee a lipsei timpului este greu de acceptat la un prim contact cu acesta. Am scris un articol destul de detaliat pe acest subiect aici: Timpul nu există, în fapt, în natură

În esență, dacă nu vreți să citiți articolul despre timp, spuneam că timpul este doar măsura mișcării ori a evoluției lucrurilor. Dar în continuare vreau să explorez și să adâncesc un pic ideea măsurării timpului, pentru că în felul acesta, cred, se va înțelege și mai bine de ce timpul este doar un concept omenesc, fără a avea nimic de-a face cu universul în care trăim, în care, într-adevăr, nu există nimic anume pe care să-l indicăm și să-l numim „timp”.


Cum măsurăm timpul?

Cum arătăm noi că există timp? Prin faptul că avem anumite dispozitive care măsoară o evoluție.  Faptul că putem măsura timpul fără a fi interesați de niciun eveniment exterior ne dă iluzia că timpul este ceva în sine, dar argumentul este înșelător. Pentru că măsurarea timpului este doar numărarea unei evoluții ritmice a unui obiect din natură, în fapt.

Putem măsura timpul, de exemplu, printr-un ceas cu pendul. Se mișcă stânga-dreapta un pendul, iar în funcție de această mișcare se mișcă unele mecanisme în interiorul ceasului, care, în final, face ca limbile ceasului să se miște. Dar ceasul cu cuc nu este precis, cel puțin în comparație cu ceasul atomic.

Un ceas atomic se folosește de un mecanism atomic, și anume schimbarea stratului energetic de către ultimul electron (stratul exterior) al atomului de cesiu, radiat cu lumină de o anumită frecvență. Electronul absoarbe și emite fotoni, schimbă stratul energetic ca urmare a acestui proces, iar frecvența cu care face aceste salturi stabilește cât durează o secundă pentru om. Așadar, timpul e dat de ciclicitatea salturilor unui electron.

Precizia unui ceas este dată de cât de similare sunt oscilațiile instrumentului de măsură. Iar ceasul atomic are o precizie extraordinară.

Dar găsim undeva ceva numit „timp” în tot procesul de măsurare? Nu prea. Ce facem când spunem că măsurăm timpul este, în fapt, să luăm un număr de cicluri ale instrumentului de măsură și le dăm o valoare arbitrară omenească. De exemplu, 3 mișcări stânga-dreapta ale pendulului unui ceas cu pendul înseamnă o secundă.


De ce timpul este diferit în sisteme de referință neinerțiale

Într-un alt articol am arătat de ce timpul trece mai greu la baza unui munte decât pe vârf ori, cu alte cuvinte, de ce într-un câmp gravitațional mai puternic timpul trece diferit (mai încet).

Dar, în esență, dar ce ar fi o diferență de timp în situațiile prezentate de mai sus? Acesta este un aspect care rareori este discutat. Pentru cei mai mulți cercetători este suficient faptul că este demonstrat experimental că timpul trece diferit în condiții de gravitație diferită. Dar cred că se poate vorbi un pic despre motivul pentru care lucrurile stau altfel.

Diferența esențială între două obiecte aflate în câmpurile gravitaționale de intensitate diferită (cum ar fi pe suprafața Terrei și la 30 de km deasupra acesteia) este că ceasurile se comportă în mod diferit. Ceasurile măsoară timpul în mod diferit. Explicația o găsiți în articolul către care am trimis în urmă cu două paragrafe. Dar, desigur, nu este vorba doar despre cum se comportă ceasul, ci și despre biologie.  Dar de ce s-ar comporta celula umană diferit în condiții de gravitație diferită?

Explicația trebuie să rezide în faptul că materia se comportă diferit în condiții de accelerare diferită. Vă amintiți, probabil, paradoxul gemenilor. Geamănul care pleacă de pe Terra, când se întoarce, este mai tânăr. De ce? Pentru că acesta suferă lungi perioade de accelerare și decelerare. Prezența într-un mediul gravitațional puternic este totuna cu o accelerație puternică. Asta a stabilit-o Einstein, prin faimosul principiu de echivalență între accelerație și gravitație (nu ai cum să spui dacă te afli într-un câmp gravitațional ori ceva te supune unei accelerații).

Ce se întâmplă diferit în condiții de accelerație / gravitație? Obiectele nu mai sunt în stare inerțială. Accelerația presupune prezența unei forțe (gravitația este o formă „fictivă”). Fiecare element fundamental al unui obiect macroscopic este influențat de accelerație. De exemplu, oscilația electronului între diverse stări, în saltul lui între straturi energetice, trebuie să fie cumva afectat atunci când sistemul din care face parte nu mai este în stare inerțială. Iar această modificare infimă se repercutează asupra măsurătorii.

Cum anume sunt afectate și microstructurile biologice, precum o celulă, de existența accelerației, nu am idee, dar lucrurile așa par să stea în realitate. Cel puțin atâta vreme cât considerăm că paradoxul gemenilor nu este decât un paradox aparent, iar geamănul care suportă accelerarea va fi mai tânăr la terminarea călătoriei (revenirea pe Pământ). Ce știm este că particulele de materie, care formează în fapt țesutul biologic, sunt afectate de accelerație / gravitație, iar acest aspect se reflectă asupra modului în care măsurăm timpul. Funcționarea ușor diferită a particulelor elementare trebuie că are o influență și asupra modului în care biologia (îmbătrânirea) funcționează.


Ce legătură are Kant cu toate acestea?

Kant este, cred, primul gânditor care vine cu această perspectivă clară asupra noțiunii de timp: un dat uman care facilitează percepția a ceea ce se întâmplă cu noi, dar nu „ceva” care ține de natură.

Iar înțelegerea lui Kant permite o mai bună înțelegere, mi se pare, a fizicii moderne și, în final, a lumii în care trăim.

Știu că filozofii sperie astăzi, dar uneori au și ei utilitatea lor 😃

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Nelu · 1 months ago
    Ceasul nu măsoară timpul. Cum să măsoare ceva inexistent? Ceasul e un sistem instabil ce oscilează între două stări, doi parametri. Oare, în anumite condiții, oscilația, instabilitatea acestui sistem, nuuu e influențată de ceva ce noi nu cunoaștem, și zicem că timpul trece mai încet, cînd, de fapt, oscilația sistemului e încetinită? Cînd zicem că măsurăm timpul, noi, de fapt, numărăm oscilațiile pendulului.
  • This commment is unpublished.
    smaranda · 1 months ago

    Deci: “Așadar, timpul, spune Kant, nu există în natură, nu este un dat al naturii, ci doar o caracteristică a minții omenești, care face posibilă integrarea informațiile externe, ordonarea și înțelegerea acestora. Timpul ține de minte, nu de lumea exterioară.” In logica lui Kant, pentru ca el nu a depistat timpul care era parte din fiinta lui (asa cum spuneati ca parte a evolutiei lui ca individ) el nu a sesizat timpul la valoarea pe care o apreciem astazi si asta tine de evolutia societatii omenesti. Astazi timpul este o dimensiune esentiala pentru existenta noastra. In primul rind pentru ca am reusit sa-i cunoastem valoarea. Prin teoria relativitatii, timpului i se rapeste independenta conform celei de a patra ecuatie a transformatei Lorenz:
    t'=(t-V⁄C2)/(√(1-V2⁄C2)/1)
    Legile naturii care satisfac exigentele teoriei speciale a relativitatii iau forme matematice in care coordonatele temporare joaca acelasi rol al celor trei coordonate spatiale. Pe scurt nimic nu mai este ca pe timpul lui Kant si universul are o dimensiune care ne pune granite. 
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 1 months ago
      @smaranda Nu știu în ce fel ceea ce spuneți invalidează ce spune Kant.
      Pentru că noi, oamenii, operăm cu instrumentul numit minte. Care ne permite să introducem în ecuații un parametru numit timp.
      Ideea profundă a lui Kant este că lumea îi apare unei ființe în funcție de ce simțuri are și cum îi este construită mintea. Cu alte cuvinte, lumea îți apare în funcție de ce măsori din ea. Ceea ce este perfect adevărat.
      Nu mi se pare că teoria relativității intră în conflict cu teoria lui Kant, pentru că se ocupă de lucruri complet diferite.

Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE