- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Din reprezentările grafice ale sistemului solar, centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter pare a fi o zonă de mare densitate, asteroizii fiind situaţi unul lângă altul. Cât de apropiaţi sunt aceşti asteroizi în realitate? Reprezintă aceşti asteroizi vreun pericol pentru Pământ?
- Accesări: 15205
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Navigând pe Internet, adeseori am dat peste informaţii despre planeta Nibiru. E posibil ca dumneavoastră să nu fi auzit de ea. Sunt mulţi însă care îi conferă un loc aparte în destinul umanităţii.
Dacă veţi fi curioşi să vedeţi ce spun diverse persoane ce publică pe propriile site-uri, bloguri ori pe forumuri, veţi afla, printre altele, că planeta Nibiru se află pe o orbită al cărei tur complet durează 3600 de ani şi că în curând, mai precis în decembrie 2012, aceasta va lovi Pământul. Printre dovezile că această planetă ar exista este aceea că acest corp ceresc a fost descoperit de locuitorii din vechea Mesopotamie şi că până şi maiaşii au menţionat-o în calendarul lor.
Mai puteţi afla că deşi astronomii de vârf au descoperit planeta Nibiru şi îi pot urmări evoluţia, ţin aceste informaţii departe de ochii şi urechile cetăţenilor obişnuiţi, într-o mare conspiraţie planetară. Unii mai optimişti ne anunţă că acest secret nu va mai putea fi ţinut multă vreme, întrucât planeta Nibiru va putea fi văzută cu ochiul liber chiar începând cu acest an, 2009.
- Accesări: 40569
- Detalii
- Scris de T. Ov.
- Categorie: Terra
Spune-ți opinia!
Aşa cum se poate observa privind acul unei busole, câmpul magnetic al Pământului este aliniat pe direcţia nord-sud. Câmpul magnetic poate fi înţeles ca "emanând" din polul sud, traversând suprafaţa planetei aproape paralel cu suprafaţa terestră, pentru a se arcui deasupra polului nord.
- Accesări: 171164
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
În 1912 fizicianul Viktor Franz Hess a arătat că intensitatea radiaţiilor cosmice creşte odată cu altitudinea, trăgând astfel concluzia că acestea vin din depărtările spaţiului cosmic. Ce se întâmplă în fapt este că particulele cu energie mare venite din afara sistemului solar intră în coliziune cu moleculele din atmosferă, provocând reacţii în urma cărora pot apărea alte particule. Nu toată radiaţia cosmică ajunge pe Pământ.
Aproximativ 90% dintre razele cosmice sunt nuclee de hidrogen (protoni), 9% sunt heliu (particule alfa), iar celelalte elemente constituie 1%. Ştim că cea mai mare parte a radiaţiei observate pe Pământ are ca provenienţă Soarele. Dar radiaţia cosmică care are cea mai mare energie are altă origine, venind, aşa cum am mai spus, din afara sistemului solar.
Care este sursa radiaţiei cosmice?
Sunt mai multe posibilităţi vehiculate de fizicieni în ce priveşte provenienţa radiaţiei cosmice. Este posibil să vină din afara galaxiei, din quasari, ori să fie produsă în urma unor explozii care se soldează cu emisii de raze gama. Sunt unele opinii care susţin că este posibil ca această radiaţie cosmică să fie un efect al prezenţei materiei negre ori chiar expresia unor defecţiuni topologice în structura universului.
Cum detectăm aceste raze cosmice?
Pentru a detecta aceste raze cosmice avem nevoie de "observatori" situaţi cât mai departe de suprafaţa Pământului, aşa cum sunt sateliţii, echipaţi cu aparatură adecvată.
- Accesări: 11785
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Terra
Spune-ți opinia!
Mulţi cred că anotimpurile sunt cauzate de faptul că Pământul se depărtează de Soare în timpul anului. Adevărul este că, în fapt, anotimpurile au ca motiv faptul că Pământul este înclinat faţă de planul creat de mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui.
- Accesări: 74614
- Detalii
- Scris de T. Ov.
- Categorie: Cosmos
1 comentariu
„Constanta cosmologică este cea mai mare gafă din viaţa mea" este una din spusele lui Albert Einstein rămase celebre. Această autocritică făcea referire la una dintre puţinele greşeli de natură ştiinţifică pe care marele fizician le-a comis de-a lungul existenţei sale. Einstein, asemenea majorităţii fizicienilor la începutul secolului XX, credea în teoria ce ulterior s-a dovedit a fi eronată potrivit căreia Universul are o natură statică. Această preconcepţie era atât de puternic înrădăcinată în credinţele ştiinţifice ale vremii, că până şi marele Einstein a căzut în capcana ei. El a făcut tot posibilul pentru a adapta matematica folosită la descrierea felului în care se comportă Universul în aşa fel încât aceasta să vină în sprijinul acestei concepţii eronate. Pentru că, de obicei, se baza pe frumuseţea aparatului matematic pe care îl construia pentru a-şi demonstra concepţiile despre natura realităţii, fizicianul german a introdus în ecuaţiile cu ajutorul cărora a descris pe atunci proprietăţile Universului o constantă anti-gravitaţie, cunoscută astăzi drept constanta cosmologică, care de fapt nu îşi avea locul acolo. Dacă ar fi crezut îndeajuns în ecuaţiile sale iniţiale şi nu ar fi introdus acea constantă, ar fi fost primul care să prezică fenomenul expansiunii Universului, iar istoria celebrei sale ziceri nu ar mai fi fost la loc de cinste în biografiile sale.
- Accesări: 16921
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
2 comentarii
Istoria Universului. De la Big Bang până astăzi
(imagine prelucrată preluată de pe siteul exploratorium.edu)
Big Bang reprezintă cea mai bună teorie a modului în care Universul a fost creat. Această teorie susţine că Universul nostru îşi are începuturile într-un singur punct originar, de o densitate incredibil de mare, extraordinar de fierbinte, numit şi singularitate. Oricât de straniu ar părea, teoria susţine că toată materia existentă în Univers a fost creată în momentul Big Bangului din acest punct originar, mai mic de miliarde de ori decât un proton. După ce materia a fost creată, Universul şi-a început expansiunea.
- Accesări: 48852
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Când şi de către cine a fost descoperită radiaţia cosmică de fond?
Radiaţia cosmică de fond este o radiaţie electromagnetică cu frecvenţa de 160,2 GHz ce este răspândită în tot Universul. Aceasta a fost descoperită în anul 1964 de astronomii Arno Penzias şi Robert Wilson.
Harta radiaţiei cosmice de fond realizate de sonda spaţială NASA WMAP
- Accesări: 17159
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
După cum ştiţi, anul durează 365 de zile ori, la patru ani, 366 de zile, în anii bisecţi. Numai că Pământul, în rotaţia lui în jurul Soarelui, nu ţine cont de convenţiile noastre. Astfel, Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui în 365,232 zile. Pentru acest motiv avem nevoie de introducerea unei zile suplimentare din când în când.
- Accesări: 12598
- Detalii
- Scris de T. Ov.
- Categorie: Cosmos
1 comentariu
Cum apar curcubeiele ?
Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede din imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară.
- Accesări: 202927
- Detalii
- Scris de T. Ov.
- Categorie: Terra
Spune-ți opinia!
Probabil majoritatea părinţilor au fost întrebaţi de foarte curioasele lor odrasle despre motivul culorii albastre a cerului. Probabil că mulţi au căzut pe gânduri. Răspunsul la această întrebare stă în fenomenul denumit difuzie a luminii.
Atunci când lumina albă întâlneşte atomii de oxigen şi azot din atmosfera Pământului, componentele sale de frecvenţă înaltă, asociate culorii albastre, se ciocnesc cu electronii care orbitează în jurul nucleelor atomilor de azot şi oxigen. Acest lucru face ca lumina de frecvenţă înaltă din spectrul vizibil să fie împrăştiată în toate direcţiile. Este vorba de componentele luminii albe din zona culorilor violet, indigo şi albastru a spectrului vizibil. Acestea sunt culorile reflectate de atomii din componenţa atmosferei terestre şi, în consecinţă, aceste nuanţe dau şi culoarea cerului, aşa cum îl percepe ochiul uman.
- Accesări: 61008
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Gravitaţia Lunii este de 6 ori mai mică decât cea a Pământului. Rezultă că dacă pe Pământ cântarul arată 120 kg, acelaşi cântar pe Lună va indica numai 20 Kg. Se întâmplă astfel pentru că greutatea este dată de produsul dintre masă şi acceleraţia gravitaţională. Dacă gravitaţia scade, scade şi greutatea.
E de menţionat că este greşit atunci când afirmăm că avem greutatea de 80 de kilograme. În fapt masa ne dă numărul de kilograme, iar pentru a-l afla, ar trebui să împărţim cifra indicată de cântar la 9,8 - valoarea acceleraţiei gravitaţionale. Greutatea este o forţă şi are ca unitate de măsură kilogramul-forţă sau newtonul.
- Accesări: 8320
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Sistemul nostru solar este format din Soare (ce conţine 99,9% din masa sistemului solar), 8 planete mari, peste o sută de sateliţi, peste 1800 asteroizi cu orbite cunoscute, mai mult de 600 de comete, o mulţime de meteoriţi, precum şi gaz şi praf cosmic.
- Accesări: 156771
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Soarele este format din cantităţi enorme de hidrogen şi heliu. Reacţiile nucleare ce au loc în centrul Soarelui dau naştere unei cantităţi enorme de energie care este emisă în spaţiu sub forma radiaţiei electromagnetice (lumină, căldură). Ceea ce noi numit lumină este radiaţie electromagnetică de o anumită frecvenţă. În aproximativ 5 miliarde de ani Soarele îşi va fi terminat ”carburantul”, îşi va fi epuizat hidrogenul şi se va stinge; odată cu epuizarea Soarelui, fireşte, atât Pământul, cât şi întregul sistem solar vor dispărea.
- Accesări: 12108
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Oamenii de ştiinţă numesc găuri neagre acele obiecte cosmice, foste stele masive, care au colapsat sub forţa propriei gravitaţii. Densitatea acestor obiecte este incredibilă, încât se consideră că o planetă devenită gaură neagră poate ajunge de mărimea unui atom. Aceste fenomene cosmice au fost denumite negre, întrucât forţa de gravitaţie este atât de puternică, încât nici măcar lumina nu mai iese din zona de influenţă a găurii negre.
- Accesări: 9978
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Soarele se află la 149.000.000 Km de Pământ. Distanţa este enormă; atât de mare, încât lumina (fotonii) Soarelui atinge ochiul nostru în mai mult de 8 minute din momentul în care părăseşte suprafaţa solară. Astfel, dacă Soarele ar dispărea brusc în secunda asta, noi am observa acest lucru abia în 8 minute.
- Accesări: 14958
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
O supernovă este o explozie enormă a unei stele. În urma acestei explozii o uriaşă cantitate de lumină este emisă pentru o scurtă vreme: zile, săptămâni ori uneori luni. Ultima astfel de explozie din Calea Lactee a avut loc în anul 1604 şi a fost observată de faimosul astronom Johannes Kepler.
- Accesări: 5555
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Cea mai apropiată stea de noi este Proxima Centauri, care se află la 4,2 ani lumină depărtare.
- Accesări: 9143
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
Spune-ți opinia!
Un aspect care face diferenţa este acela că stelele au lumină proprie, planetele nu. Soarele este o stea, Pământul este planetă. Deşi pe timpul nopţii putem vedea şi planete ”luminând”, cum e, de pildă, Venus, acestea în fapt reflectă lumina transmisă de Soare. Stelele întreţin reacţii nucleare ce ard hidrogenul în interiorul acestora, planetele nu. Pentru ca o stea să aibă o temperatură suficient de ridicată pentru a arde hidrogen, trebuie să aibă o masă foarte mare, de cel puţin 75 de ori mărimea planetei Jupiter.
- Accesări: 59361
- Detalii
- Scris de Scientia.Ro
- Categorie: Cosmos
1 comentariu
Vechii greci credeau că zeiţa Hera a vărsat lapte pe bolta cerească şi astfel cerul este a rămas ”pătat” pentru totdeauna de lichidul alb. Romanii au numit fâşia albă a bolţii cereşti Via Lactea, ceea ce înseamnă ”drum făcut din lapte”. De aici denumirea românească de Calea Lactee, Calea Laptelui.
- Accesări: 25299
Pagina 18 din 19