Mâine vom ajunge la 3 milioane de infectări cu SARS-CoV-2 la nivel global. America va ajunge la 1 milion de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Prin măsurile luate, România s-a descurcat mai mult decât onorabil până acum. Totul s-ar putea schimba dacă „marea revenire” din 15 mai, dacă se va produce, nu va fi gestionată cu mare grijă, adică începând să ne pregătim de azi.

Ce ar trebui să facem? Iată ce apreciem că reprezintă măsuri obligatorii, pentru a evita reîntoarcerea la starea de urgență și închiderea, din nou, a nenumărate afaceri.



1. Păstrarea distanței dintre persoane în public

Este necesară menținerea (iar când e cazul impunerea) distanței dintre oameni în public. Fie că e vorba de supermarchet, bancă, administrație publică, în piețe, la metrou șamd.


2. Purtarea măștii de protecție în public

Trebuie purtată, în mod obligatoriu, în toate spațiile închise și în toate spațiile aglomerate prin natura lor (piețe, de exemplu).


3. Păstrarea distanței în mijloacele de transport în comun

Probabil că această măsură este cea mai importantă, dar și cel mai dificil de pus în practică. Pentru că măsurile trebuie să fie puse în practică într-un mod extrem de riguros.

Câteva idei:
- în autobuze pasagerii nu au voie să stea unul lângă altul (un singur pasager pe o banchetă de două locuri);
- locurile în picioare din autobuze/metrou trebuie marcate, cu vopsea, pe podea, cu o distanță de cel puțin 1 metru între ele;
- intrarea în autobuze se face pe o singură ușă, ușa din față, pentru ca șoferul (preferabil o altă persoană) să nu permită urcarea unui număr mai mare de persoane decât cel stabilit în urma stabilirii regulilor.
- frecvența autobuzelor și a trenurilor de metrou trebuie să fie mult mai mare decât înainte de epidemie.
- așteptarea autobuzelor să se facă în mod ordonat, în cozi care să asigure distanța de măcar un metru între persoane.
- intrarea la metrou să fie controlată, pentru a nu permite intrarea pe peron a unui număr de persoane mai mare decât cel considerat sigur (după calcule care să ia în considerare spațiul din stațiile de metrou).
- instalarea unor dispozitive cu dezinfectant la intrarea în mijloacele de transport în comun și obligativitatea folosirii lor de toți pasagerii.
- în taxiuri pasagerii și șoferul vor purta mască în mod obligatoriu, iar pasagerii nu vor sta pe scaunul din față.


4. Decalarea programului de lucru pentru instituțiile statului și afaceri

Decalarea este obligatorie pentru a evita obișnuitele ore de vârf.

Decalarea trebuie controlată strict, la nivelul întregii societăți, altfel nu se va putea impune această regulă.

Stabilirea unui program decalat doar pentru instituțiile statului nu este suficient.

Toate aceste reguli trebuie însoțite de testarea masivă a populației, pentru identificarea și izolarea imediată a purtătorilor noului coronavirus.

Măsurile pe care le propunem aici pot părea dure, dar fără reguli stricte există riscul destul de mare de a reveni la starea de astăzi. Italia, Spania, Marea Britanie - sunt lecții foarte bune pentru ce se poate întâmpla atunci când virusul se răspândește în voie.

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro