Cum se va sfârşi universul? Posibil, prin nenumărate explozii de „pitice albe”

Pitică albă atrăgând materie (atracție gravitațională) dintr-o stea companion (reprezentare grafică). Credit: NASA
Cum va sfârşi universul? Un fizician de la Illinois State University ne spune că în viitorul îndepărtat universul ar putea sfârşi cu explozii ale piticelor albe (care între timp devin pitice negre) într-un univers extrem de rece şi neprimitor.
Din câte putem observa cu telescoapele noastre vedem că universul este în expansiune; mai mult, expansiunea este accelerată din cauza unei aşa-numite misterioase energii întunecate. Dacă această expansiune va continua, universul se va răci din ce în ce mai mult, temperatura radiaţiei cosmice de fond devenind tot mai mică. Miliarde de ani de acum înainte nu se vor mai naşte stele în univers, galaxiile se vor „stinge” şi chiar şi găurile negre se vor evapora prin emisia radiaţiei lui Hawking. Temperatura universului va tinde spre zero absolut, adică 0 K, un fel de moarte termică a universului.
Copiii sunt îndrăgostiți de TikTok. Ce e așa special cu această aplicație?

TikTok este o aplicație de socializare pentru telefonul mobil ce are ca țintă publicul tânăr. Are peste 800 milioane de utilizatori la data scrierii articolului și este una dintre cele mai instalate aplicații din lume. Este deținută de compania chineză ByteDance.
În prezent are destul probleme prin anumite țări ale lumii, motivația principală fiind aceea că ar reprezenta o amenințare pentru securitatea națională (prin folosirea datelor personale ale utilizatorilor de către statul chinez). În India a fost interzisă, iar în SUA se negociază vânzarea către o companie IT americană(probabil Microsoft) o componentă a TikTok (cea care gestionează utilizatorii americani), ca urmare a interdicției aplicației în SUA începând cu 15 septembrie anul curent.
Dar ce face această aplicație să aibă un așa mare succes?
Virusurile nu se văd cu ochiul liber. Iată cinci tehnici de observare

Una dintre metode, prin care nu-i observi direct, dar le identifici prezența în corp, este de natură biochimică, așa cum se întâmplă astăzi cu noul coronavirus: se iau probe de țesut, iar în laborator se identifică prezența sau nu în organism a virusului. Dar nu-l vezi „cu ochii tăi”. În fapt, este foarte dificilă observarea directă a virusului, dată fiind mărimea acestuia.
Așa mic cum este, cu tehnologia potrivită, virusul poate fi totuși observat în mod direct. Dar cât de mic este? Sigur, mărimea variază, dar dacă e să stabilim o mărime medie, am ajunge undeva la 150 de nanometri (0,00015 milimetri). Și pentru că sunt așa de mici, o celulă umană pare enormă (care are circa 0,1 mm - fiind, așadar, de circa 1.000 de ori mai mare).
Astăzi am aflat 〈2〉: de la cum poți mirosi prin intermediul pielii la de ce Polonia are un atom cu numele ei

1. Cameleonii își schimbă culoarea prin schimbarea distanței dintre cristalele care se află pe pielea animalelor. Aceste cristale reflectă lumina de diverse lungimi de undă. Schimbând distanța dintre aceste cristale de guanină, se schimbă și lungimea de undă a luminii reflectate. Când cameleonul este relaxat, cristalele reflectă albastrul și verdele, pe când atunci când este agitat lumina cu lungimi de undă mai mari (galben, portocaliu, verde și roșu) este reflectată (link ‹eng›)
Cum funcționează filtrele de apă? Cât de utile sunt pentru filtrarea apei?
Dacă ați vrut vreodată să cumpărați un filtru de apă pentru gospodărie, sigur v-ați lovit de jargonul specific, precum: „cărbune activ”, „osmoză inversă” sau „filtre cu ioni”. Întrebarea legitimă este: ce cumpăr? Pe cel mai scump? Cum stabilesc care este cel mai potrivit pentru situația mea? Deși știința filtrelor este complicată, principiul de funcționare al principalelor filtre este destul de simplu. În acest articol vom trece în revistă principalele tipuri de filtre de apă pe care le găsiți în magazine, explicând care este rolul fiecăruia.
Joc-logic: cum poate ieși tânăra din această situație „imposibilă”?

Un boier vine la împărat, căruia îi datorează o sumă mare, imposibil de returnat, pentru a-i cere o amânare a returnării datoriei. Boierul s-a împrumutat la împărat pentru a-și cumpăra animale, care din cauza unui virus au murit toate, iar boierul este în prezent în imposibilitatea de a avea un venit care să-i permită returnarea datoriei și nu există nicio cale de a împrumuta acești bani din altă parte, pentru a-i returna împăratului.
Împăratul, boierul și fata boierului (care l-a însoțit pe tată la curtea împăratului) se plimbă pe una dintre aleile palatului. Împăratul, care-și dă seama de situația fără ieșire a boierului, dar care de multă vreme este atras de fata boierului, cu care a vrut să se căsătorească, dar a fost refuzat, îi propune următorul curs de acțiune:
Patru concepte care, înțelese, te fac să vezi lumea mai clar: epistemologic, ontologic, obiectiv și subiectiv

Sunt convins că simpla lectură a titlului a făcut ca cel puțin 50% dintre potențialii cititori să plece. Cine vrea să știe despre așa ceva? Dar aici nu vorbim despre filozofie searbădă ori analiză seacă a unor concepte inutile; vorbim despre o superputere!
Conceptele, înțelese cum trebuie, ne ajută să elucidăm lumea. Cele patru pe care le discutăm imediat sunt uimitor de utile. Iată despre ce este vorba.
Astăzi am aflat 〈1〉: de la insațiabilitatea păsării colibri la vulcanul care erupe întruna de 100 de ani

1. Pasărea colibri este cel mai flămând animal din lume. Deși este una dintre cele mai mici și mai ușoare păsări, aceasta trebuie să mănânce mult, dat fiind modul unic de funcționare al corpului ei: inima îi bate de 500-1.200 ori pe minut; bate din aripi de 50-80 de ori pe secundă! zborul „la punct fix”, cu scopul de a proteja florile din care să hrănește, este epuizant. Dacă nu mănâncă timp de 2 ore, pasărea colibri moare. [<link>eng>]
Ce înseamnă identitatea de gen? Germania a legiferat existența unui al treilea sex; ce înseamnă asta?

În imagine, stânga, William Bruce Jenner (câștigător de medalii olimpice la decatlon); în dreapta, Caitlyn Marie Jenner (în 2015 William Bruce s-a identificat ca persoană transgen și și-a schimbat și numele). Mai multe, aici.
Acest articol nu este unul de opinie. Încercăm doar să explicăm, într-un limbaj cât mai simplu, subiecte de care ați auzit și de care veți mai auzi: ce înseamnă identitatea de gen, pe de-o parte, și la ce se referă un al treilea sex, pe de alta. Și, de asemenea, vrem să prezentăm care sunt posibilele implicații sociale, dacă anumite propuneri de recunoaștere a identității de gen vor fi legalizate.
De ce temperatura poate crește, practic, fără limite, dar când e vorba de temperaturi mici, nu se poate depăși -273°C?

Simulare a condensatului Bose-Einstein (materia la aproape zero absolut)
Cea mai scăzută temperatură înregistrată pe Pământ este de -89,2°C, identificată de o stație meteo rusească în Vostok (Antarctica) în 1983. Dar la 10.000 de metri, altitudinea la care zboară în mod normal avioanele de pasageri, atmosfera terestră este rarefiată, iar termometrul consemnează o temperatură în jur de -75°C.
Dacă am părăsi Terra și ajungem în spaţiul interstelar, unde nu vom mai găsi cine știe ce materie, am observa că temperatura de acolo este foarte mică, de -270,3°C; iar dacă am ajunge într-o zonă numită Boomerang Nebula (aflată la 5 mii de ani-lumină de Pământ), am ajunge în cel mai friguros loc al universului cunoscut, foarte aproape de zero absolut.
Ce înseamnă, în fapt, comorbiditate?
De când ne-am „procopsit” cu noul coronavirus, epidemia ne-a adus și un potop de noi termeni, care mai de care mai interesant!
Am aflat că atunci când păstrăm o distanță de 1-2 metri între noi se numește „distanțare socială” (în primă fază, până s-au reglat lucrurile un pic) sau, mai nou, „distanțare fizică”.
37 de experimente care „arată” că Pământul este plat, plus altele pe care le-am citit / văzut recent
Universul în raze X. Clic pe imagine pentru o rezoluție superioară
• Universul în raze X
Instrumentul eRosita aflat la bordul misiunii ruso-germane „Spectrum-Roentgen-Gamma” a realizat a hartă a universului pe baza a peste 1 milion de surse de raze X de mare energie. Roșul indică energii joase din spectrul razelor X (0,3-0,6 keV), verdele - energii medi (0,6-1 keV), iar albastrul - surse de mare energie (1-2,3 keV) [>LINK<eng>]. Mai multe aici.
• 750 milioane de țânțari modificați genetic vor fi eliberați în Florida Keys, SUA, pentru a reduce numărul țânțarilor purtători de boli precum febra galbenă sau febra dengue. Acești țânțari sunt toți de sex masculin (nu mușcă, se hrănesc cu nectar); puii care vor rezulta din împreunarea acestora cu femele din natură vor muri înainte de a deveni adulți [>LINK<eng>].
Sunt exploziile stelare cauza dispariţiei unor forme de viaţă în trecut?

Rămășițele supernovei Kepler
Rezultatele unui studiu recent arată că mai multe forme de viaţă de pe Pământ (plante) ar fi dispărut acum 359 de milioane de ani, în urma efectelor generate de explozia unor stele la distanţa de circa 65 ani-lumină de noi.
Chris Hadfield, astronautul canadian care a cântat „Space Oddity” pe SSI

Canadianul Chris Hadfield este destul de prezent pe Internet, fiind angajat în popularizarea științei, în special prin prisma experienței sale de astronaut. A fost primul astronaut canadian, a devenit faimos prin faptul că a cântat celebra melodie a lui David Bowie „Space Oddity” și are, mai nou, propriul canal de YouTube.
Chris Hadfield s-a născut la 29 august 1959. Fiul unui instructor de zbor, a crescut într-o fermă din orășelul Sarnia, Ontario. Inspirat de cărțile science-fiction ale lui Isaac Asimov și de aselenizarea din 1969, la 9 ani „decide” să se facă astronaut. La doar 13 ani se alătură Royal Canadian Air Cadets, unde ia cursuri de leadership și obține licențele de pilot de planor și de avion ultraușor până la vârsta de 16 ani.
Misiunea Cassini-Huygens. Ce a descoperit Cassini despre Saturn și sateliții acestuia

Planeta Saturn și cinci sateliți ai acesteia (Janus, Pandora, Enceladus, Rhea și Mimas)
În 1997, sonda spațială Cassini, construită de NASA, a pornit într-o călătorie de 7 ani către Saturn. Din 2004, când a început să transmită date, și până în 2017, când și-a încheiat misiunea dezintegrându-se în atmosfera planetei, Cassini a făcut peste 450.000 de poze și a efectuat aproape 300 de orbite complete, descoperind lucruri uimitoare.
La ce sunt bune grădinile zoologice, plus alte gânduri de pe... Twitter (JID-023)

Deși Twitter nu este o rețea prea frecventată de români, cel puțin în comparație cu Facebook, specificul acestei rețele, faptul că mesajele nu pot fi mai lungi de 280 de caractere, îi conferă un farmec aparte: ești nevoit să-ți comprimi mesajele pentru a se încadra în spațiul alocat. Sigur, poți scrie mai multe mesaje înlănțuite, dar ideea se diluează astfel.
Iată o serie de gânduri publicate pe Twitter în ultimele săptămâni, ușor modificate și completate, de dragul clarității:
Dovedește experimentul camerei chinezești că este imposibil ca o mașină să devină inteligentă, în sens uman, ori să devină conștientă? (JID-022)
Mari minți, precum Stephen Hawking (decedat în 2018), și-au exprimat în ultimii ani temerea că progresul din domeniul inteligenței artificiale ar putea duce la situația în care mașinile să preia controlul lumii într-un viitor nu prea îndepărtat, iar acest lucru ar putea duce la dispariția speciei umane. Aceste mașini ar fi, în fapt, computere super-inteligente, conștiente. John Searle, filozof american, spune că așa ceva nu este posibil și demonstrează asta cu un experiment mental, numit „experimentul camerei chinezești”.
NASA a organizat o competiție pentru a identifica cea mai bună soluție pentru o toaletă de folosit pe Lună

În 2024 NASA plănuiește să trimită din nou astronauți pe Lună, de data aceasta pentru un timp mai îndelungat. Cum totul trebuie luat în considerare, inclusiv construirea unei toalete, în iunie NASA a lansat competiția „Lunar Loo Challenge” prin care a invitat ingineri din întreaga lume să proiecteze toaleta care va ajunge pe Lună. Data limită pentru depunerea proiectelor a fost 17 august. Premiile au o valoare de $35.000, iar câștigătorului îi va reveni onoarea de a fi gândit prima toaletă folosită pe un alt corp ceresc.
Primele imagini ale unor planete orbitând în jurul altei stele, plus altele pe care le-am citit / văzut recent

Planete orbitând o stea asemănătoarea Soarelui.
Dovezile anterioare privind rotația unor planete în jurul altor stele asemănătoare Soarelui au venit din sesizarea micilor oscilații ale luminii stelelor generate de orbitarea planetelor. Mai sus este prima imagine directă a două planete care orbitează o stea asemănător Soarelui (TYC 8998-760-1).
Credit: ESO, A. Bohn et al.
• Unde de șoc de dimensiuni enorme care fac înconjurul planetei - au fost descoperite recent, după ce acestea fuseseră prezise de Pierre-Simone Laplace în secolul 18 [link eng].

