Vaccin variolaÎn jurul anului 1000 î.e.n. un călugăr chinez a venit cu ideea insuflaţiei nazale a unei substanţe pentru a proteja oamenii de variolă. Ce era acea substanţă? O pulbere obţinută din crustele pustulelor de pe pielea celor care supravieţuiseră variolei.

 

 


Eradicarea acestei boli îngrozitoare, despre care se crede că ar fi apărut în jurul anului 10.000 î.e.n., este una dintre cele mai importante victorii ale medicinei.

Ultimul caz de variolă înregistrat s-a produs în Somalia în anul 1977 şi omenirea nu a mai văzut niciun alt caz de atunci. Cum s-a ajuns la acest triumf? Simplu. Vaccinarea!

Numele asociat cu introducerea vaccinului pentru variolă este cel al doctorului Edward Jenner, un medic englez de ţară care a acţionat după ce a observat că lăptăresele care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor) nu se mai îmbolnăveau de variolă. Jenner l-a injectat pe micul James Phipps cu materialul luat din pustula unei lăptărese bolnave de vaccină şi ulterior l-a expus la variolă. Evident, nu existau în acele vremuri comitete de etică care să aprobe cercetarea. Băiatul nu s-a îmbolnăvit şi epoca vaccinului, termen derivat din cuvântul latinesc pentru vacă (vacca), începuse.

Deşi Jenner primeşte de obicei meritul pentru introducerea vaccinului de variolă, cu douăzeci de ani înainte Benjamin Jesty, un fermier, îşi inoculase soţia cu virusul vaccinei şi arătase că acest lucru a protejat-o de boală. Din păcate, el nu a avut destulă energie pentru a influenţa comunitatea medicală.

Chiar mai uimitor este faptul că o tehnică cunoscută sub numele de variolizare fusese introdusă de către un călugăr chinez cu aproape două mii de ani în urmă. După moartea fiului unui înalt demnitar chinez, călugărul a căutat o modalitate de a vindeca flagelul variolei. I-a venit ideea de a insufla un praf realizat din pustulele luate de pe pielea victimelor de variolă în nasul persoanelor sănătoase. Cel mai probabil această idee s-a născut din observaţia că persoanele care au supravieţuit variolei au devenit imune la această boală. Lady Wortley Montague a aflat de această tehnică atunci când soţul ei a fost detaşat politic în Turcia. A adus-o în atenţia familiei regale britanice şi a sugerat că variolizarea ar putea fi testată pe deţinuţii condamnaţi. Într-adevăr, patru astfel de bărbaţi au fost trataţi şi după câteva luni expuşi la variolă; toţi patru au supravieţuit. A fost suficient pentru a convinge familia regală şi familia a fost supusă variolizării.

Francezii credeau că englezii sunt nebuni. Voltaire a apreciat chiar că „englezii sunt nebuni; le dau variolă copiilor lor pentru a preveni contractarea bolii”. Nu erau deloc nebuni. La supravieţuitorii de variolă virusul era slăbit şi putea oferi protecţie altora cu preţul unui risc mic de a provoca boala reală. Rata mortalităţii din cauza variolei era în mod normal undeva între douăzeci şi patruzeci la sută, dar rata mortalităţii în urma variolizării era de numai un procent. Este interesant de luat aminte că această tehnică antică i-a salvat pe mulţi de contractarea variolei cu mult înainte să fie înlocuită cu mai eficienta vaccinare al lui Jenner.



Traducere de Silvia Gergely după Around 1000 B.C. a Chinese monk introduced the idea of blowing a substance up the nose of people to protect them from smallpox. What was this substance?, cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.