Am scris un articol despre citit (La ce bun cititul?) acum ceva timp. M-am gândit că ar fi util și un articol împotriva cititului. Probabil credeți că este o glumă, dar nu este. Sunt o mulțime de argumente pentru care cititul este o pierdere de vreme.
În plus, mă enervează această litanie pe care o aud / citesc adesea de la indivizi diverși, îndeobște jurnaliști, în mod clar necitiți, care ne anunță ce tragedie are loc chiar acum, pentru că „oamenii nu mai citesc” (cu supoziția implicită că am trăit și o epocă de aur a cititului, când toată lumea citea... ceva). Aceștia pare că sunt convinși că siplul act al cititului, printr-o alchimie neînțeleasă, l-ar face pe cititor, oricare ar fi el, diferit, mai bun, mai înțelept. De multe ori sunt aceiași care deplâng starea învățământului, care nu ar fi „atractiv”, iar tipul de predare este „ponosit”, fiind necesară, firește, restructurarea din temelii, după rețete numai de ei știute; aceștia se așteaptă ca școala să fie un fel de parc de distracții, unde copii merg, stau relaxați și nu fac mai nimic, dar la final ies cumva einsteini și eloni-muski.
Așadar, ce se poate spune împotriva cititului?
1. Cititul este o practică recentă
Cititul nu este ceva ce ne-a însoțit de-a lungul istoriei speciei noastre, care are o vârstă venerabilă, de circa 3 sute de mii de ani. Cititul de masă are doar câteva sute de ani.
Cititul de plăcere este, probabil, și mai recent.
Uimitoarele cărți scrise de Platon și, mai târziu, Aristotel, nu sunt rezultatul, cum este astăzi, al procesării unor lecturi anterioare. Cei doi și alții, înainte și după ei, au analizat nemijlocit lumea și propria minte pentru a le surprinde în anumite regularități (sigur, ideile lor sunt, în parte, cum nu se poate mai greșite). De aceea, probabil, și par atât de vii, pe lângă lectura multora dintre cărțile moderne.
Faptul că cititul este recent nu-l face desigur, inutil, dar arată că se poate trăi bine-mersi și progresa și fără el. Mai toată istoria, specia umană a supraviețuit fără citit.
2. Citind, pierzi partea cu trăitul
Nu este nicio surpriză că cei care-și petrec timpul citind, nu au o școală a vieții, nu se descurcă în viața reală în multe domenii, nu înțeleg strada, nu înțeleg noile generații, nu înțeleg noile tehnologii șamd.
De regulă intelectualii sunt cei care se plâng constant de ce este, lăudând ce-a fost. Vedeți cazul intelectualilor cunoscuți de la noi.
3. Supoziția că citind devii mai înțelept este cel puțin îndoielnică
Dacă a fi înțelept înseamnă a înțelege ce e cu viața ta, atunci cititul nu te poate ajuta prea mult. Trăitul efectiv este cel care te lămurește cu privire la ce merită și nu făcut în viață.
Câți intelectuali au fost lachei fără discernământ al puterii? Din nou, luați cazul intelectualilor români, dar și al altora din alte țări. De pildă, mulți intelectuali germani de marcă au sprijin regimul nazist al lui Hitler, cum azi intelectuali ruși sprijină regimul nazist al lui Putin.
Asta arată că cititul și scrisul de cărți, oricât de greu de citit și înțeles ar fi, nu reprezintă garanția calității morale și a unui om de caracter.
4. Cititul nu te protejează de nimic
Cititul a ajuns pentru unii o ocupație în sine, care ar trebui să aibă calități profilactice. Nu ai ce face și te apuci să citești. Ori, mai rău, ai ce face, dar renunți și recurgi la citit.
Cititul, în sine, nu ajută la mare lucru. Nu te protejează de nimic. Contează ce și cum citești. Cele mai multe cărți sunt proaste, așadar inutile sau dăunătoare. Cei mai mulți nu înțeles ce citesc ori înțeleg în mod greșit.
Unii își pun o carte în față și se așteaptă ca, miraculos, ceva să se întâmple cu ei, pe măsură ce ochii se mișcă peste rânduri. De regulă singurul efect este oboseala ochilor și plictiseala.
În era Instagram, cărțile au devenit obiecte magice, unii fotografiindu-se cu ele, ca și cum s-ar fotografia cu un meteorit.
Și iată o tragedie: mulți citesc pentru a scrie. Și de aici ne-am ales cu o cantitate impresionantă de maculatură, de texte pe care nu le citește nimeni. Înclin să cred că cea mai mare parte a textelor scrise în ultimii 50 de ani, incluzând aici lucrările de doctorat, nu au fost citite de nimeni. Scrisul a ajuns așadar, în bună parte, o activitate inutilă, pentru nimeni.
Gândiți-vă la cât se scrie... la câți scriu având certitudinea (ori măcar speranța) că nimeni nu le va citi operele. Câte lucrări de doctorat, de pildă, sunt scrise pentru a fi citite? Ele sunt scrise, mai degrabă, cu speranța de a nu fi citite. Nu mai vorbim despre lucrări pentru diverse sesiuni de comunicări chipurile științifice șamd.
5. Cititul este, de regulă, la întâmplare, deci inutil
Cei mai mulți citesc după cum bate vântul și în funcție de ce reclame dau pe Internet. Nu știu și nu au cum să afle ce merită și ce nu merită citit. Și astfel ajung să creadă că autori precum Jordan Peterson sau Nassim Taleb sunt ce a putut produce mai bun gândirea omenească. Unul propovăduiește lucruri care se recomandă la grădiniță, dar ambalate în exprimări greoaie, la limita inteligibilului (și astea sunt ideile decente, având și altele ce țin de teoriile conspirației), altul încearcă să ne șocheze cu „noutăți” cunoscute de când lumea, precum faptul că din când în când au loc lucruri neașteptate și că unele lucruri devin mai bune dacă rezistă șocurilor, ambalate în povestioare adunate de prin cărți vechi.
Ca să afli ce merită citit, trebuie să citești (prea) mult, pentru că doar retrospectiv te poți lămuri.
Cu cât citești mai mult, cu atât citești mai mult text inutil. Reacția de compensare este să spui că a avut sens, deși observi contrariul.
6. Cititul este prea puțin stimulant
O carte nu se compară cu un film. O secvență de film transmite rapid ce nu poate transmite o pagină descriptivă. Un sunet ori un gest pot transmite într-o secundă ce nu pot transmite 30 de pagini de text bine calibrat.
Deplângem apucătura de a privi filmul în detrimentul cărții, dar cartea este, prin comparație, plictisitoare, cu impact scăzut asupra fondului nostru afectiv. Cartea este o tehnologie veche. Deși filmul nu poate capta tot ce se poate spune într-o carte, cartea este neputincioasă în a reda ce se poate spune într-un film. Filmul vorbește mai direct minții umane, iar tehnologia filmului este, inevitabil, preferată celei greoaie a cărții.
Supuși atâtor stimuli zilnic, cartea și-a atins limitele de influențare, odată cu explozia mass-media senzaționale.
Cartea este lentă în a transmite mesajul, iar omul modern este obișnuit cu viteza, cu informația de bază care circulă și este livrată instantaneu ochiului.
7. Cititul se focalizează pe cărți recente, de regulă proaste
Autorii mari sunt cei care ne spun ce nu vedem când ieșim pe stradă, privim pe geam ori privim la televizor. Autorii mari sunt cei care identifică anumite legături între lucruri, care văd modele în haosul aparent al lumii. Sunt rari. Probabil mult mai rari azi decât acum 30 sau 50 de ani.
Oamenii citesc în schimb cărți inutile, despre cum se formează obiceiuri (care se întâmplă să fie una dintre cele mai citite cărți din ultimii ani) ori despre cum să fie fericiți. Ori despre cum să mediteze și despre ce a făcut un prinț din Anglia emigrat în America. Marketingul specific domeniului prezintă tot felul de povești proaste scrise recent, care au coperți superbe, drept minuni ale literaturii. Citite, poți rămâne cu ideea că ești inadecvat, pentru că e mare diferență între ce ai găsit (o carte proastă) și ce ți s-a spus că e acolo (o bijuterie literară).
8. Cărțile noi ascund miezul în cuvinte
Autorii moderni, în parte, se deformează pe timpul carierei universitare: scrisul este pentru universitari ca mersul la toaletă, trebuie să-l practici indiferent dacă-ți place sau nu. Și mulți rămân cu această apucătură de a pune cuvinte multe pe hârtie.
Când, în fine, au sau au impresia că au ceva de spus, de regulă acest ceva ar intra pe o singură pagină ori două, dar cărțile au obiceiul de a fi mai lungi. Așa că restul de 300 de pagini sunt de umplutură. Rezultatul este că cititorii cutezători pierd, în majoritate, mesajul, (prea) bine ascuns printre cuvintele inutile.
9. Cititul îi deformează pe cititori
Pentru 3 zile diferite, pentru a evita excesul, citiți câte zece pagini din Derrida, Hegel sau Kant. Sunt torente de cuvinte cu puțină aderență pentru un cititor obișnuit (adică unul care nu-și dedică viața lecturii și înțelegerii lor).
Acest stil se transmite (de fapt s-a transmis) către mulți cititori (viitorii autori, unii...), care nu sunt în stare să spună clar ce vor să spună. Iar când acești cititori trebuie să scrie ei înșiși ceva, se simt obligați să „ascundă” ce vor să spună într-un amestec de cuvinte plate, are alienează cititorul.
Un cititor care vrea să le semene maeștrilor pe care i-a citit, ajunge de regulă încapabil să se exprime, pe fondul incapacității de a gândi (ceea ce, desigur, îi diferențiază de autorii amintiți).
10. Marii autori, cel mai probabil, nu-l schimbă pe cititor
Este, desigur, un titlu de glorie în fața prietenilor să afirmi că l-ai citit pe Platon, Heidegger sau Foucault. Rămâi o vreme cu câteva idei, până le uiți ori le modifici, pe fondul trecerii timpului.
Dar ideile acestora te influențează, în cel mai bun caz, în mod indirect, dacă, de pildă, se regăsesc absorbite în mecanismul vreunei instituții ori intră cumva în cultura de masă, dar nu direct. Ce vreau să spun este că sunt puțini oameni pe Terra care ar putea spune: „L-am citit pe Hegel, iar asta mi-a schimbat viața, iată de ce mă port așa!”. În fapt, dacă vorbim de Hegel, e greu să greșesc dacă spun că 99% din populația actuală a lumii nu a citit niciodată vreo pagină din el. Noroc cu facultățile de filozofie, unde câțiva studenți mai dedicați studiului vor fi încercat să reziste tentației de a citi vreun rezumat al ideilor hegeliene și se vor fi înhămat la lectura nemijlocită a prozei impenetrabile și plictisitoare lăsată moștenire lumii, spre tortura viitorimii, de către faimosul filozof german.
Acum, la final, trebuie să spun că m-am chinuit un pic să găsesc argumente care să reziste criticii :) Obișnuiesc să citesc, pentru a-mi „zgudui” și, eventual, schimba opiniile pe diverse subiecte. Cred că asta este una dintre cele mai mari plăceri ale cititului: să descopăr că ceva de care eram sigur ori aveam o opinie destul de consolidată este completamente fals. Cred că nu sunt mulți autori mari, care să merite într-adevăr citiți, dar sunt suficient de mulți cât să-ți ocupe o viață. Cred că ar trebui făcută o listă definitivă cu autorii care chiar merită citiți într-o viață de om, un cumul din toate domeniile.
Nu sunt împotriva cititului, desigur, dar ce am spus mai sus cred că stă în picioare... Ori, dacă nu, aștept critici :) E posibil, mă gândesc acum, ca totuși ce-am scris mai sus să fie un ghid decent despre cum să citești?
Credit imagine: depositphotos.com
