Există o mare confuzie, am observat, cu privire la gradul de oxigenare a aerului.
Există mitul că la munte aerul este mai oxigenat. Nu este, procentul de oxigen fiind de circa 21% atât la câmpie, cât și la munte.
În fapt, lucrurile stau exact pe dos, căci odată cu creșterea altitudinii scade cantitatea de oxigen disponibilă pe un anumit volum, pentru că scade presiunea atmosferică, ceea ce înseamnă că scade concentrația de particule de aer pe un volum dat, deci și concentrația de molecule de oxigen. Ceea ce înseamnă că trebuie să inspirăm de mai multe ori pentru a acumula aceeași cantitate de oxigen.
La circa 3.600 m deasupra nivelului mării în același volum de aer găsim circa 40% de molecule de oxigen, comparativ cu oxigenul de la nivelul mării. Acesta este motivul pentru care alpiniștii au dificultăți în a respira la altitudini mari, ceea ce se traduce în tot felul de efecte asupra creierului și organismului (uneori chiar letale).
La munte am putea vorbi, cel mult, de un aer mai puțin poluat.

În mod inevitabil suntem prizonierii timpului nostru. Judecățile despre om le facem pe baza a ceea ce credem că este acesta, dar istoria umană ne spune o poveste complicată, care face dificilă definirea unei naturi umane.
Într-o altă cultură, cum ar fi cea romană, era în regulă să renunți la copiii pe care nu-i voiai, să petreci o zi urmărind cum oamenii se omoară între ei în arenă, așa cum azi te uiți la un film la cinematograf.
Războiul, cu scop de jaf, capturare de sclavi și teritorii, a fost o mândrie de-a lungul istoriei pentru cei mai mulți dintre noi. Rușii trăiesc aceste sentimente și azi.
Evoluția culturală și a ideilor despre ce e bine și ce e rău arată cât de fluidă e, în fapt, moralitatea omului, dar și cât de ușor e de modelat prin educație.

Arată aparent la fel, dar adâncimea lor este complet diferită, fiind populate de lumi complet diferite. Mințile umane.
Luați un istoric al filozofiei și al ideilor. Îți va putea creiona întreaga istorie a gândirii și evoluția terminologiei filozofice și științifice.
Luați un istoric al științei. Îți va putea explica cum funcționează un atom, universul la scară mare, evoluția vieții pe Terra, mecanismul intern al Terrei sau al atmosferei terestre.
Luați... un individ oarecare. Care nu știe decât lucrurile la care este expus prin natura călătoriei sale zilnice între locul de muncă, o discuție într-o cafenea cu prietenii și canapeaua din fața televizorului.
Mințile lor, când îi întâlnești pentru a le cere să-ți spună cum să ajungi la gară, arată la fel. Dar puține sunt, totuși, comune.

Puțin probabil să fie mai mult de câteva sute de persoane în lume care să știe cum să ajungă de la nisip la un computer funcțional. Și sunt puține cărți care să explice integral teoria. În cazul unui cataclism major, în care aceia ar dispărea, iar literatura existentă ar deveni indisponibilă, lumea s-ar întoarce la epoca pre-informatică peste noapte.

Orice schimbare socială ar trebui să aibă la bază un model nou. Simpla critică a celui vechi nu are același impact asupra imaginației populației.

Ce este comun întregii specii, Terra, pare distant și neinteresant celor mai mulți, iar orice degradare a planetei, cât timp are loc, aparent, în afara casei noastre și a drumurilor noastre zilnice sau ocazionale, este lipsită de importanță și în afara preocupărilor noastre.
Vom continua să luptăm pentru obiective mici, în timp ce totul se năruie în jurul nostru, până când va fi prea târziu să mai facem orice pentru a ne salva.

Faptul că atomii din care suntem formați, în parte, sunt creați în explozii ale unor stele, faptul că acești atomi se vor regăsi, în parte, după ce murim, în alte făpturi vii, nu înseamnă că există vreo legătură subtilă și miraculoasă între noi și alte ființe, nu înseamnă că suntem conectați la alte lucruri peste timp. Ceea ce dă identitate unei ființe are loc la un alt nivel decât cel atomic, care sunt doar cărămizile din care materia este formată.

Nici cele mai strălucite podcasturi nu se ridică la înălțimea unei cărți. Prea diluată orice discuție, prea mare pierderea de timp.
Cărțile, mai important decât a fost vreodată, au rolul și darul de a încapsula ce este esențial.
Dacă ai de-a face cu o carte serioasă, nu recomand mai mult de 25-30 de pagini pe zi, citite lent, cu gândul la către ce duce fiecare idee. Altfel, cititul este asemănător curentului turistic modern: o strădanie de a vedea (și a uita) multe și repede, fără nicio înțelegere a locului.

Este o modă a newsletterelor: se adună câteva texte, clipuri ori discuții video de pe Internet și se transmit ca recomandări celor abonați. În mod cert cele mai multe materiale sunt necunoscute de cei care le recomandă, pentru că altfel nu se explică de ce atât de multe recomandări sunt de o calitate atât de slabă.
Există o modă a listelor de cărți citite. E doar un exercițiu de imagine, de semnalare a calității superioare a ilustrului cititor care ne propune lista.

In concepția obișnuită a grecilor, virtutea avea patru forme: cumpătarea, dreptatea, curajul și înțelepciunea. Unde te regăsești? Care virtuți din cele patru te caracterizează?

De la Platon ne-au rămas textele pentru public doar, cele exoterice.
De la Aristotel, doar cele tehnice, destinate școlii sale de filozofie, cele ezoterice.
Probabil este principalul motiv pentru care sunt diferențe atât de mari în stil.

Într-unul dintre dialogurile sale Platon spune: „Când vine moartea, partea muritoare a omului piere sau așa ar părea. Partea care este nemuritoare, cu toate acestea, se retrage la apropierea morții și scapă neatinsă și indestructibilă”.
Sf. Augustin preia aceste idei de la Platon (nu din scripturi) și le introduce în doctrina creștină, astfel creștinismul alegându-se cu un suflet imaterial și nemuritor.
Unii credeau, la vremea respectivă, că ideea este scandaloasă, căci doar Dumnezeu este imaterial și etern, dar acest curent a pierit, pe când cel privind veșnicia sufletelor a supraviețuit.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.