Apa minerală şi sănătatea
Are apa minerală un impact negativ asupra sănătăţii noastre? Dacă nu, cât de multă putem consuma pentru a fi în siguranţă? Una peste alta, nu există un studiu clar cu privire la impactul negativ pe care ar putea să-l aibă consumul de apă minerală asupra sănătăţii noastre.
Macrofagele stimulează regenerarea
Macrofagele, un tip de celule imunitare care se deplasează de-a lungul ţesuturilor înghiţind bacterii şi celule moarte, joacă un rol esenţial în regenerarea membrelor la o salamandră numit axolotl, conform unui studiu publicat în 20 mai în The Proceedings of the National Academy of Sciences.
Ateii apelează la ştiinţă în momente de stres
Este binecunoscut faptul că religia poate ajuta credincioşii să facă faţă stresului şi anxietăţii, oferindu-le un plan şi un control în vremuri de incertitudine. În prezent se pare că "a crede" în ştiinţă şi o concepţie raţionalistă ar putea face acelaşi lucru şi în cazul celor care nu sunt credincioşi.
Autocurăţarea creierului în timpul somnului
Care este rolul somnului în viaţa noastră? Multe teorii au fost elaborate în această privinţă. Oamenii de ştiinţă încă nu au o explicaţie definitivă. Un studiu recent ne ajută să înţelegem poate mai bine care este unul dintre rolurile somnului: în timp ce dormim creierul este curăţat de "gunoaie". Această descoperire ar putea să fie extrem de importantă în înţelegerea, prevenirea şi tratamentul Alzheimerului sau a altor boli.
În mintea celor ce văd peste tot conspiraţii
Cine crede că guvernul S.U.A. a plănuit în mod deliberat sau a permis atacurile de la 11 septembrie, înseamnă că trebuie să afirme că preşedintele Bush a sacrificat 3000 de americani. Ca să crezi că explozibilii şi nu avioanele au dărâmat turnurile gemene, trebuie să îţi imaginezi o operaţiune de o anumită amploare pentru a fi posibilă plantarea unor astfel de dispozitive fără ca nimeni să fie prins.
Indiferent de cât de bună îţi este memoria, tot ai amintiri false
Există o boală numită memorie autobiografică superioară, care face ca oamenii să-şi poată aminti fiecare detaliu al unor lucruri pe care le-au făcut cu ani în urmă. Într-un fel, aceşti oameni au cea mai bună memorie de pe Pământ. Şi totuşi, suferă şi ei de sindromul amintirilor false, la fel ca noi ceilalţi.
Mitul proteinelor: prea multe proteine sunt rele pentru oase şi rinichi?
„Pericolul” proteinelor este un mit ce persistă. Unii spun că un aport ridicat poate „extrage” calciul din oase şi poate provoca osteoporoza sau proteinele pot distruge rinichii. Totuşi, nu există dovezi care să susţină aceste afirmaţii. Proteinele sunt cărămizile vieţii şi fiecare celulă le foloseşte în scopuri structurale şi funcţionale. Acestea sunt lanţuri lungi de aminoacizi, legate între ele ca mărgelele pe un şir, apoi adunate în forme complexe.
Viaţa extraterestră poate înflori pe o planetă violetă
Găsiţi o planetă violetă şi este posibil să fi detectat viaţă extraterestră. Unele dintre primele forme de viaţă care au evoluat pe Terra au fost bacteriile purpurii, care au condus planeta în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani. În cazul în care vreo exoplanetă asemănătoare Pământului găzduieşte microbi similari, nuanţa lor distinctivă va fi vizibilă din spaţiu.
A fost semnalul „Wow" emis de o inteligenţă extraterestră?
Un semnal recepţionat de către un radiotelescop în anul 1977 ar putea fi cea mai bună dovadă pentru existenţa unei inteligenţe extraterestre. În data de 15 august 1977 astronomul Jerry Ehman examina datele ce proveneau de la radiotelescopul ce aparţinea de Ohio State University, fiind ocupat cu ascultarea semnalelor radio ce erau recepţionate din spaţiul îndepărtat, cu speranţa de a găsi un semnal ce ar putea proveni de la o inteligenţă extraterestră.
Forţa Casimir - s-a obţinut cea mai mică valoare măsurată

Acesta este un desen schematic al configuraţiei experimentale ce a fost utilizată pentru a măsura valoarea forţei Casimir dintre o sferă placată cu aur şi un grilaj aflat la o scară nanometrică
Credit: Ricardo Decca, Ph.D.
O echipă de cercetare care a inclus un profesor de fizică din cadrul Indiana University-Purdue University Indianapolis (IUPUI) a măsurat forţa Casimir, un fenomen cuantic fundamental ce apare între două corpuri neutre din punct de vedere electric şi care se află în vid, obţinând o valoare mult mai mică faţă de măsurătorile anterioare.
De ce credem în existenţa materiei întunecate?
