Am avut un vis în care conversam cu un tânăr necunoscut. O discuție densă, cum destul de rar am în „realitate”. L-am întrebat la un moment dat ceva despre viitorul meu, nu are importanță ce. Nu a apucat să-mi răspundă, pentru că un zgomot m-a trezit. Dar mă gândesc acum: cine îmi răspundea, în fapt?

Nu e uimitor acest mister al viselor, în care eu corespondez cu mine însumi, dar știu doar de unul dintre personaje? Așteptam cu interes un răspuns de la acel tânăr din visul meu, dar cine gândea pentru „el”? Și cum de discursul lui îmi era așa de străin mie, căci ceea ce spunea îmi suna nou, interesant?

Cine gândește pentru interlocutorul meu din vis? Căci dacă sunt eu, se întâmplă ceva curios: eu gândesc pentru interlocutor, dar nu știu asta.

Și mai e aspect bizar: dacă vreau să construiesc un dialog ca cel din vis în viața reală, am nevoie de inspirație și trebuie să depun efort. Un dialog cu sens, inventat, nu se dezvoltă ușor. Cu toate acestea, cumva, dialogul se leagă ușor în vis, din motive imposibil de lămurit.

Dar în vis se poate întâmpla un alt lucru uimitor: deşi sunt „eu”, ştiu că sunt „eu”, pot avea identități diverse. Pot fi un prinţ (am fost!), un actor ori un cerşetor, fără a fi mirat de nepotrivirea cu viaţa mea „reală”, în afara visului, unde sunt, să spunem, contabil. Acelaşi „eu” folosește o sumă de (false) amintiri şi, prin urmare, o nouă identitate. E atât de natural să devii altcineva pe timpul somnului!

Cum sunt generate, aparent instantaneu, aceste date care creează / sprijină identitatea cea nouă în vis? Pentru că, deși la un nivel mai redus de profunzime, și-n vis am elemente de fundal, amintiri care susțin identitatea cea nouă asumată.

Dacă în stare de veghe spunem că operăm cu amintiri reale, în stare de vis utilizăm amintiri false. Sentimentul de identitate unică persistă, doar că datele biografice sunt altele.

Un alt aspect uimitor, deși suntem obișnuiți cu el, este progresia din timpul visului: în vis trăim o viață, ca în viața reală, cu diverse întâmplări, avem păreri, suferim, ne temem, avem speranțe, iubim șamd.

Această viață virtuală, rulată exclusiv în interiorul creierului, este stocată ca amintire uneori, dacă ne amintim visele. Dar cum separăm amintirile din viața reală de amintirile din vis? Om amesteca totuși, măcar din când în când, amintirile, luând ce e din vis ca având ca sursă realitatea și invers?

Și de ce ne amintim atât de puțin din vise? Visăm mult, ne amintim puțin. Să fie o măsură de protecție? Pentru a nu crea un amestec de nedeslușit, în timp, între viața reală și cea onirică?

Ce înseamnă toate acestea? Nu știu...

Credit imagine: Richard Craw

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro