Moartea lui Socrate de Jacques-Louis David (1787)

1. În 399 tribunalul atenian îl condamnă la moarte pe Socrate, aflat la vârsta de 70 de ani, după cei doi cetățeni, Anytos, om politic, și Meletos, poet fără talent, îl dăduseră în judecată. Opera lui Platon surprinde, sperăm, apărarea lui Socrate, în fața judecătorilor atenieni. Mai jos redăm cele mai importante idei, ceea ce nu vă scutește în niciun fel de a citi opera lui Platon. Nu redăm exact textul lui Platon, ci în rezumat, uneori folosind propriile cuvinte.


2. Capetele de acuzare erau:
* nu recunoaște zeii cetății;
* introduce zei noi (un „daimon” care-l însoțea peste tot);
* corupe tineretul (un mare număr de tineri îl urmau).

3. „Ascultându-i (pe acuzatori), era cât pe ce să nu mă recunosc, atât de convingătoare erau cuvintele lor”.

4. Chairephon, mergând la Delfi, a întrebat oracolul dacă e cineva mai înțelept decât mine, iar Pitia i-a răspuns că nu există nimeni mai înțelept.

5. Se pare că sunt înțelept printr-un lucru mărunt, prin faptul că dacă nu știu ceva, nu-mi închipui că știu.

6. Mi-am dat seama că poeții, având darul poetic, își închipuie că nimeni nu e mai înțelept decât ei, ceea ce nu e adevărat.

7. Și bunii meșteșugari fac aceeași greșeală ca poeții: pentru că-și stăpâneau bine meseria lor, credeau că sunt cât se poate de înțelepți și în alte privințe, cât se poate de însemnate, ceea ce le întuneca înțelepciunea.

8. Toți îi fac pe tineri mai buni, doar unul, eu îi strică. Dar oare nu e ca la cai și la oameni, adică sunt foarte puțini cei care știu să-i facă mai buni, iar cei mai mulți nu știu?

9. Spui că nu cred în zei, ci în daimoni. Dar nu-i credem pe daimoni zei sau odrasle de zei, copii din flori, fie de la nimfe, fie de la alte mame? Pot crede că există odrasle ale zeilor, dar nu zei? Nu se poate. Deci nu calc legile, căci nu sunt ateu.

10. Să te temi de moarte înseamnă să-ți închipui că ești înțelept fără să fii, să crezi că știi ceea ce nu știi, căci nimeni nu știe ce e moartea.

11. Sunt un om pe care Zeul l-a dăruit cetății, căci nu pare a fi lucru omenesc lipsa mea de grijă pentru ale mele, nepăsarea de treburile casei, apropierea de voi, ca un părinte sau frate, străduindu-mă să vă conving să năzuiți spre virtute.

12. În mine vorbește ceva divin, un Zeu, care încă de copil mă oprește să fac ce aveam de gând, fără să mă îndemne să fac ceva, care se împotrivește să mă ocup de treburile cetății.

13. De ce le place unora să petreacă timp cu mine? Pentru că le place să asculte cum sunt puși la cercetare cei care par înțelepți, dar nu sunt. Acest lucru mi-a fost rânduit de Zeu, de oracol, prin vise, prin orice mod în care a stabilit voința divină ca un om să facă ceva.

14. M-ați condamnat... Dacă legea ar fi fost, ca la alții, să nu poți condamna pe cineva la moarte după doar o zi de judecată, cred că v-aș fi putut convinge de nevinovăția mea.

15. Aceia care vor vrea să defăimeze cetatea vă vor învinui că l-ați ucis pe Socrate, înțeleptul, chiar dacă nu sunt.

16. Moartea e una din două: ori e ca și cum cel mort n-ar mai exista, ori sufletul se mută dintr-un loc în altul.

17. Numai atât vă mai cer: pe fiii mei, când vor fi mari, să-i pedepsiți necăjindu-i cum vă necăjeam eu pe voi; ori de câte ori vor crede că e ceva de capul lor fără să fie nimic, să-i certați.

18. E timpul să plecăm: eu ca să mor, voi ca să trăiți.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro