· Singurătatea este o invenție modernă. Și prezentă mai ales în anumite regiuni geografice. Mulți au înțeles profunzimea debilitantă a singurătății în aceste vremuri de recluziune. E un sentiment pe care încă nu știm să-l definim bine. Și e alt exemplu că limba nu explică, ci se bazează pe un acord între cei care cunosc deja despre ce vorbesc: nu poți explica cuiva ce înseamnă singurătatea profundă, complexitatea neobișnuită de senzații, de alterare a modului în care-ți percepi propria minte, dacă celălalt nu a trăit-o. E la fel cu durerea de măsea.

· E ciudat că am inventat un concept, cum e fericirea, care nu are niciun sens în universul uman. Nu cunosc niciun om fericit, pentru că nu e posibil.  Sigur, poți fi bucuros, entuziast, euforic pentru te miri ce, dar o stare durabilă, de săptămâni ori luni, pe care să o poți numi „fericire”, pus și simplu nu se potrivește cu natura umană. Un alt exemplu în care omul inventează un concept-ideal care nu poate fi atins.

· Cea mai de succes teorie a personalității, OCEAN, a pornit de la identificarea cuvintelor din dicționar care se referă la ce simte și cum se comportă un om. Pur și simplu. Dar cum putem fi siguri că am avem toate cuvintele pentru toate stările noastre interioare? În fapt, sunt sute, dacă nu mii de cuvinte în alte limbi care exprimă o senzație / emoție / sentiment, iar în limba română nu există un corespondent. Cu siguranță nu există nicio limbă „completă”.

· Există senzații organice, experiențe subiective reale, pe care nu le pot numi, pentru că nu există cuvântul ori poate pentru că nu știu cuvântul. Nici nu știu cum să le explic, pentru că termenii uzuali: durere, disconfort - nu se potrivesc.

· Orizontul ajută ca metaforă pentru pentru a arăta limita infinitului: sugerează infinitul, fiindcă niciodată nu ajungi la el, dar este finit, demarchează ceea ce vedem.

· Universul - pare o noțiune pe care o înțelegem. Dar putem înțelege ceva ce nu putem percepe? Suntem exact ca o picătură din oceanul planetar care se uită în jur și încearcă să înțeleagă oceanul în toată plenitudinea sa.

· Nu există lumină. Există doar lumina a ceva. Un univers fără obiecte nu are lumină. Noi niciodată nu vedem lumina, ci doar reflexia unor lucruri. O lume fără lucruri este o lume fără lumină.

· Dacă te afli la marginea acestui univers finit și arunci un măr către marginea lui, ce se întâmplă cu mărul când trece de univers? Să cazi din univers: iată căderea ultimă...

· Perspectivă. Cauză și efect.
În România mor anual circa 2.000 de persoane în accidente de mașină. Restricțiile impuse de guvern aspra deplasării, în contextul epidemiei de COVID-19, au dus la o reducere a numărului de decese. La finalul lunii martie circa 80 de oameni, care altfel ar fi murit în accidente, au fost încă în viață. Ai putea fi tu. Sau eu. Dar nimeni nu-i va mulțumi virusului, din motive evidente... Măsurile luate de fiecare pentru a evita infectarea cu noul virus a redus infectarea cu mulți alți viruși. Imposibil de pus cât de mulți.

· Limitele gândirii sunt imposibil de stabilit, chiar dacă acest lucru s-a făcut de nenumărate ori în istoria filozofiei. De regulă limitele gândirii s-au stabilit prin denumirea clară a ceea ce este dincolo de gândire. Exemplu: lucrul în sine a lui Kant. El nu este fenomen, nu-l putem percepe, dar dacă știm de el, îl gândim, extindem deja gândirea dincolo de limitele ei...

· Despre „nimic” nu poți întreba dacă „este”, nu-l poți defini, în fapt nu poți vorbi despre el deloc. Simpla indicare îl „distruge”. Nimicul nu e. Curios totuși cum am inventat termeni pentru ce nu putem gândi, concepe ori reprezenta.

· Dacă putem separa, de ce să nu și unim?
Atunci când separăm creierul în două emisfere, prin tăierea corpului calos (un mănunchi de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale), omul rămâne, practic, cu două creiere. Multiplele studii pe cei care au suferit o asemenea intervenție arată că: 1) pacientul nu are două identități, în sensul că are același sentiment al unicității ca orice om; 2) cele două emisfere au „propria viață”, uneori cu opinii contrare pe același subiect, fără ca aceste diferențe să fie conștientizate.
Ce s-ar întâmpla dacă am lua două creiere sănătoase și le-am uni? S-ar naște o nouă conștiință, unică, așa cum se formează din activitatea celor emisfere cerebrale?

· Caracteristicile emergenței.
Dacă, așa cum pare evident, conștiința este o caracteristică biologică, cum este, de exemplu, digestia, atunci înseamnă că trebuie să tratăm conștiința ca o caracteristică naturală a materiei. În organizarea potrivită, materia devine conștientă, așa cum, în organizarea potrivită, materia este fluidă, solidă sau gazoasă. Fluiditatea unei substanței, cum este apa, este rezultatul unei organizări anume a atomilor de oxigen și hidrogen; fluiditatea este o caracteristică a organizării materiei. Conștiința poate fi ceva asemănător. Cum nu poți înțelege fluiditatea apei analizând componentele constituente, atomii de oxigen și hidrogen, tot așa se pare că nu putem spune de ce conștiința apare dintr-un anumită interacțiune a neuronilor. Emergența, proprietățile noi ale „totului”, spre deosebire de proprietățile componentelor, se sustrage, deocamdată, înțelegerii.

· Ce este un gând? Un gând are realitate (căci suntem conștienți de el și uneori se transformă în ceva foarte real, cum ar fi o palmă după ceafa cuiva) și are temporalitate (putem sta cu un gând cât dorim, iar un gând revine iar și iar, dacă e cazul). Dar ce mă întreb este: are întindere? Că dacă n-are, cum poate fi?

· Firmele de publicitate vor să ne facă să credem că publicitatea are o influență extraordinară asupra noastră. Este în avantajul lor, din asta trăiesc. Dar realitatea este departe de aceste afirmații. Nu există nicio știință a publicității, oricât am fi bombardați cu știri senzaționaliste privind influențarea alegerilor prin mesaje țintite de firme precum Cambridge Analitica.

· Nu știi ce să faci cu viața ta? Iată un scurt ghid despre cum să decizi.
1. Suntem așa cum suntem și nu prea merge să fim altfel, oricât de banal ar suna. Ține minte, se aplică și altora. Ți-i dorești pe alții altfel, dar schimbarea este dificilă, dacă nu imposibilă. Ceea ce numim „personalitate”, care definește cum suntem, este enervant de stabil de-a lungul vieții, ceea ce ne impune limite greu de depășit.
2. Emoțiile de moment, care inspiră schimbare, nu produc rezultate durabile.
3. Ca să știi ce să faci viața ta, trebuie să te cunoști pe tine însuți. Cum? Aflând ceea ce te motivează în viață. Există astăzi instrumente rezonabile pentru asta. Apoi, fii sincer când își evaluezi „talentele”, ce poți face cu mintea ta.
3. Fă ceea ce se potrivește cu ce te motivează și cu ce poți realmente face, pe baza capacităților intelectuale.
Nu te motivează nimic? Ai scăpat de toate grijile!

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro