MahmurealaCa şi cum greţurile şi gura uscată provocate de o mahmureală serioasă n-ar fi suficiente, un nou studiu arată că aceasta îţi afectează şi funcţiile cerebrale şi timpul de reacţie. Oamenii de ştiinţă care studiază mahmurelile se concentrează, de obicei, asupra simptomelor fiziologice. Însă o nouă analiză a studiat felurile în care ea influenţează funcţia cognitivă.



De această dată cercetătorii nu au studiat efectele consumului de alcool în sine. Analiza lor s-a concentrat asupra mahmurelilor – acel set de simptome nu atât de plăcute care persistă până când nivelul de alcool din sânge ajunge din nou la zero.

Cercetătoarea Lauren Owen a descoperit că mahmurelile au un impact negativ asupra memoriei de lucru. Aceasta e cea care ne ajută să păstrăm şi să procesăm informaţii în minte. Deteriorarea memoriei de lucru poate, aşadar, să ducă la o abilitate diminuată de a executa sarcini de bază, precum calculele făcute în minte.

Descoperirile, deşi încă în fază incipientă, au indicat o scădere a performanţei memoriei de lucru de 5-10% în timpul unei mahmureli. Erorile din cadrul sarcinilor mintale au crescut cu până la 30%, ceea ce nu-i de glumă. Cu siguranţă n-ai vrea să dai un examen sau să scrii o lucrare importantă cât timp eşti mahmur.

Pe lângă asta, mahmurelile au drept rezultat şi un timp de reacţie crescut, deşi doar marginal. S-a observat că o persoană mahmură de 20 de ani are timpul de reacţie al cuiva de 40.

Cât despre motive, deshidratarea ar putea să fie unul din ele.  Însă există şi alţi factori demni de luat în considerare, inclusiv prezenţa etanolului în băuturile alcoolice. În timpul unei mahmureli, corpurile noastre descompun acest compus chimic pentru a-l elimina, dar în timpul acestui proces de conversie, el produce pentru scurt timp molecula toxică acetaldehidă. Băuturile mai închise la culoare tind să conţină niveluri ridicate de molecule organice complexe numite congenere, despre care se ştie că agravează mahmurelile.

În ceea ce priveşte remediile, The Telegraph i-a cerut doctorului Richard Stephens, profesor de psihologie la Universitatea Keele, o sugestie. Acesta a spus: ”Enzimele din corpurile noastre descompun preferenţial etanolul şi abia apoi metanolul. Deci, dacă ele descompun metanolul şi produc aceste toxine, faptul de a mai bea puţin etanol va ajuta. Aşadar, există o justificare biologică a băuturii alcoolice care îţi ”vindecă” mahmureala. Totuşi, adaugă el, asta ar putea pur şi simplu să amâne inevitabilul şi există dovezi conform cărora alcoolicii au mahmureli mai grave."

 



Traducere de Ana Dumitrache după hangovers-make-you-more-than-sick-they-also-make-you

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.