KeplerA patra parte a seriei dedicate istoriei ştiinţei acoperă perioada 1600-1635 şi cuprinde subiecte ca: enunţarea principiului inerţiei de către Galileo Galilei, descrierea Pământului ca un uriaş magnet de către William Gilbert, inventarea telescopului, inventarea logaritmilor, descrierea mişcării planetelor în jurul Soarelui etc.

 

Foarte scurtă istorie a ştiinţei, partea a 3-a


Foarte scurtă istorie a ştiinţei
Perioada: 1600-1635

»»» 1600 - Galileo Galilei formulează principiul inerţiei

În cursul secolului al XVII-lea, mulţi savanţi au studiat mişcarea şi legile acesteia. În timp ce îşi efectua experimentele sale asupra mişcării, Galileo Galilei a formulat principiul inerţiei. Galileo a notat că un corp ce este în stare de mişcare tinde să rămână în mişcare până ce ceva fizic îl va opri, în timp ce un corp aflat în stare de repaus va rămâne astfel până ce ceva îl va mişca. Ulterior, către sfârşitul secolului, Isaac Newton va extinde principiul inerţiei.

 

»»» 1600 - William Gilbert descrie Pământul ca un magnet

Mulţi savanţi au efectuat experimente asupra magnetismului (care era cunoscut de foarte multă vreme) în timpul Renaşterii. În anul 1601 savantul englez William Gilbert a publicat lucrarea De magnete, magneticisque corporibus, et de magno magnete tellure (Despre magnet, corpurile magnetice şi marele magnet al Pământului), în care Gilbert descrie Pământul ca fiind un magnet gigantic şi în care acesta analizează relaţiile dintre magnetism şi fenomenul electricităţii. Această carte a fost de mare interes şi pentru Johannes Kepler, care a explicat cum se mişcă planetele, dar nu şi de ce, iar acesta bănuia că Soarele exercită un control de natură magnetică asupra corpurilor cereşti, menţinându-le astfel în jurul său.

 

William Gilbert

William Gilbert

 

 

»»» 1609 - Hans Lippershey inventează telescopul, proiectat pentru scopuri militare

 

Hans Lippershey

Hans Lippershey ţine o lentilă în faţa alteia pentru a mări un obiect aflat la distanţă. Punând cele două lentile într-un tub de lemn, Lippershey a creat primul telescop.

 

»»» 1609 - Galileo Galilei construieşte primul telescop pentru observaţii astronomice

Auzind de invenţia lui Lippershey, Galileo s-a apucat de construcţia primului telescop pentru observaţii astronomice. Telescopul realizat mărea de 20 de ori. Printre primele sale reuşite cu noul instrument au fost: o mai bună înţelegere a fazelor lunii, realizarea faptului că Universul conţine mult mai multe stele decât cele vizibile cu ochiul liber şi descoperirea lunilor din jurul lui Jupiter şi Saturn. În 1610 savantul italian descoperă fazele lui Venus, înţelegând că planeta se învârte în jurul Soarelui, iar viziunea copernicană asupra sistemului solar era corectă. În 1613 Galileo observă petele solare; observaţia a fost controversată iniţial, pentru că se credea că Soarele este perfect, iar nişte pete stricau această perfecţiune.

Citeşte şi Cum funcţionează telescopul.

 

»»» 1609 - Johannes Kepler descrie primele două legi ale mişcării planetelor

Kepler s-a bazat enorm în formularea legilor sale pe datele culese de un împătimit al scrutării cerului, Tycho Brahe, cu care s-a întâlnit în 1599 şi cu care a purtat nenumărate discuţii pentru a afla vastele cunoştinţe pe care Tycho le poseda. Cele două legi au fost cuprinse în cartea Astronomica nova (Noua astronomie), în care Kepler explică modul în care planetele se mişcă în jurul Soarelui. Prima lege enunţă, în contradicţie flagrantă cu cercurile de perfecţiune mistică ale sistemelor lui Aristotel şi Ptolemeu, că planetele se deplasează pe traiectorii eliptice, de forma unui cerc turtit. Ce-a de-a doua lege afirmă că viteza cu care planetele se deplasează pe orbite depinde de distanţa faţă de Soare; cu cât planeta se apropie mai mult de Soare, cu atât mai scurtă va fi linia imaginară, cu atât planeta va trebui să se mişte mai repede. În 1619 Kepler îşi publică şi a treia sa lege, care afirmă că pătratul perioadei de revoluţie a unei planete este proporţională cu cubul distanţei acesteia faţă de Soare (ori, mai explicit: există o relaţie bine stabilită între timpul de care are nevoie o planetă să facă o rotaţie completă în jurul Soarelui şi raza orbitei sale).

 

»»» 1614 - John Napier publică tabelele logaritmilor

Matematicianul scoţian John Napier (1550–1617) descrie logaritmii ca pe un mijloc ingenios de a uşura calculele cu numere mari, exprimând aceste numere mari ca nişte baze care ridicate la o anumită putere dau numărul mare. De exemplu, 1000 poate fi exprimat ca 10 la puterea a treia. Deci logaritm în baza 10 al lui 1000 este 3. Lucrarea sa, Mirifici logarithmorum canonis descriptio (Descrierea minunatului model al logaritmilor), descrie obţinerea logaritmilor şi folosirea acestora în calcule.

 

John Napier

John Napier

 

»»» 1622 - Jan Baptista van Helmont descoperă că de fapt există mai multe gaze

La acea vreme se considera că aerul este o formă a materiei, iar nu un amestec de gaze. Chimistul belgian Jan Baptista van Helmont (1579-1644)  îşi dă seama că vaporii pe care îi întâlnea în natură ori pe timpul experienţelor sale erau de cauzaţi de mai multe substanţe. Van Helmont este cel care inventează termenul de "gaz". Acesta este primul cercetător care descoperă dioxidul de carbon, realizând că vaporii rezultaţi în urma arderii lemnului şi cei care sunt eliberaţi pe timpul fermentării au aceleaşi proprietăţi.

 

»»» 1628 - William Harvey descrie circulaţia sângelui

 

Până în perioada Renaşterii, majoritatea medicilor învăţau anatomie din cărţile lăsate de greci, dar acestea conţineau numeroase erori şi mari lacune în înţelegerea funcţiilor diferitelor sisteme din corpul omenesc. Începând cu secolul al XVI-lea au început să se realizeze disecţii pe cadavre umane. În 1628 doctorul englez William Harvey explică circulaţia sângelui, descriind circulaţia sângelui între inimă şi plămâni şi arătând că inima este ca o pompă care împinge sângele în tot organismul.

»»» 1631 - Matematicianul englez Thomas Harriot introduce semnele ">" şi "<" pentru a desemna "mai mare decât" şi "mai mic decât", iar conaţionalul acestuia, matematicianul William Oughtred introduce simbolul "X" pentru a nota înmulţirea între două numere.

 

Foarte scurtă istorie a ştiinţei (5)

 

 

BIBLIOGRAFIE:
Lisa Rezende, Chronology of science, 2006, Facts on file
Alexander Bryan şi Hellemans Bunch, Istoria Descoperirilor ştiinţifice, Editura Orizonturi

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro