Pasta de dinţi este folosită împreună cu periuţa de dinţi ca accesoriu de curăţat şi întreţinut estetica şi sănătatea dinţilor. Pasta de dinţi este folosită pentru a promova igiena orală: serveşte ca un abraziv care ajută la îndepărtarea plăcii dentare şi a produselor alimentare de pe dinţi, ajută la suprimarea halitozei şi oferă ingrediente active (cel mai frecvent fiind fluorul) pentru a ajuta la prevenirea afecţiunilor dentare şi gingivale (gingivita). Cea mai mare parte a curăţării dinţilor se realizează prin acţionarea mecanica a periuţei de dinţi şi nu de pasta de dinţi.
Cea mai veche referinţă despre un amestec pentru curăţarea dinţilor este relatată într-un manuscris egiptean ce datează din secolul al IV-lea î.Hr. Ingredientele includeau flori ce erau măcinate.
Grecii şi mai târziu, romanii au îmbunătăţit reţetele pastei de dinţi prin adăugarea de materiale abrazive precum oase zdrobite şi scoici. În secolul al IX-lea, muzicianul şi designerul arab Ziryab a inventat un tip de pastă de dinţi care a popularizat întreaga Spanie islamică. Ingredientele exacte ale acestei paste nu sunt cunoscute, dar a fost semnalat că pasta ar fi fost ''atât funcţională, cât şi plăcută la gust''. Nu se ştie dacă oamenii foloseau doar pasta a fost folosită, dacă frecau pe dinţi cu cârpe sau foloseau periuţe de dinţi timpurii.
Pudrele de dinţi au început să fie utilizate pentru prima dată în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. Cele mai multe au fost făcute în casă şi au fost folosite cretă, pulbere de cărămidă sau sare ca ingrediente. Un volum din 1866 al ''Enciclopediei pentru Acasă'' a recomandat folosirea cărbunelui pulverizat şi a avertizat ca multe din pudrele de dinţi comercializate fac mai mult rău decât bine.
Compania Arm&Hammer a comercializat pudra de dinţi pe bază de bicarbonat de sodiu în SUA până în anul 2000, iar în prezent Colgate comercializează pudra de dinţi în India şi în alte ţări.
Până în 1900, o pastă făcută din peroxid de hidrogen şi bicarbonat de sodiu a fost recomandată pentru utilizarea cu periuţele de dinţi. Pasta de dinţi prefabricată a fost comercializată pentru prima dată în secolul al XIX-lea, dar nu a depăşit popularitatea pudrei de dinţi până în Primul Război Mondial.
În 1892, doctorul Washington Sheffield din New London, Connecticut, a introdus pasta de dinţi într-un tub pliabil. I-a venit această idee după ce fiul său a călătorit la Paris şi a văzut cum pictorii folosesc vopsea din tuburi. În New York, în anul 1896, pasta de dinţi Colgate & Company Dental Cream a fost ambalată în tuburi pliabile asemănătoare celor lui Sheffield. Tuburile de pastă de dinţi originale au fost realizate din plumb.
Fluorul a fost adăugat pentru prima dată la pastele de dinţi în anul 1890, dar abia în 1950 ingredientul activ a fost dezvoltat după cercetările făcute de cei de la Procter & Gamble. În 2006, BioRepair a apărut în Europa cu prima pastă de dinţi ce conţine hidroxilapatita sintetică drept alternativă la fluor pentru remineralizarea şi repararea smalţului. Hidroxilapatita biomimetică este destinată protejării dinţilor prin crearea unui nou strat de smalţ sintetic în jurul dintelui în loc de întărirea stratului existent cu fluor ce se transformă chimic în fluoroapatită.
Preluare de pe AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)
