Deșeu spațial identificat recent în Australia, cel mai probabil parte a unei rachete chineze
Obiectul misterios era în flăcări și zăcea în mijlocul unui drum de pământ izolat din regiunea Pilbara, Australia de Vest, când a fost descoperit întâmplător de muncitori dintr-o mină.
La scurt timp după ce obiectul enigmatic a fost găsit, pe 18 octombrie, poliția din Australia de Vest a anunțat că primele evaluări arată că acesta este realizat din fibră de carbon și „seamănă cu deșeuri spațiale identificate anterior”.
Se pare că obiectul provine dintr-o rachetă chineză Jielong-3 – posibil cea lansată în septembrie, care a plasat 12 sateliți pe orbită joasă. Identitatea sa a fost confirmată de experți în monitorizarea resturilor spațiale, care au observat că traiectoria etajului al patrulea al rachetei trecea peste Australia de Vest în momentul aproximativ al descoperirii restului.
Agenția Spațială Australiană a declarat că restul este „probabil un rezervor de combustibil sau un vas de presiune provenit dintr-un vehicul de lansare spațială” și că va efectua analize tehnice suplimentare pentru a confirma originea.
Oricare ar fi sursa, căderea acestui obiect pe Pământ scoate în evidență o problemă tot mai gravă: creșterea cantității de deșeuri spațiale și felul în care omenirea încearcă să le gestioneze.
Prăbușire din spațiu
Regiunea din jurul Pământului devine tot mai aglomerată. Ea găzduiește peste 10.000 de sateliți activi și, probabil, până la 40.000 de fragmente de resturi spațiale mai mari de 10 centimetri.
Până la sfârșitul acestui deceniu, aproximativ 70.000 de sateliți ar putea orbita la altitudini sub 2.000 de kilometri.
Prin „deșeuri spațiale” se înțelege orice obiect artificial aflat în spațiu care nu mai are nicio utilitate, inclusiv sateliți inactivi și trepte de rachetă abandonate după plasarea sateliților pe orbită.
Eliminarea acestor resturi se bazează de obicei pe reintrarea lor naturală în atmosferă, unde ard datorită frecării și căldurii.
Cele mai problematice resturi sunt cele care țin de diverse etape ale misiunii rachetei. O lucrare prezentată la Congresul Astronautic Internațional de la Sydney, la începutul lunii, a enumerat cele mai îngrijorătoare 50 de obiecte aflate pe orbită joasă, 88% dintre ele fiind bucăți de rachetă.
Totuși, resturile se formează într-un ritm mai mare decât cel cu care reintră în atmosferă. Iar acum știm că metalele arse generează particule nocive de alumină și funingine, care afectează stratul de ozon, esențial pentru filtrarea radiațiilor ultraviolete.
Uneori, rezervoarele de combustibil și vasele de presiune ajung pe sol aproape intacte, în loc să se dezintegreze complet. Acestea sunt fabricate din aliaje metalice cu punct de topire ridicat și adesea izolate cu benzi de fibră de carbon.
Agențiile spațiale, organizațiile militare și observatorii amatori urmăresc constant orbitele și reintrările resturilor spațiale, o sarcină complexă, întrucât aceste obiecte se deplasează cu viteze de până la 28.000 km/h.
Reintrări controlate și necontrolate
Majoritatea reintrărilor atmosferice ale deșeurilor spațiale sunt necontrolate.
După ce o navă spațială rămâne fără combustibil sau energie pentru propulsoare, orbita ei începe să se degradeze. Dacă restul spațial este suficient de mare — ca un satelit vechi sau un corp de rachetă — momentul și locul reintrării pot fi aproximativ prevăzute. De cele mai multe ori acestea au loc deasupra mărilor sau zonelor slab populate pur și simplu pentru că acoperă cea mai mare parte a planetei.
Dar nu întotdeauna. În aprilie 2022, de pildă, părți din „treapta a treia” dintr-o rachetă chineză s-au prăbușit lângă o casă din satul indian Ladori (regiunea Maharashtra), speriindu-i pe localnicii care pregăteau cina.
O strategie pentru reducerea resturilor spațiale este „pasivizarea”, care constă în golirea completă a rezervoarelor și a bateriilor, pentru a preveni exploziile spontane care ar genera și mai multe fragmente. Dezavantajul: lipsa combustibilului și a comunicațiilor face imposibilă o reintrare controlată.
Reintrarea controlată presupune ghidarea navei către o zonă cu risc minim pentru oameni, proprietăți sau mediu.
Una dintre aceste regiuni este așa-numitul „cimitir spațial”, un punct din Oceanul Pacific aflat la circa 2.700 km de orice uscat. Aproximativ 300 de nave spațiale se află deja pe fundul oceanului acolo și tot acolo va fi trimisă Stația Spațială Internațională la sfârșitul deceniului.
Deșeu spațial găsit pe 18 octombrie
Identificarea proprietarului
Prima etapă a anchetei privind presupusul rest spațial descoperit în Australia de Vest este stabilirea proprietarului.
Tratatul Spațial din 1967 prevede că statul care a autorizat lansarea unei rachete sau a unui satelit este răspunzător pentru eventualele daune produse pe Pământ, chiar dacă lansarea a fost efectuată de o companie privată.
Dacă obiectul provine într-adevăr dintr-o rachetă chineză, următorul pas va fi contactarea Chinei pentru a decide returnarea sau eliminarea lui. China ar putea alege să-l lase Australiei, așa cum India a făcut în 2023 cu un rezervor de combustibil ajuns pe o plajă din Australia de Vest.
Se pare că rămășițele rachetei nu au provocat daune, așa că nu vor exista negocieri legate de despăgubiri sau asigurări. Restul s-a prăbușit într-o zonă deja afectată de activitățile miniere, astfel că nici revendicări de natură ecologică nu sunt probabile.
Planificarea sfârșitului de viață
Planificarea sfârșitului de viață al vehiculelor spațiale este crucială pentru gestionarea resturilor din orbita joasă, întrucât în prezent nu există capacitatea tehnică de a le îndepărta activ.
Standardul anterior era ca nicio navă să nu rămână pe orbită mai mult de 25 de ani după încheierea misiunii; acum, pentru orbita joasă, limita recomandată este de cinci ani.
Se dezvoltă tehnologii care să permită întreținerea și realimentarea sateliților pe orbită, pentru a le prelungi durata de funcționare. Se testează și materiale noi, precum lemnul, pentru a reduce poluarea atmosferei superioare.
Agenția Spațială Europeană promovează „Carta zero deșeuri spațiale”, care îi invită pe semnatari să se angajeze să devină neutri în privința resturilor, adică să nu mai genereze deșeuri noi cu fiecare misiune, până în 2030.
Pe termen scurt, este de așteptat o creștere a numărului de resturi care cad pe Pământ. Totuși, există speranța că prin cooperare internațională și noi tehnologii, utilizarea spațiului va deveni mai durabilă, oferind și generațiilor viitoare acces egal la el.
> Citește și: Spațiul din jurul Terrei ar putea deveni inaccesibil pentru generațiile viitoare (din cauza deșeurilor)
Traducere după How does a flaming piece of space junk end up on Earth? de Alice Gorman, profesor asociat de studii spațiale și arheologie, Flinders University.