În articolul de azi vom aborda un subiect la modă în lumea pasionaţilor de fizică ori astronomie, dar un subiect care se referă la "partea întunecată" a Universului, adică la materia întunecată. Ce reprezintă această misterioasă componentă a Universului şi de ce ar trebui să fim interesaţi de ea?
De ce nu ne place să vedem poze cu noi înşine?
Te uiţi liniştit prin albumul de pe Facebook al prietenului tău, când dai dintr-o dată peste o poză cu tine sau, mai degrabă, peste o variantă uşor mai neatrăgătoare de-a ta. ”Adevăratul” tu pare să fi fost răpit şi înlocuit cu o copie de mâna a doua. "Ce se întâmplă?", te întrebi. Chiar aşa arăt? Da. Aşa arăţi.
Sobele cu lemne ar trebui eliminate!
Sobele cu lemne reprezintă un pericol pentru sănătatea umană. Un punct de vedere ce este de necombăbut! Pentru a înţelege de ce, trebuie înainte de orice să examinăm procesul combustiei. Atunci când componentele principale ale lemnului – celuloza şi lignina - ard complet, ele produc dioxid de carbon, apă, căldură şi lumină. Căldura generată prin combustie permite oxigenului şi nitrogenului din aer să formeze diferiţi oxizi de nitrogen.
Simţurile plantelor: gustul, auzul, pipăitul, mirosul, văzul
V-aţi întrebat vreodată ce simte iarba de sub picioarele voastre, ce miroase un măr sau ce vede o gălbenea? Plantele ne stimulează simţurile în mod constant, dar cei mai mulţi dintre noi nu considerăm că şi ele pot fi fiinţe senzoriale. În realitate simţurile sunt extrem de importante pentru plante. Indiferent de ce le rezervă viaţa, ele rămân înrădăcinate în acelaşi loc – nu pot migra în căutarea hranei, nu pot scăpa de invazia lăcustelor şi nici nu pot să îşi găsească adăpost pe timp de furtună.
Alcoolul nu omoară celulele creierului
Mit: Alcoolul distruge celulele creierului. Ca susţinere a afirmaţiei anterioare, se spune că alcoolul pur distruge celulele din creier precum şi multe alte tipuri de celule, motiv pentru care este atât de folosit ca dezinfectant. Cu toate acestea, studii recente arată că alcoolul ingerat, dacă nu este în cantitate suficientă pentru a te ucide, nu trece în sânge în cantitate suficient de mare pentru a distruge celulele creierului.
Ceasul biologic capabil să măsoare vârsta majorităţii ţesuturilor umane

O nouă descoperire în biologie: ceasul ce măsoară procesul de îmbătrânire a întregului organism.
Sursa: UCLA/Horvath lab.
Toată lumea evoluează, îmbătrânind. Oamenii de ştiinţă nu înţeleg însă de ce. Un studiu recent făcut la UCLA (University of California, Los Angeles) a evidenţiat un mecanism de tip ceas biologic încorporat în genomul uman, prin intermediul căruia s-ar putea explica de ce înaintăm în vârstă şi care ar putea sugera cum să facem să încetinim acest proces.
Scenarii extreme: coliziunea Pământului cu o planetă similară lui
Există o îndelungată istorie a ciocnirilor între diverse corpuri cosmice de mare dimensiune, desfăşurată în sistemul nostru solar. De data aceasta vom face un exerciţiu de imaginaţie: fie o planetă numită Htrae, aproximativ de aceeaşi mărime şi compoziţie ca şi Pământul. Cum ar arăta o "apropiere cosmică" între ea şi Terra?
Există mai mult de trei stări ale materiei... mult mai multe
Îmi amintesc de perioada când eram copil şi am învăţat despre solide, lichide şi gaze. La orele de ştiinţă din şcoala primară niciodată nu s-a vorbit despre alte stări de agregare ale materiei. Pe măsură ce am înaintat în vârstă şi am avansat în cunoaştere am început să învăţ şi despre celelalte stări ale materiei.
Undele gravitaţionale ajută la înţelegerea găurilor negre
Într-o lucrare publicată recent în revista Science se prezintă o posibilă explicaţie cu privire la modul prin care găurile negre devin supermasive, explicaţie care a fost obţinută cu ajutorul datelor observaţionale ce provin de la radiotelescopul Parkes, al CSIRO, aflat în partea de est a Australiei.
Cum putem „vedea" materia întunecată?
Ca de fiecare dată, şi astăzi puteţi citi un articol ştiinţific care pretinde că poate prezenta „cea mai bună imagine a materiei întunecate" de până acum. Dacă aceasta este atât de întunecată, atunci cum putem să o vedem? În acest articol vom afla cum putem face asta.
Landau-Kleffner, sindromul care îţi răpeşte abilitatea de a vorbi
Majoritatea dintre noi luăm vorbitul ca pe ceva de la sine înţeles. Tocmai de aceea sindromul Landau-Kleffner este atât de înfricoşător. Acesta îi poate răpi cuiva abilitatea de a vorbi sau de a înţelege vorbirea, iar şi iar.
