Creştere tumoră canceroasă, model matematicUn model matematic care prezice modul în care se va dezvolta o tumoare ar putea ajuta la dezvoltarea de tratamente adaptate la cancere individuale. Unele tumori se opresc din creştere odată ce au atins o anumită dimensiune, în timp ce altele continuă să crească.

 

 

 

În acest timp reţeaua de vase de sânge care le alimentează devine tot mai extinsă. Ea poate căra celule canceroase către alte puncte din organism, un proces cunoscut ca metastază. Găsirea unei căi de a prezice care tumori vor stagna şi care se vor extinde este unul din cele mai importante obiective în cercetarea din domeniul cancerului, iar fizicienii şi matematicienii devin tot mai implicaţi.

Printre ei este şi fizicianul Sehio Choe de la Universitatea din Heidelberg, Germania, care, împreună cu colegii săi, a dezvoltat un model matematic al modului în care evoluează tumorile. Echipa a analizat imagini detaliate ale tumorilor canceroase ale şoarecilor şi a vaselor de sânge care le hrănesc, în diferite stadii de dezvoltare. Rezultatele au fost apoi introduse în ecuaţii care descriu interacţiunea complexă dintre celulele sănătoase şi cele canceroase, pe de-o parte şi vasele de sânge care le înconjoară, pe de alta.

Rezultatul este un model care prezice “coridoare probabile de creştere a tumorii” afirmă Choe, folosind distribuţia vaselor de sânge din jurul tumorii. Când a fost aplicat şoarecilor din studiu, în toate cazurile a fost capabil să prezică cum va progresa cancerul lor. “Este ca şi cum ai avea un buton de derulare înainte,” spune el (DOI: 10.1038/srep00031). Modelul ar trebui să ajute la identificarea vaselor de sânge care trebuie îndepărtate pentru a limita creşterea unei tumori, mai adaugă el.

“În viitor, tratamentele nu vor mai trebui să se bazeze pe media populaţiei. Oamenii vor beneficia de un tratament individual bazat pe predicţiile modelului nostru,” spune coautorul Neil Johnson, un fizician de la Universitatea din Miami, Florida.

Claus Jørgensen de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra, spune că modele ca acesta vor avea un important rol de jucat în viitoarele tratamente pentru cancer, dar adaugă faptul că modelul supra-simplifică unele aspecte privitoare la creşterea tumorii.

 

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului Mathematical model predicts- growth of cancer, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventualele erori de traducere.
Traducerea: Ioan Florea

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.