terapie cu lipitoriPartea a doua - şi ultima - a seriei de articole dedicate prezentării unor practici medicale apuse. Citiţi în continuare despre terapia cu lipitori şi despre practica numită colectomie radicală, adică îndepărtarea totală a colonului. Aflaţi şi cine sunt cei care le-au introdus.

 

 

Practici medicale apuse (1)

 

TERAPIA CU LIPITORI

 

lipitoare
Lipitoare

Terapia cu lipitori se foloseşte şi astăzi  pentru reducerea volumului de sânge acumulat în ţesuturi (în cazul traumelor sau al procedurilor chirurgicale care presupun reataşarea unor părţi ale corpului), însă nu are în mod sigur amploarea pe care o avea în secolele trecute.

 

 

Lipitorile sunt menţionate încă din antichitate în cărţile de medicină, însă ele au fost folosite prima dată ca un tratament universal de către medicul francez Broussais la începutul secolului al XIX-lea. Astfel lipitorile au ajuns să înlocuiască repede metoda sângerării tradiţionale, mai ales că muşcătura lor era nedureroasă, datorită unui compus din salivă ce anesteziază zona inciziei. Cu lipitori se tratau afecţiunile psihice, tumorile, migrenele sau tusea convulsivă. Viermii erau puşi  pe pielea pacientului, unde se hrăneau până la saturaţie, semn că toată umoarea nocivă trecuse de la pacient la lipitori.

 

Francois Broussais
François Broussais (1772-1838)


La doi ani după ce Broussais a introdus tratamentul cu lipitori, toate iazurile şi mlaştinile din Franţa au fost golite de aceşti paraziţi, astfel că au ajuns să fie importanţi pentru sume exorbitante din alte ţări. Cererea anuală ajungea numai în această ţară la  33 de milioane de exemplare anual. Terapia s-a răspândit fulgerător  pe tot cuprinsul Europei, ajungând chiar şi în America.

Pentru a demonstra eficacitatea tratamentului, cel mai strălucit student al lui Broussais a făcut în mod public un experiment. Acesta şi-a inoculat în braţ puroi proaspăt de sifilis, pentru a dovedi că poate trata boala cu ajutorul lipitorilor. Astfel că, după ce a început să prezinte leziunile cutanate specifice bolii, studentul s-a supus unei sângerări copioase cu lipitori. Fără rezultat însă. După câteva săptămâni de la începutul experimentului, plin de leziuni sifilitice şi cu încrederea în medicină spulberată, tânărul s-a sinucis.

Treptat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea lumea a început să îşi piardă încrederea în toate aceste tratamente, realizând că medicii nu ştiau mai multe decât oamenii de rând despre modul adecvat de tratare a unei boli.

 

COLECTOMIA RADICALĂ

Unul dintre capitolele întunecate ale medicinei moderne a fost reprezentat de operaţia de colectomie radicală, adică îndepărtarea totală a colonului (bucata de 1,5 metri din intestinul gros ce se întinde între cec, situat în apropierea apendicelui şi rect) ca o metodă supremă de auto-purificare a organismului.

 

 

Colonul era considerat, la fel ca şi apendicele, un organ rudimentar în care se adună resturile alimentare nedigerate, resturi din care se formează substanţe toxice considerate cauza multor probleme de sănătate. Astfel că, de-a lungul anilor 1910-1920, mii de americani şi britanici, perfect sănătoşi şi-au extirpat de bunăvoie această parte a organismului, pentru a preveni, după cum credeau ei, trecerea acestor substanţe în fluxul sanguin şi răspândirea bolii în toate organele. După scoaterea lui, intestinul subţire era legat de rect, astfel că, o dată ce substanţele nutritive erau absorbite, resturile alimentare erau eliminate imediat, fără a rămâne astfel peste noapte în corp şi a putrezi.

Datorită introducerii anesteziei, chirurgii erau extrem de încântaţi de posibilitatea de a opera ore în şir (pentru a îşi dovedi priceperea), putând astfel examina în voie pacientul deschis pe masa de operaţie. Unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai acestei proceduri a fost biologul rus Elie Metchnikoff, câştigător în anul 1908 al Premiului Nobel pentru activitatea sa în imunologie. Cu toate acestea, practic nici unul dintre pacienţi nu avea nevoie să i se extirpe colonul. Mulţi pacienţi se alegeau ulterior cu probleme digestive majore sau dezvoltau infecţii care duceau la deces.

 

Elie Metchnikoff
Elie Metchnikoff (1845-1916)

Cu toate acestea, în primele decenii ale secoluiui al XX-lea americanii erau fost obsedaţi de o digestie optimă. În acest scop părinţii administrau copiilor irigări ale colonului, apoi îşi făceau şi ei clisme. Acest fenomen în masă a dus la o înflorire fără precedent a  industriei laxativelor, prezentate pe piaţă sub formă de pastile, fibre şi prafuri lichide. Totul a culminat cu ideea genială a unui farmacist american, Maxx Kiss, care a avut inspiraţia de a combina ciocolata cu laxativele.

 

laxativ Ex Lax


Teoria autointoxicării a suferit o lovitură nimicitoare o dată cu apariţia razelor X, care au arătat clar faptul că ţesuturile colonului nu erau în nici un fel afectate de resturile alimentare care se adunau în el, chiar nici în cazurile de constipaţie cronică. Totuşi operaţia de extirpare a colonurilor sănătoase nu a fost suprimată complet decât în anii 30.



BIBLIOGRAFIE:

Cartea Sfârşiturilor, Charles Panati, Editura Lider, 2005
Cartea începuturilor - Charles Panati, Editura Lider, 2004

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.