Imaginează-ţi-l pe Lex Luthor ca fiind un tip de treabă şi vei fi aproape de a-l înţelege pe Alfred Loomis. A fost un om de ştiinţă şi inventator, un om de afaceri şi investitor. Tot el a inventat şi „Raza Morţii” (Death Ray).
Lumea afacerilor
Alfred Loomis a fost un milionar, un filantrop şi un tip pe care nu ţi-ai dori să îl întâlneşti pe o alee întunecată. Nu că ar fi fost o persoană rea, dar dacă ar fi să îl întâlneşti pe inventatorul razei morţii, ţi-ai dori să fii într-un loc bine luminat, ca să vezi ce ţine îndreptat spre tine. Loomis s-a născut relativ bogat şi şi-a multiplicat averea pe parcursul vieţii. A pornit uşor, demisionând de la o firmă de avocatură, ca să se înroleze în armată în Primul Război Mondial, croindu-şi drum spre o unitate de ingineria armamentelor. Aici a perfecţionat şi a brevetat câteva dispozitive de testare a armelor.
După război, Loomis s-a îndreptat spre lumea afacerilor. Alături de cumnatul lui, Landon Thorne, a achiziţionat o casă de investiţii aflată în dificultate şi a repus-o pe picioare. Pregătirea lui Loomis în ştiinţă s-a dovedit utilă. Thorne şi Loomis căutau să finanţeze sisteme de utilităţi publice, într-o perioadă în care electricitatea se răspândea de-a lungul ţării. Existenţa unei persoane care înţelegea detaliile tehnice reprezenta cheia spre a şti în ce merită investit. Şi dacă tot veni vorba de investiţii, Loomis şi-a petrecut ultimii ani din cariera lui de afacerist căutând şi finanţând oameni de ştiinţă promiţători. În perioada respectivă nu existau multe fonduri publice disponibile pentru ştiinţă, Loomis ştiind că va trebui să muncească pentru a susţine persoanele care încercau să creeze noi tehnologii.
Raza Morţii
În 1924 a început să lucreze cu Robert Wood, profesor de fizică la Universitatea Johns Hopkins, debutând astfel în ştiinţa cu adevărat nebună. Cei doi cercetau unde sonore de frecvenţă înaltă şi efectul acestora asupra materiei. Au aflat că la o intensitate suficientă, aceste unde sonore perturbau ţesutul din vasele de sânge. Expunerea la aceste unde ucidea animalele mici şi distrugea ouăle de broaşte, cât şi anumite plante. Cei doi au publicat un articol intitulat „Efectele fizice si biologice ale undelor sonore cu frecvenţă înaltă şi intensitate mare” şi vestea despre Raza Morţii tocmai pornea spre lume. Trecutul lui Loomis în cercetare în domeniul armelor a condus la concluzia inventării unei arme şi astfel, în următorul deceniu, publicaţiile de popularizare a ştiinţei aveau să prezică o rază a morţii care sparge interiorul celulelor. Posibilităţile acestei arme ajungeau mereu în titlurile de primă pagină a ziarelor. La început, oamenii credeau că arma poate fi folosită pentru a vaporiza instantaneu trupele inamice. Mai târziu, când s-a aflat că aceste unde lucrau cel mai bine prin materie fluidă şi solidă, oamenii aveau să speculeze că raza poate fi o cale de a ucide echipajele submarinelor.
În cele din urmă, s-a aflat că undele sonore sunt inutile în ceea ce priveşte crimele, cu excepţia ouălor de broaşte şi astfel speranţele a milioane de megalomani au pierit. Totuşi, ştiinţa şi cercetarea armelor şi-a găsit campionii şi în afara sferelor private. După cel de al II-lea Război Mondial, cele mai multe guverne au devenit din ce în ce mai interesate de ştiinţele aplicate. Laboratoarele lui Loomis au găsit concurenţă chiar şi pentru cei mai buni oameni de ştiinţă ai lor. Loomis însuşi a vrut să o ia mai uşor după anii de avocatură, armată, investiţii, inginerie şi ştiinţă nebună. Totuşi, acei ani au fost cu siguranţă impetuoşi. Loomis rămâne un protector faimos al ştiinţei. A încetat din viaţă în 1975, respectat de oamenii de ştiinţă, iubit de familie şi temut de oricine cu un pic de bun simţ.
Traducere de Robert Theiss după alfred-loomis-and-his-death-ray.
