Pentru oricine este atent la nuanțe, este limpede că există o diferență uriașă între sistemele, de orice fel, create de mintea omenească și sistemele create de natură.
Este în egală măsură fascinant și incredibil că nu putem înțelege și reproduce sistemele complexe create de natură.

Ce spune despre noi ca specie că ne fascinează un trecut din care n-am vrea sa facem parte?
Cine ar vrea să trăiască în perioadele de sărăcie aproape generalizată, epidemii fără speranță și violență gratuită ale trecutului?

Trendul modern este către promiscuitate și dispreț față de tot ce-i subtil. Iar singurul fior este stârnit de admirația obosită a unui prieten mediocru.

Rareori perspective diferite pe marginea aceluiași subiect vin cu vreo clarificare a subiectului.

Pe măsură ce înțelegi mai bine lumea, observi că sunt din ce în ce mai puține subiecte pe care ai vrea să le dezbați cu pasiune în public. Nu că nu ar mai fi subiecte care să te pasioneze, ci că ți se pare inutilă dezbaterea.

Proiectele de creștere a longevității sau, și mai hilar, de anulare a morții biologice - arată, în fapt, încercarea absurdă a omului de a-și depăși limitele cosmice. 
Printr-un asemenea proiect se încearcă înlăturarea absurdității vieții individuale (care nu are nicio semnificație cosmică), introducând o altă absurditate: viața eternă.
Cu alte cuvinte se încearcă înlocuirea lui „este absurd să trăiesc” cu „este absurd să mor”.
Dar omul nu este ca vinul sau mierea - nu devine mai bun odată cu vârsta.

Nimic din ceea ce e realmente important nu poate fi vreodată știut. Și asta ne lasă inexorabil fără nicio șansă pentru a ne calibra viața în raport cu tot. 
Ne rămâne totuși viețuirea noastră măruntă de reglat. 
Pe de altă parte, inutilitatea existenței în notă cosmică nu cred că ar trebuie privit ca un factor descurajator. 
Este ca și cum, fără a avea cine știe ce talent, ești ales să joci în cel mai bun film făcut vreodată. Te bucuri de șansă, nu te întristezi că nu ești actorul principal.

Una dintre problemele lumii este că nu prea mai există bătrâni înțelepți.
Era nevoie de o viață bine trăită pentru a înțelege ceva despre viață.

Una dintre cele mai triste priveliști în viața este cea a unui bătrân care, ridicol, încearcă să pară tânăr.

Mă gândesc la o lume în care nu se muncește, dar tot ce este esențial este disponibil în mod gratuit. Ce face specia umană când nu mai are nimic de făcut?

Nu te poți baza pe cineva care nu are simțul ridicolului.

O altă superputere în lume este să fii amabil și plăcut. Nu merge una fără alta. Amabil și pre-făcut este mai rău decât lipsit de amabilitate.

Ne plac oamenii fățarnici care par naturali. Dar nu-i suferim pe cei care nu sunt pricepuți în a-și ascunde adevăratele sentimente.

Frumusețea ne ațâță simțurile pentru că involuntar și inconștient ne pregătim să ne-o trecem în proprietate.

Ne dorim frumosul pentru că este cea mai simplă care spre a ne înnobila.

Faptul că semidocți sunt tratați de mase ca intelectuali veritabili ne arată o fațetă a tragediei timpului nostru.

Problema este că cei care sunt potriviți pentru vremuri dificile, nu sunt deloc potriviți pentru revenirea la normalitate și ulterior.
Trebuie ca personalitatea să fie sincronizată cu cea a timpului.

Cât se poate involua în ce privește răspândirea prostiei în societate? 10? 20 de ani? 100?
Ce fel de om va produce viitorul, dacă prostia va continua să se extindă? Este vreo cale de a supraviețui ca specie?
Și dacă nu un tiran iresponsabil, ci o societate totalmente cretinizată va sta la baza dezastrului final al umanității? Pare mai probabil.

Dar împlinirea ca om vine nu dintr-un trai îmbelșugat și solitar, ci dintr-unul în care te poți privi cu mândrie în ochii celorlalți.

Unul dintre criteriile sigure de evaluare a valorii unui om este modul în care tolerează laudele gratuite.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Dan · 1 days ago
    Mi-au plăcut aceste gânduri de Mai şi am două întrebări, serioase pentru mine :) Le ce semidocţi vă referiţi şi ce înţelegeţi prin răspândirea prostiei în societate?
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 12 hours ago
      @Dan Inși ca Dumitru Constantin Dulcan, care sub umbrela unei diplome de facultate și a unei profesii onorabile, bat câmpii despre toate. Sunt prea mulți și nedemascați. Și lumea „află” de la ei ce se întâmplă în lume.
    • This commment is unpublished.
      Dan · 4 hours ago
      @Iosif A. Aveţi dreptate. Când scrieţi despre răspândirea prostiei în societate vă referiţi la proliferarea acestui tip de discurs, la inversarea efectului Flynn, la scăderea standardelor academice, la viralizarea conţinuturilor reţelelor sociale sau la altceva?
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 19 minutes ago
      @Dan
      E un subiect amplu, dacă ar fi de abordat în detalii.
      Pe scurt, ce aveam în minte când scriam cele câteva cuvinte despre răspândirea prostiei:
      - relativizarea autorității în orice domeniu
      - auto-asumarea autorității (influencerii)
      - lipsa oricărui mecanism de reglare și demascare a imposturii (și chiar dacă ar apărea un atare mecanism, ar fi victima fenomenului de relativizare global)
      Practic și domeniile cele mai de graniță, cum ar fi medicina, nutriția sau chiar fizica - sunt astăzi asumate public, în multe cazuri, de personalități care au cunoștințe aproximative, dar sunt vocale, au notorietate și domină comunicarea pe domeniul unde-și declamă priceperea.
      Sunt f puține cazuri unde îți poți permite azi să asculți / citești pe cineva și să nu trebuiască să verifici adevărul afirmațiilor.
      - deși există locuri în care „tezaurul” de cunoștințe ale umanității subzistă, acestea sunt inaccesibile / sunt neatractive pentru public.