AutismAutismul este o tulburare pervazivă (globală) de dezvoltare, afectând capacitatea de interacţiune socială sau de comunicare verbală şi non-verbală. Nu sunt însă îndeplinite toate criteriile pentru a fi catalogat drept tulburare specifică globală de dezvoltare.

 

 

 

 

Din nefericire, atunci când tratăm autismul, tendinţa este de a-l aborda dintr-o perspectivă care ţine de exterior, iar nu de interior, de unde se naşte, de fapt. Acest lucru înseamnă că persoana cu autism prezintă dificultăţi în aria socială şi de exprimare, probleme care ţin de modalitatea de a-şi exprima sentimente şi trăiri, dorinţe şi dezaprobări. Prin urmare, tendinţa noastră poate fi aceea de a încerca să tratăm problema, fără să ţinem cont de motivul pentru care a apărut, adică exact de incapacitatea de a exprima neputinţele.

De aceea, demersul recuperării trebuie făcut  în sens invers, în sensul că este necesar să intrăm în lumea copilului, nu ne arătăm superioritatea, aducându-l pe el în lumea noastră, străduindu-ne să-l facem să iasă din sfera sa lăuntrică.

Gândiţi-vă că întâlniţi pentru prima dată o persoană, aşteptând să plătiţi factura telefonică. Cum v-aţi simţi dacă această persoană ar sări la gâtul dvs, v-ar îmbrăţişa, v-ar pune să o ajutaţi să îşi strângă de jos dosarele care i-au căzut, v-ar povesti apoi ce a făcut la serviciu şi v-ar obliga să îi povestiţi cum a fost viaţa dvs?

 



Cam aşa se simte un copil cu autism când noi acţionăm din exterior pentru a-l recupera. Spun „cam aşa”, pentru ca nu este chiar aşa, ci mult mai greu şi mai frustrant. Pentru că noi avem capacitatea de a ne exprima dorinţele, emoţiile. Şi nu doar capacitatea, ci şi puterea.

Prin urmare, abordarea corectă este prin  a-l lăsa pe copil să se acomodeze cu mediul / persoanele noi, să aleagă el momentul în care să interacţioneze. Pentru aceasta, aveţi nevoie să îl atrageţi spre dvs. Acest lucru se realizează printr-un joc (începeţi  să vă jucaţi ceva, să cântaţi, etc.) sau prin a-i oferi obiecte / dulciuri care îi plac. În clipa în care va fi interesat de ceea ce aveţi, va dori să vi se alăture.

Dacă aţi reuşit să îl atrageţi, continuaţi să va jucaţi fără a-i adresa cereri. Va fi nevoie de timp pentru a deveni încrezător, iar dvs aveţi nevoie de un copil care să fie independent şi fericit, nu doar de un copil care ascultă comenzile şi le execută.

 

Ce facem cu copilul care muşcă?

În ceea ce priveşte comportamentul, dacă vrem să ajutăm un copil să nu mai muşte, soluţia  este a analiza  de ce a ajuns la acest comportament. Dacă interiorul este descoperit, exteriorul va veni în ajutor printr-o abordare care să-i prevină acest comportament. În acest caz, abordarea este următoarea: aplicaţi o măsură compatibilă cu comportamentul manifestat: dacă a muşcat pentru că sarcina pe care i-aţi dat-o a fost prea grea, reduceţi cerinţa. Dacă a muşcat pentru  că s-a terminat pauza, pregătiţi-l înainte: „te mai joci puţin, apoi vom face x!” şi lucraţi pe prevenire. De asemenea, când copilul renunţă să muşte într-o situaţie în care ştiţi că muşca de obicei, recompensaţi-l foarte puternic. Ar fi foarte util să păstraţi anumite recompense foarte motivante pentru el, pe care să le folosiţi doar pentru comportament.

Administrarea medicaţiei

De asemenea, soluţia nu este de a-i administra doar  medicamente, crezând că aşa va dispărea problema. Tratăm şi cauza, nu doar efectul. Acest lucru se realizează prin terapie comportamentală (educaţie specială). Terapia care a dat cele mai bune rezultate în cazul copiilor cu autism este ABA (analiză comportamentală aplicată).

Pentru că medicaţia „rezolvă” boala. Iar autismul nu este boală. Nici măcar una psihică. Este o tulburare. Boala psihică are nevoie de psihiatrie, ca formă de tratament principal. Tulburarea pervazivă are ca formă de tratament principal educaţia specială, terapia, care se bazează pe principiul ”Azi semăn, o să culeg roadele!” (observaţi că această afirmaţie nu implică referire la timp şi/sau cantitate).

„Când?” vor întreba mulţi. În special părinţii. Din păcate, acest răspuns nu vi-l poate oferi nimeni. Nici garanta. Un răspuns de: „La anul!” (într-un an, în 2, etc) este egal cu a răspunde unui om care seamănă 1 hectar de pământ şi care întreabă „Când voi culege roadele?”, „La anul!”. Asta este o supoziţie, cine vă poate garanta succesul? Dacă va fi secetă? Dacă nu veţi putea să mai suportaţi financiar plata celor care muncesc pământul sau dacă nu veţi mai vrea să faceţi asta? Motive pot fi nenumărate.

Prin urmare, cel ce v-a dat acest răspuns ar trebui tras la răspundere. Şi pe bună dreptate. La fel şi în cazul copilului. Cum poţi garanta ceva, bazându-te pe supoziţii? Sau pe încrederea că acest copil va lucra 8 ore pe zi la cel mai înalt nivel posibil, cu cei mai buni terapeuţi, cu o implicare 100% a familiei, etc?

Recuperarea copilului cu autism depinde de calitatea şi cantitatea orelor investite în educaţia sa şi  gradul de implicare a părinţilor. Terapia nu înseamnă 8 ore pe zi de stat în casă, la măsuţa de lucru, ci intervenţie pe toate palierele vieţii copilului: social, cognitiv, comunicare, motor şi în toate mediile (parc, grădiniţă, şcoală, la bunici, vacanţă, etc).


Prin urmare, copilul trebuie (şi merită tratat) ca un copil, cu întreaga lui lume interioară. Pe care, cel mult, putem să-l ajutăm să o exteriorizeze.

 

Blogul autoarei: Abamoddeviata

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro