Hagia Sofia,  din greacă, de la Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”, cunoscută oficial ca Marea Moschee Ayasofya din Istanbul

Trebuie spus de la început că aceasta este o carte peste medie. E o carte de istorie, dar atât de bine scrisă, că ai impresia că vezi un film. Este plină de episoade spectaculoase ale istoriei Imperiului Roman, iar portretele zugrăvite sunt vii, de parcă poți interacționa cu ele. Iată cele mai importante idei care ne-au făcut să luăm notițe.

1. Dacă luăm ca repere anul 333, anul inaugurării, și 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, Imperiul Bizantin a durat mai bine de 1 mie de ani. Această perioadă foarte lungă este cu atât mai surprinzătoare cu cât condițiile istorie au fost potrivnice. Cum a rezistat atacurilor multiple din exterior? Integrare și fixare, corupere și acțiuni acoperite și, surprinzător, prin crearea de splendori nemaivăzute, care să-i copleșească pe inamici și să-i facă să devină prieteni.


2. Codex Vaticanus Graecus 156 - este un manuscris bizantin neobișnuit, aflat la Vatican, care datează din secolul X (copie a originalului din sec. VI) și care a fost ținut ascuns până în sec. XIX, pentru că mesajul său nu era pe placul bisericii creștine. A fost scris de Zosimus, un oficial obscur, martor al tranziției Imperiului Roman spre Bizanț. Zosimus este de părere că abandonarea vechilor zei și adoptarea religiei creștine stă la baza distrugerii imperiului.

3. Zosimul spune că împăratul Constantin, fiul împăratului Constantius și al unei fiice de hangiu (o aventură..), și-a ucis un fiu dintr-o altă căsătorie și soția, pe care i-a bănuit că aveau o aventură. Ulterior, speriat că zeii se vor răzbuna pe el, a cerut părerea preoților, care i-au spus că așa ceva e de neiertat. Un vizitator creștin din Egipt care a ajuns cumva în preajma împăratului i-a transmis că Dzeul creștin poate ierta și cele mai atroce fapte. Astfel Constantin a decis să adopte creștinismul.

4. Constantin a hotărât să mute capitala imperială către Est, după ce romanii nu au fost de acord cu anularea ceremoniilor vechi. A ales orașul Byzantion (de aici și denumirea de după căderea Constantinopolului, Imperiul Bizantin, folosită de istorici; cetățenii imperiului își spuneau „romei”, romani).

5. Un episcop creștin din Cezareea, Palestina, are  o altă versiune privind creștinarea lui  Constantin, fără legătură cu crimele acestuia: ar fi văzut pe cer un contur cruciform și cuvintele „In hoc signo vinces” - sub acest semn vei învinge în anul 312, pe când pregătea bătălia cu un rival, Maxentius. A învins și a devenit creștin.

6. Elementul radical care distinge Imperiul Bizantin de lumea romană este omniprezența religiei creștine. Dar creștinarea nu s-a făcut brusc, pe vremea lui Constantin. Acesta nu a interzis vechile zeități, templele acestora funcționând în continuare.

7. În sec. IV al doilea cel mai mare oraș al Imperiului Bizantin era Alexandria, cu 300 de mii de locuitori, cea mai importantă școală de filozofie și o bibliotecă cu circa 500 de de mii de suluri de papirus cu vechi scrieri antice grecești.

8. Patriarhul Alexandriei, Gheorghe, a hotărât în 361 să dedice terenul pe care era un templu părăsit a lui Mithra cultului creștin. Dar mai mulți locuitori s-au dus la catedrală și l-au omorât în bătaie pe patriarh.

9. Prin secolul al V-lea păgânii erau sub asediu prin diverse locuri. În 415 în Alexandria una dintre profesoarele de filozofie, Hypatia, cu mulți elevi însemnați, creștini și păgâni, pentru că nu se convertise la creștinism și pentru că era o femei care nu voia să stea în umbră, cum considerau creștinii că ar trebui, a fost atacată pe stradă de creștini, dezbrăcată și omorâtă.

