Vremea extremă, în contextul schimbărilor climatice rapide, afectează umanitatea. Creșterea temperaturilor, însoțită de niveluri ridicate ale umidității, duce la temperaturi care nu pot fi gestionate de corpul uman.
Temperatura medie a corpului uman este de circa 37 °C. Dacă organismul uman ajunge la 40 °C, ne pierdem conștiința, organele încep să cedeze, urmând decesul. O temperatură de 44 °C este echivalentă cu moartea.
Principalul mecanism al corpului uman de a gestiona temperaturile ridicate, capacitatea de a transpira, devine inutilizabil în anumite condiții de temperatură și umiditate, iar aceste condiții, în contextul încălzirii globale, sunt din ce în ce mai des îndeplinite, în zone din ce în ce mai extinse ale planetei.
În septembrie 2024, Bill McGuire, cercetător în domeniul climatic și vulcanolog, a publicat un articol în Science Focus intitulat „100% humidity heatwaves are spreading across the Earth. That's a deadly problem for us”. Mai jos am extras principalele idei ale articolului:
1. Căldura și umiditatea ridicate sunt din ce în ce mai întâlnite în cele mai călduroase părți ale globului. Pe măsură ce încălzirea globală își continuă trendul actual, viața a sute de milioane de oameni este amenințată.
2. Pentru a măsura umiditatea și căldura, utilizăm termometrul umed, care diferă de termometrul pe care-l utilizezi în casă.
Temperatura termometrului umed este mai aproape de ceea ce resimțim. Este o informație comună faptul că o creștere a umidității înrăutățește experiența unor temperaturi ridicate.
⇒ Citește și: Care este temperatura maximă pe care o poate suporta corpul uman? - pentru detalii privind temperatura termometrului umed, diferența de temperatura termometrului „normal”, denumit „uscat” și relația matematică dintre ele.
3. Pierderea de căldură prin radiație și conducție funcționează atâta vreme cât temperatura pielii este mai mare decât cea a aerului din jur. Apoi, doar prin transpirație se mai poate lupta împotriva căldurii. Dar dacă umiditatea face acest lucru imposibil, atunci organismul ajunge într-o situație imposibilă, temperatura acestuia crescând până la niveluri periculoase sau chiar fatale.
⇒ Citește și: Cum se transferă căldura
4. În ce privește temperatura termometrului umed (TTU) maximă pe care o poate suporta organismului uman, s-a crezut multă vreme că este de 35 °C (echivalent pentru 35 °C, măsurat cu un termometru uscat, la o umiditate de 100%). Dar iată valori care s-ar putea să vă fie ușor familiare: 39 °C (termometru uscat) și umiditate de 75% - echivalează cu 35 °C (TTU).
Un studiu recent din SUA arată însă că pragul letal este mai degrabă de circa 31 °C!
5. Atunci când corpul nu mai poate transpira, nu mai contează ce faci, că utilizezi un ventilator sau stai la umbră. Nimic nu mai ajută. Răcirea corpului nu se mai poate face.
Doar, desigur, aerul condiționat mai poate ajuta. Dar ce se poate face dacă apare o pană de curent, care, cel mai probabil, pe fondul verilor tot mai fierbinți, se vor înmulți?
6. Temperaturi de 35 °C (TTU) sunt astăzi foarte rare, dar cele de 31 °C (TTU) sunt din ce în ce mai dese. Temperaturi de 30 °C (TTU) s-au dublat din 1970 până în 2017.
7. Zona tropicală a Terrei va observa creșteri ale TTU de 1 °C pentru fiecare creștere cu 1 °C ale temperaturii medii globale, care în perioada iunie 2023 - iunie 2024 a fost de 1, 6 °C.
8. Valuri de temperaturi extreme în zone cunoscute pentru veri călduroase sunt astăzi mult mai probabile.
9. Temperaturi de aproape 52 °C în Arabia Saudită au dus la peste 1.300 de decese pe timpul faimosului pelerinaj anual de la Mecca.
10. La o creștere a valorii medii globale de 2 °C peste valorile pre-industriale, valuri de căldură periculoase vor deveni prevalente în multe părți ale lumii.
11. La o creștere a valorii medii globale de 3 °C peste valorile pre-industriale, orașe precum Tokyo, Chicago sau New York se vor lovi de probleme care astăzi sunt deja prezente în diverse orașe din Pakistan, Yemen, India, Arabia Saudită șamd.
12. Valuri de căldură care vor depăși 35 °C (TTU) vor fi înregistrate în mod repetat începând cu anul 2027.
13. Valurile de căldură însoțite de umiditate mare vor afecta profund viața umană. Agricultura va fi (deja este) sub o mare presiune, seceta, inundațiile, furtunile extreme sau incendiile reducând recoltele (ceea ce se întâmplă deja pentru cafea, cacao, măsline, orez, grâu etc.).
14. Vremea extremă va afecta și alte domenii, precum cel al construcțiilor, turismului, sportului, pescuitului sau mineritului.
15. Pe măsură ce planeta continuă să se încălzească, miliarde oameni vor experimenta combinații de temperatură și umiditate care sunt dincolo de experiențele obișnuite și care nu sunt abordate de actualele contra-măsuri imaginate.
16. Date fiind condițiile din ce în ce mai dificile din anumite zone, vor fi migrații ale populațiilor către zone mai reci ale planetei.
How heatwaves impact our lives
Sursa: Science Focus