Interacţiuni ale neutrino detectate la Observatorul de Neutrino IceCube
Avansând o ipoteză îndrăzneaţă, în anii '30 ai secolului trecut fizicianul Wolfgang Pauli propune ca „remediu disperat” pentru una din problemele fizicii vremii existenţa unei noi particule elementare, neutră din punct de vedere electric şi cu masă extrem de mică. Enrico Fermi îi dă în anul 1933 numele de neutrino.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizica nucleară şi fizica particulelor
Protonii, elemente constituente ale nucleului atomic, sunt particule cu sarcină pozitivă. Având aceeaşi sarcină, se resping reciproc. Ce face totuşi ca nucleul atomic să nu se dezintegreze? Ce ţine protonii laolaltă, deşi aparent ar trebui să se depărteze unul de altul? Aflaţi din acest articol ce forţă ţine nucleul atomic unit.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizica nucleară şi fizica particulelor
Există elemente chimice cu nuclee masive, precum uraniul şi plutoniul, care se dezintegrează în mod spontan dând astfel naştere unor nuclee cu o mai mare stabilitate. Fenomenul poartă numele de radioactivitate şi este însoţit de eliberarea mai multor tipuri de radiaţie. Citiţi aici despre dezintegrările alfa, beta şi gama.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizica nucleară şi fizica particulelor
Laureat al premiului Nobel, Niels Bohr este unul dintre fizicienii de frunte ai secolului al XX-lea. Avansând idei revoluţionare, ce contraziceau principiile fizicii începutului de secol XX, acesta a "reproiectat" atomul, introducând orbitele fixe ca regulă imuabilă pentru mişcarea electronilor şi niveluri fixe de energie pentru aceştia.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Atomul
Distribuţia energiei radiate de un corp negru
Corpul absolut negru a reprezentat una dintre marile probleme ale fizicii la sfârşit de secol XIX. Max Planck este fizicianul care a găsit soluţia matematică ce a eliminat "catastrofa ultravioletă". Emisia discretă a energiei, introdusă de Planck, deşi salutară pentru problema dată, i se părea necredibilă însuşi părintelui teoriei...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Mecanica cuantică
În 1909 Ernest Rutherford a sugerat efectuarea unui experiment folosind particule alfa şi o foiţă de aur. Rezultatele acestui experiment au condus la schimbarea modului de înţelegere a structurii atomului. "Noul" atom era în cea mai mare parte spaţiu gol şi constituit din nucleu şi electroni orbitând în jurul acestuia.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Atomul
Mecanica cuantică ne spune că lumea particulelor elementare este guvernată de legi stranii, contraintuitive. Cum ar arăta lumea noastră dacă şi la nivel macroscopic fenomenele s-ar petrece la fel? Schrödinger a dat răspuns la această întrebare cu ajutorul unui experiment imaginar.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Mecanica cuantică
La aproximativ o sută de ani de la conceperea modelului atomic al lui John Dalton, fizicianul englez Joseph John Thomson (1856-1940) imaginează un nou tip de atom, bazat pe constatările făcute în urma experimentelor cu tuburile catodice, schimbând odată pentru totdeauna concepţia atomului indivizibil.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Atomul
Două dintre concepţiile greşite pe care o parte a publicului le are despre marele Albert Einstein sunt că teoria relativităţii i-ar fi adus premiul Nobel pentru fizică şi că el ar fi descoperitorul efectului fotoelectric. Aflaţi pentru ce a fost Einstein laureat al Nobelului şi lămuriţi-vă în privinţa efectului fotoelectric citind în acest articol.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizică
Modul în care înţelegem atomul astăzi este urmarea mai multor secole de cercetări în care, gradat, teoria atomică a lui Democrit (400 îHr) a căpătat relevanţă ştiinţifică. Citiţi aici o scurtă prezentare a modelului atomic imaginat în anul 1803 de către chimistul britanic, John Dalton.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Atomul
În februarie 2008 au fost date publicităţii rezultatele unei echipe de cercetători suedezi care au reuşit să capteze cele mai clare imagini ale unui electron până la acea dată. Imaginile au fost publicate pe Internet, dar filmul de câteva secunde a generat confuzii, nefiind clar ce ilustrează acesta.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Atomul
Este lumina undă ori particulă? Iată o întrebare care şi astăzi naşte discuţii aprinse printre pasionaţii de fizică. În urmă cu 200 de ani Thomas Young, un om de ştiinţă englez, folosind un montaj experimental simplu, dar extrem de ingenios, demonstra că lumina are o natură ondulatorie.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Mecanica cuantică
De când datează primele oglinzi?
Primele menţiuni despre oglinzi confecţionate din bronz şi alămuri apar în biblie şi în scrierile antice ale egiptenilor, grecilor şi romanilor. Cele mai vechi oglinzi din sticlă, acoperite pe o faţă cu un strat metalic strălucitor, au apărut în Italia în timpul secolului XIV. Iniţial, procesul tehnologic folosit la confecţionarea oglinzilor din sticlă consta în aplicarea pe una din suprafeţele sticlei a unui strat de mercur şi staniol şlefuit.
Metoda folosită şi astăzi la confecţionarea oglinzilor a fost descoperită în 1835 de chimistul de origine germană, Justus von Liebig. Procesul imaginat de el consta din turnarea unui amestec de amoniac şi argint pe suprafaţa sticlei. Dacă se adaugă şi formaldehidă (produs gazos cu miros iritant, solubil în apă, folosit la fabricarea răşinilor sintetice, a coloranţilor, medicamentelor, ca dezinfectant etc) amestecului metalic, rezultă o suprafaţă argintie, strălucitoare, care are proprietatea de a reflecta lumina. În prezent suprafeţele oglinzilor sunt de diferite forme, obţinându-se diverse efecte ale obiectelor reflectate.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizică
Răspunsul scurt este că nu ne prea dăm seama de adevărata dimensiune a obiectelor privindu-le în oglindă. Puteţi face următorul experiment: încercaţi, printr-o măsurătoare nepretenţioasă, cu ajutorul mâinilor, să vedeţi cât de mare vă este capul, aşa cum apare el în oglindă. O să observaţi că măsurătoarea va arăta că acesta este mai mic decât în realitate. Cu toate acestea, de regulă, puteţi face o evaluare corectă a lucrurilor pe care le priviţi în oglindă. Cum se face că se întâmplă astfel?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Fizică
Teoria Relativităţii a lui Albert Einstein constă din două porţiuni majore: teoria relativităţii restrânse (sau relativitatea specială) şi relativitatea generalizată.
Relativitatea restrânsă descrie fenomenele care devin observabile la viteze comparabile cu viteza luminii, în sisteme de referinţă inerţiale (adică sisteme de referinţă care se deplasează unele faţă de altele la viteze constante). Pe de altă parte, relativitatea generală se ocupă de sistemele de referinţă neinerţiale (care au o mişcare accelerată), descriind fenomenele apărute în preajma câmpurilor gravitaţionale foarte puternice (în jurul corpurilor cereşti masive, cum ar fi stelele şi planetele). Această din urmă teorie stabileşte o legătură între gravitaţie şi curbura spaţiului, concept pe care îl vom lămuri ceva mai târziu.
- Detalii
- de: T. Ov.
- Fizică
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |
Clic pe imagine pt. detalii.