10. Creștinismul, ideologic, se dezvolta inegal. Una dintre problemele serioase la început era cea referitoare la natura lui Cristos și relația cu Dumnezeu a acestuia. Conform preotului Arie, Iisus, fiind creat, era un Dumnezeu secundar. Alții credeau că natura fiului era egală cu cea a tatălui. Așa că Constantin a convocat în 325 Conciliul de la Niceea, cu 300 de episcopi, care au redactat Crezul și o listă a credințelor, descriindu-l pe Iisus de aceeași esență cu Dumnezeu. Această decizie nu s-a impus rapid, mai ales că următorul împărat era mai degrabă pro-Arie. În 451, odată cu Sinodul din Calcedon, arianismul a devenit erezie.

11. La începuturile creștinismului mulți creștini mergeau la biserică ori la sinagogă, fără a face mare diferență între cele două. Ioan Hrisostom, viitor patriarh al Constantinopolului, mare orator, a lansat acuzația că evreii erau vinovați că l-au omorât pe Iisus și nu aveau nicio șansă la ispășire, iertare ori apărare. Asta a dus la tensiuni și omoruri între creștini și evrei.

12. Bazileus - așa își numeau bizantinii împăratul.

13. Antonie a fost un egiptean bogat care a decis să-l urmeze pe Iisus, dându-și bogăția săracilor și a plecat în deșert în jurul anului 300. A devenit faimos. Discipolii lui au început să fie cunoscuți sub numele de „monachoi, cei care trăiesc singuri, de unde deviră cuvântul „mohan”, călugăr. Unii dintre acești monahi au început să trăiască în grupuri, mănăstiri.

14. Un caz faimos de ascet este cel al lui Simeon Stâlpnicul. Din Siria, s-a călugărit, apoi a plecat din mănăstire. Reputația sa a atras rapid mulțimi de oameni. Așa că a căutat și a găsit un loc unde să fie singur: o coloană antică solitară de 9 metri. A rămas acolo, în ploaie, Soare și vânt peste 40 de ani, când a murit în picioare, în 459. Sute de adepți erau în jurul lui tot timpul, dându-i apă și hrană.

15. Deși unii creștini credeau că autori ca Homer, Aristofan și Lucian erau inutili, Biblia fiind totul, clasicii greci au fost păstrați în creștinism, unii învățați creștini citindu-i pentru frumusețea limbii, dacă nu pentru cunoaștere.

16. Pe când erau doar o sectă persecutată, creștinii se întâlneau în case. Ekklesia, în greacă, se referea la adunarea creștinilor în case. Apoi a ajuns să însemne „biserică”, cu sensul de azi. Căutând un model pentru lăcașul de cult, au identificat bazilicile, clădiri publice de mari dimensiuni, unde se desfășurau în orașe judecățile și audiențele guvernatorului. Una din primele bazilici au fost în Roma, deasupra mormântului Sf. Petru. O alta în Ierusalim, unde se credea că a fost așezat trupul lui Cristos, după răstignire. Inițial, pereții au fost pictați cu scene pastorale. Ulterior s-au pictat scene biblice, pentru educația credincioșilor.

17. În 251 goții, un neam germanic, au traversat Dunărea, au învins trupele bizantine, au ajuns în Asia Mică, distrugând templul lui Artemis din Efes, una din cele 7 minuni ale lumii.

18. Opinii diferite privind uciderea. Vasile din Cezareea credea că e un păcat orice crimă, Atanasie din Alexandria credea că a ucide în luptă e o onoare și meriți un monument. Sinodul din Arles din 314 a permis creștinilor să intre în armată.

19. Corupția ucidea și în acele vremuri. Pe fondul amenințării hunilor, care se apropiau, goții au cerut să fie lăsați în sudul Dunării. Împăratul bizantin Valens a fost bucuros de propunere, le-a cerut să predea armele și să le dea hrană până la prima recoltă. Dar oficialii romani au păstrat bine parte din banii pentru goți și au primit mită pentru a-i lăsa cu armele. Înfometați și cu arme, goții au început să jefuiască. Încercarea de a-i opri a lui Valens a eșuat lamentabil la Adrianopol, august 378, 20 de mii de soldați romani fiind masacrați, inclusiv împăratul fiind ucis în condiții necunoscute.
În 395 goții, conduși de Alaric, au pornit spre Italia, prădând Roma. În anul 406 granița pe Rin a imperiului a cedat complet, multe triburi, ca vandalii și suevii, intrând pe teritoriul roman, tot sub presiunea hunilor. În 480 a fost asasinat Iulius Nepos, ultimul împărat roman al Occidentului.

20. În 402 Ravenna devine noua capitală a Imperiului Roman de Apus, decizia împăratului Honorius, pe fondul neliniștilor din Roma. Ravenna era o localitate cu case pe piloni, înconjurate de mlaștini. Era inaccesibilă pe uscat, iar legătura cu marea se făcea printr-un râu lung de 6 km, inaccesibil pentru nave maritime. Așadar, protecție împotriva goților, dar și a gloatelor.

21. Când a murit împăratul bizantin Anastasiu, 518, care nu avea moștenitori, a fost ales împărat, în lipsa altei soluții, comandantul gărzii palatului, Iustin, care nu știa să citească și să scrie, care l-a luat ca ajutor pe nepotul său Iustinian, ce avea să-l urmeze la tron, cu o domnie colosală... Printre altele, acesta a interzis predarea filozofiei în Atena, tradiție încă din vremea lui Socrate. Filozofii, în parte, păgâni, au migrat către curtea regelui persan Chosroe I.

22. Monofiziții. Sinodul de la Calcedon, 451, decisese că Iisus era atât om perfect, cât și Dzeu perfect. Monofiziții credeau însă că aspectul omenesc era minim, Hristos fiind predominant divin. Majoritatea locuitorilor din estul imperiului erau monofiziți, împotriva Constantinopolului pe acest subiect.

23. Mandylion, Sfânta Față. Locuitorii din Edessa, oraș din Siria, credeau că au chipul lui Iisus pe o năframă. Regele Edessei, Abgar, l-ar fi rugat pe Iisus să vină să-l vindece de gută, dar Iisus a preferat să-și pună obrazul pe o năframă, întipărind trăsăturile feței sale, năframa ajungând la Abgar, care s-a făcut bine. În 574 năframa a ajuns la Constantinopol, sprijinind partea care susținea că e permis să ai icoane în creștinism, pe fondul unei puternice opoziții iconoclaste.

24. Bizanțul plătea anumite triburi recalcitrante pentru a fi liniștite. Pe goții conduși de Valamer, de exemplu, în 460, îi plătea cu 300 de livre (circa 150 kg) de aur pe an. În visteria bizantină la moartea împăratului Anastasiu se aflau circa 150 de tone de aur.

25. Mici scandaluri se putea transforma în catastrofe în Constantinopol. În 532 facțiunile verzilor și albaștrilor, inamici tradiționali, s-au unit și au demonstrat la Hipodrom pentru eliberarea unor scandalagii. Jafuri, ciocniri, incendii, 30 de mii de morți, Hagia Sofia făcută scrum...
Dar catedrala era complet refăcut în 5 ani. 5 mii de muncitori au muncit non-stop. 20 de tone de argint doar pentru altar. Una dintre cele mai scumpe construcții ridicate vreodată.

