• Două lucruri sunt fundamentale atunci când vorbim de cât succes ai în viață: contextul social (în ce țară, localitate, anturaj, familie te-ai născut și ai crescut) și calitățile intelectuale (inteligența). Plus norocul. Nu ai niciun merit pentru niciunul.
E important de reamintit asta când încercăm o mândrie fără seamăn când ne mutăm într-un cartier „rezidențial”, cu garduri, camere video, pază - care ne separă aproape total de „restul lumii”, adică de mizerabili, săraci, proști, hoți, tâlhari, ucigași șamd.
• Simpla percepție nu asigură înțelegerea. Unul dintre cele mai elocvente exemple este o ecuație; dacă nu știi ce înseamnă termenii acelei ecuații, atunci simpla observație a acesteia nu asigură nicio înțelegere.
Cunoașterea oferă context, iar contextul iluminează lucrurile plasate în acesta. De aceea o excelentă capacitatea de gândire nu furnizează în mod obligatoriu concluzii utile, atâta vreme cât contextul lipsește (ori contextul este unul nepotrivit).
• Inventarea unui nou termen / concept nu vine neapărat cu o nouă realitate, cu o îmbogățire a imaginației. În fapt, cea mai mare parte a progresului științific folosește false metafore pentru a explica lucruri pe care cercetătorii nu le înțeleg.
• Meditația asupra morții are în ea ceva fascinant. E, în fapt, o luptă între biologie, un instinct, un dat congenital, dorința de a trăi, și un produs al gândirii (și ea, cumva, produs al biologiei), un gând, și anume acela că moartea este inevitabilă, că a fi speriat de ea este pe atât de logic pe cât este să fii speriat că și mâine va răsări Soarele.
De regulă spectrul morții stă ascuns, fiind activat de un eveniment (un accident, o boală) sau de meditația asupra ei. Meditația asupra morții, indiferent de factorul declanșator, are darul de a ilumina viața, de a evidenția precaritatea și durata-i scurtă în tușe groase.
• Motivul pentru care ideile marilor filozofi nu sunt pe toate gardurile și nu le știi este simplu: și dacă le-ai ști, nu s-ar schimba prea mult viața ta. Ai fi mai deștept, ți-ai dezvolta capacitatea de a raționa, ai vedea care sunt limitele gândirii umane, ai repera mai repede ideile mici și stupide, ai înțelege care sunt căutărilor marilor minți ale omenirii. Dar nu ai ști ce să faci cu viața ta mai bine decât știi acum. Te-ai duce tot la serviciul tău de zi cu zi și tot în fața televizorului îți vei petrece serile. Nu ai afla, în fapt, cum să trăiești pentru ca viața ta să nu fie inutilă.
• Un lucru uluitor, evident, dar care e foarte puțin înțeles e următorul: tu nu vezi scaune, cerul, mașina, strada, pixul, corpul tău. Simțul văzului este doar un receptor de fotoni; un ocean de fotoni care se lovesc neîncetat de retină. Restul, cum arată lumea, este rezultatul unei procesări misterioase a creierului, care trebuie să aibă la bază avantaje evoluționiste, căci nu avem alt model al înțelegerii evoluției lumii vii. Lumea din jurul nostru este construită în 3D (căci altfel fotonii creionează o imagine 2D a lumii, nu au cum altfel) de noi, de creier.
Folosim instrumente pentru a „vedea” lucrurile și în alte frecvențe decât cele pe care le recepționăm direct cu ochiul liber, dar, în final, ce vedem este tot în zona spectrului vizibil. Dispozitivele în infraroșu recepționează frecvențe din spectrul infraroșu și transformă aceste frecvențe în frecvențe din spectrul vizibil. Prin urmare, dacă alte animale pot vedea în infraroșu, cum sunt anumite specii de broaște, ele nu văd ce avem noi pe monitoare, ci cu totul altceva, pentru că noi nu putem experimenta în mod direct frecvențele din spectrul infraroșu; habar nu avem și nu avem cum ști vreodată, orice am face, cum experimentează un animal ceva ce noi nu putem experimenta în mod direct.
• De ce nu suntem foarte buni la șah, că au ajuns și calculatoarele să ne bată.
Peste 50% din cortex este implicat în procesarea vizuală. 10% pentru auz. 10% celelalte simțuri. Între 10 și 20% pentru restul sarcinilor creierului cu privire la ce se întâmplă cu corpul nostru. După cum vedeți, nu a mai rămas mare lucru disponibil pentru șah... Avantajul este că dacă șahul nu este esențial pentru supraviețuire, văzul este, iar sistemul nostru vizual face ceea ce, deocamdată, calculatoarea nici nu se apropie să facă: o interpretarea unică, salvatoarea, a lumii din jurul nostru. Dacă am putea aloca partea alocate simțului văzului pentru șah, cel mai probabil calculatoarele ar trebuie s-o ia de la zero în „strădania” de a ne bate din nou.
• Pentru a înțelege cât de cât lumea din jurul tău este de mai mare ajutor știința decât religia, fără nicio îndoială.
Când vine vorba despre marile întrebări, despre apariția lumii, a vieții, despre rostul vieții șamd - ambele sunt la fel de neputincioase. Religia se distinge prin răspunsuri care nu se schimbă de-a lungul timpului - și asta o face mai ușor de urmărit, dar o și subminează constant, cel puțin în cazul anumitor religii.
• În sistemele fără mecanisme de autocorecție, cum e cel judecătoresc, deciziile greșite nu vor dispărea / nu se vor diminua niciodată.
• Yogi Berra, jucător și antrenor de baseball american, a fost cunoscut pentru multiple „maxime” de-a lungul vieții (decedat în 2015), unele chiar inteligente. Patru exemple:
1. Justificând de ce nu a mai mers la un restaurant anume, Yogi spune: „Nimeni nu mai merge acolo. E prea aglomerat!”.
2. „Viitorul nu mai e ce era odată”.
3. „Baseballul e 90% mental, iar cealaltă jumătate e fizic”.
4. „Întotdeauna să mergi la înmormântările altora, că altfel ei n-or să vină la înmormântarea ta”.
• Plecând de la binecunoscuta maximă a lui Marx, pare că azi distracția ieftină și consumul fără sens reprezintă opiul popoarelor. Religia pare că a rămas, în mare parte, doar un instrument individual de salvare, cu eficiență incertă, golită de orice dimensiune transcendentă.
• Dacă vezi piesa de teatru „Chirița în provincie”, nu poți nu te amuzi de „franceza” vorbită, un semn al timpului respectiv.
Dar nimic nu s-a schimbat.
Cine nu înțelege un tânăr modern vorbind astfel: „Aplic pentru un job după meeting, că nu pot să mă focusez pe target cu project manageru' ăsta.” ?
