Deşi atunci când suntem aşezaţi confortabil în fotoliul preferat lumea pare stabilă, iar Pământul cu atât mai mult, în realitatea Planeta Albastră se deplasează cu viteze uimitoare prin spaţiul cosmic. Terra are de parcurs o distanţă orbitală (în jurul Soarelui) de circa 940 de milioane de kilometri între ziua ta de naştere de anul ăsta şi cea de anul viitor.

 

Ca să ajungă la timp în aproximativ acelaşi loc în spaţiu (raportându-ne strict la poziţia pe orbită faţă de Soare) - va călători cu 108.000 km/h (timp de 8.766 ore). Uimitor, nu?


Dar Pământul se mişcă şi în jurul propriei axe. Oriunde s-ar aflat fotoliul tău pe glob, în 24 de ore va călători (odată cu rotaţia planetei în jurul propriei axe) circa 40.000 km. Pentru asta tu şi fotoliul tău vă veţi deplasa cu circa 1.700 km/h.

 


Mişcarea planetelor



Una peste alta, dacă nu ţi-ai dat seama până acum, te afli într-o cursă nebună prin spaţiul cosmic încă de când te-ai născut. Şi ar mai fi ceva de adăugat...

Sistemul nostru solar se învârte, la rându-i, în jurul centrului galaxiei noastre, Calea Lactee, cu o viteză de aproximativ 220 km/s (971.999.9 km/h).

Dar cu ce viteză se deplasează Terra prin Univers? Există un sistem de referinţă la care să se raporteze toate componentele Universului? Un răspuns posibil a fost oferit de satelitul COBE (Cosmic Background Explorer) în 1989. Universul este "îmbibat" de radiaţia cosmică de fond, care a apărut după Big Bang. Satelitul a efectuat măsurători, raportând mişcarea Pământului tocmai la radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost acela că Pământul se deplasează cu viteza de aproximativ 390 km/s (~1.404.000 km/h!!!).

 


Mişcarea Pământului prin spaţiul cosmic
Credit: Rhys Taylor - www.rhysy.net


Ne-am lămurit un pic cu deplasarea Pământului prin spaţiul cosmic, deşi, sub aspect practic, nu ne prea interesează, pentru că nu simţim niciuna din deplasările prin spaţiu al acestuia.

Pentru a ne întoarce la întrebarea din titlul articolului: dacă Pământul se mişcă atât de repede prin spaţiu, nu ar fi normal ca, în direcţia de deplasare, să vedem cum atmosfera se turteşte, iar în spate să vedem cu atmosfera se risipeşte în spaţiu?

E clar că nu se întâmplă aşa, pentru că observăm zilnic, când ne trezim dimineaţa, că încă putem respira, semn că atmosfera a reuşit să treacă cu bine peste noapte.


Care-i misterul de atmosfera urmează Pământul prin spaţiu, fără a suferi mari pierderi?
(citiţi şi această dezbatere privind pierderile de atmosferă terestră)

1. Nu există forţă de frecare în spaţiu. Spaţiul cosmic este, în cea mai mare parte, gol; aşadar, nu este nimic care să opună rezistenţă mişcării prin spaţiu a atmosferei terestre.

2. Pământul exercită o forţă de gravitaţie asupra atmosferei.

3. Pământul se învârte repede în jurul propriei axe. Ca într-o centrifugă, există tendinţa ca atmosfera, care este "cuplată" la un obiect care se mişcă în jurul propriei axe, să se îndepărteze de Pământ. Dar forţa gravitaţională este mai puternică (de circa 300 de ori decât cea centrifugă).

4. Deşi Pământul se învârte, atmosfera se învârte cu acesta, aplicându-se legea conservării momentului cinetic.


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.