26. Anul 602. Împăratul Mauriciu ordonă ca armata din Balcani să nu se retragă în Tracia, ca de obicei, la finalul sezonului de campanie, ci să treacă la nord cu Dunăre, să hărțuiască inamicul, să trăiască prin jaf, scutind visteria imperială. Dar soldații au fost supărați, că erau plini de jafuri anterioare și voiau acasă. L-au schimbat pe comandant, Petru, fratele împăratului, l-au pus pe Focas, care s-a îndreptat către Constantinopol, l-a detronat și omorât pe împărat, luându-i locul. Ulterior e și Focas omorât de viitorul împărat, exarhul Cartaginei, Heracliu, pe fondul atacurilor victorioase persane.

27. Doi călugări din Damasc au pribegit prin imperiu și au strâns povestiri din diversele locuri, pe care le-au integrat în cartea denumită Livada duhovnicească sau Limonariul. O lectură încântătoare și astăzi.

28. Împărații de după Heracliu au reorganizat imperiul. Asia Mică a fost împărțită în 7 noi unități teritoriale numite „theme”, conduse de un comandant, numit „strategos”, care era și guvernator și care avea rolul de conduce armata, dar și de a strânge impozite. Constantin al V-lea a creat „tagmata”, o forță care stătea la Constantinopol, dar care putea înfrunta cu succes o armată răsculată a unei theme.

29. În 674, când arabii au atacat Constantinopolul, bizantinii au folosit pentru prima dată „focul grecesc”, care ardea și pe apă; o armă teribilă la acea vreme. Rețeta - secretă, dar era probabil un amestec de sulf, smoală, var nestins și poate țiței din Caucaz.

30. Pe fondul unei schisme pe subiectul corectitudinii creării și închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat în 754 un sinod la Hieria, care a hotărât că era interzisă venerarea icoanelor. Papa nu a trimis reprezentanți, pentru că era pentru folosirea icoanelor.
Împotriva iconoclaștilor erau sihaștrii și călugării, care au fost persecutați de împărat.
Ioan din Damasc explicase în 730 că venerarea icoanei nu era idolatrie, căci rugăciunea nu era pentru lemnul icoanei,icoane fiind doar un intermediar între om și Dumnezeu.
În 787 un al doilea Sinod de la Niceea decide în favoarea icoanelor.

31. Pe 18 iunie 860 zonele din apropierea Constantinopolului sunt atacate pentru prima dată de un popor nordic, care din teritoriile suedeze își făcuseră o bază stabilă la Novgorod, apoi una la Kiev. Își spuneau „rhos”, probabil derivat de la un cuvânt care înseamna „vâslaș”, rușii. Aceștia îi ocupaseră pe slavi, contopindu-se cu ei, luându-le graiul. Bizanțul fusese atacat de rușii kieveni.

32. Bizantinii și arabii aveau multe în comun: religiile monoteiste, orașe întinse, cultura literară și admirația față de Grecia Antică. Rușii, bulgarii, puteri importante, erau primitivi prin comparație: nu aveau un alfabet, capitalele lor erau înșiruiri de colibe cu palate de lemn în mijloc.

33. În 862 la Constantinopol a venit un mesager din Moravia, stat slav, amenințat cu dispariția de francii din est și de bulgari, care făcuseră o alianță. Pentru conducerea misiunii bizantinii îl aleg pe Chiril, care preda la universitatea din Constantinopol, și pe fratele lui, Metodiu, stareț, care se trăgeau din Tesalonic, vorbind greaca și slavona veche. Chiril a compus un alfabet special pentru slavonă, numit „glagolitic”, pe care l-au folosit pentru traduceri ale scrierilor bisericești.

34. 864. După ce înfrângerea catastrofală din 811 se uitase în parte, bizantinii atacă imperiul bulgar în 864. Se impun fără luptă se pare (bulgarii treceau printr-o foamete gravă și propun negocieri), dar nu iau teritorii, nu distrug, nu ucid; le cere bulgarilor să renunțe la alianța cu francii și să se creștineze. Hanul Boris acceptă. În 870 sârbii cer și ei să fie creștinați.

35. Împăratul Vasile. Un țăran trac, Vasile, și-a căutat norocul la Constantinopol. A ajuns grăjdar-șef la un apropiat al împăratului. Vasile era puternic, învingând un bun luptător bulgar în casa stăpânului său. Reușește să prindă un cal scăpat al împăratului Mihail, care îl ia în serviciul lui. În 866, pe timpul expediției cu scopul de a recupera Creta de la arabi, Vasile, împreună cu alții, îl omoară pe Bardas, care conducea împreună cu Mihail. La o lună Mihail îl încoronează pe Vasile împărat, împreună cu el. Vasile îl omoară și pe Mihail după un an, devenind împărat singur, întemeind o dinastie macedoneană care a durat până în 1056.

36. Simeon, hanul bulgar, i-a convins pe bizantini, sub amenințarea asediului capitalei, să-l încoroneze împărat patriarhul Constantinopolului. Și-a schimbat și denumirea în țar.

37. Convertirea rușilor la ortodoxie. Făcută de un cneaz kievean, Vladimir, care avea 4 neveste și 800 de concubine. În 987, conform unei scrieri, ar fi simțit nevoia unei religii mai respectabile, în defavoarea zeilor vechi. Au venit emisari. Islamul nu i-a plăcut pentru că interzicea alcoolul. Iudaismul era al unora fără țară. Nici creștinismul prezentat de oamenii Papei nu l-a convins. A trimis emisari în lume. Cei care au ajuns la Constantinopol au participat la liturghie în Hagia Sofia, rămânând completamente uluiți: „Nu putem spune dacă eram în cer sau pe pământ. Pentru că pe pământ nu există asemenea splendoare fără margini. Știm că Domnul e prezent acolo, printre oameni”.  Vladimir a decis, cel mai probabil, în favoarea religiei creștine din motive politice și economice. Vladimir s-a căsătorit cu sora împăratului bizantin, Ana, renunțând la suita de neveste și concubine. Populația a fost creștinată rapid la râu, în timp ce zeul tunetului și al fulgerului, Perun, întruchipat într-o statuie cu cap de argint și mustăți de aur, a fost bătut cu bâte și aruncat în apă, dispărând pentru totdeauna.

38. În 1054 trei legați papali, în vizită la Constantinopol, au intrat într-o dispută cu patriarhul. Principalul motiv era autoritatea, căci Papa voia supremația asupra întregii biserici. Dar erau deja diferențe de practică, mici, dar mari. Să se folosească la împărtășanie pâine dospită sau azima? Crezul de la Niceea fusese modificat în Vest, adăugându-se „Filioque”, „și de la Fiul”, versiunea vestică fiind: „Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede...”. Bizantinii vedeau adăugirea ca incorectă, erezie. Așa că, la final, legații papali au întrat în Hagia Sofia și au pus pe altar o scrisoare de excomunicare a patriarhului. De aici Marea Schismă, deși aceste evenimente nu au reprezentat vreo ruptură de moment radicală între cele două biserici creștine.
În 1274 împăratul Mihail a trimis o delegație la Lyon, unde se desfășura un conciliu al bisericii apusene, pentru a reuni bisericile, propunând ca Roma să aibă autoritatea întregii biserici, bizantinii aliniindu-se la Crezul vestic. Papa a fost de acord, dar clerul bizantin nu. După moartea împăratului noul împărat bizantin a renunțat la acord.
În 1369, cu un imperiu mult redus și sărăcit, împăratul Ioan al V-lea trece, personal, la catolicism, la Roma, în fața Papei. Asta după ce în 1367 discuții între cele două părți în capitala bizantin se terminaseră fără a fi concludente.

39. La începutul lui 1186, când împăratul Isaac II era în Tracia, la Kypsella, a fost vizitat de doi frați vlahi, Petru și Asan, care aveau un parteneriat cu cumanii, Bulgaria. Cei doi au propus să fie în slujba imperiului pentru o recompensă, ceea ce fusese multă vreme o tradiție. dar împăratul, care avea țaratul bulgar înglobat în imperiu, a refuzat.  Cei doi au strâns o armată, pornind spre Preslav, fiind respinși de bizantini. Dar au revenit în anul următor, fiind învingători. Asan s-a proclamat suveran al Bulgariei, iar în 1202 bizantinii au recunoscut independența prin tratat.

40.  În aprilie 1204 Constantinopolul a fost atacat de cruciați, care nu primiseră ce li se promiseseră de către împărat, care între timp fusese și înlăturat. Opoziția bizantinilor a fost anostă, cei mai mai buni apărători fiind angajații englezi și danezi. Până la urmă cruciații au reușit să intre în capitală și au jefuit locuințe și biserici. Au intrat și în Hagia Sofia, în zona sacră din spatele catapetesmei, luând de acolo tăvile și potirele liturgice. Au luat aurul și argintul de pe uși și de pe altar și au adus măgari înăuntru ca să care prada. Au luat moaștele din capela Pharos a Marelui Palat. Coroana cu spini a lui Iisus a ajuns la Paris, iar Mandylionul de la Edessa a dispărut fără urmă. Nu era doar un jaf, ci un sacrilegiu. Ce nu reușiseră persanii, avarii sau arabii, reușiseră creștinii...
În mai a fost încoronat împărat Balduin, care fusese conte de Flandra și de Hainaut, înainte să se alăture cruciadei a IV-a. Acesta a împărțit provinciile imperiului către apropiații săi. A murit după ce a intrat în luptă în Tracia cu niște cumani care luptau cu arcuri mici. Locul i-a fost luat de fratele lui, Henric, Imperiul latin rezistând. În 1261 însă se încheie, devenind împărat, prin recucerirea capitalei, Mihail al VIII-lea.

41. Bizantinii își spuneau „romei”, adică un supus al împăratului roman. Dar la începutul sec. XIII au început să-și spună „elini”, evidențiind ce-i deosebea de latini, limba greacă. În apus oricum bizantinii erau numiți „greci”.

42. În 1372 regele bizantin devenise vasal otoman, trimițând trupe, la cerere, pentru a cuceri teritorii ce fuseseră bizantine. Pentru otomani...
La 1380 Constantinopolul era, practic, o insulă bizantină într-un mare teritoriu otoman.

43. În 1394 sultanul Baiazid a găsit fără sens să păstreze Bizanțul vasal și a decis să-l ocupe. A început un asediu care a durat 7 ani. Înfometarea nu a funcționat, pentru că venețienii făceau aprovizionarea pe mare. Apoi Baiazid a trebuit să plece să-l înfrunte pe Timur, hanul din Samarkand, fiind învins în 1402, iar imperiul Otoman dispărând pentru o scurtă perioadă. Bizanțul a primit un respiro.

44. Mahomed al II-lea reia asediul în 1453, cu 80 de mii de soldați. Noua tehnologie, artileria, a asigurat victoria; zidurile inexpugnabile vreme de sute de ani au fost „învinse” de tunuri care aruncau proiectile de 600 kg. Cel mai mare tun era atât de complicat, încât trăgea doar 7 ghiulele pe zi. Împăratul a murit în luptă după ce turcii au intrat în oraș. Mahomed și-a mutat capitala de la Adrianopol la Constantinopol. Patriarhul a fost menținut, pentru că turcii voiau să mențină separația între creștini.

45. După peste o mie de ani de existență, Bizanțul a lăsat o moștenire copleșitoare umanității. A păstrat scrierile Greciei antice, cumpărate de emisari din Apus și traduse după căderea Constantinopolului, a lăsat lumii Ortodoxia și a arătat că tăria unei societăți stă în capacitatea ei de a se adapta și de a-i integra pe străini, chiar și în cele mai ostile circumstanțe.

 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro