Gaze serăDacă ne-am opri chiar acum din pomparea de dioxid de carbon în atmosferă, am avea o şansă destul de bună de a evita o escaladare a temperaturilor. Dar nu avem niciun semn că aceasta s-ar întâmpla. Emisiile anuale au scăzut abia imperceptibil după 2008.

 

 

 

Feedbackul planetar

În acest moment cresc mult mai repede decât oricând. Până acum ele se apropie de maximul scenariului celui mai rău caz de emisii, prevăzut de IPCC. “Emisiile noastre nu încetinesc”, spune Paul Valdes de la Universitatea Bristol, Marea Britanie.” Acesta este cel mai groaznic aspect al viitorului nostru.”

Singurul acord internaţional pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, protocolul Kyoto, a exclus ţările dezvoltate şi a prevăzut numai tăieri reduse. Statele Unite nu l-au semnat niciodată iar Canada s-a retras. Speranţele pentru un acord mai eficient şi mai inclusiv au cam dispărut.

Între timp, China, cel mai mare emiţător de dioxid de carbon al lumii, investeşte masiv în energie regenerabilă, dar rapida sa dezvoltare înseamnă că emisiile sale vor continua să crească. Unele ţări mai mici au promis unilateral reduceri masive, dar puţine dintre acestea şi investesc pentru a le pune în practică. Dimpotrivă, cele mai multe ţări continuă să subvenţioneze combustibilii fosili şi să construiască centrale electrice pe bază de cărbune sau gaze naturale, angajându-se astfel la decenii de emisii continue. Trecerea de la energia nucleară după incidentul de la Fukushima a făcut ca lucrurile să fie şi mai rele: chiar şi Germania, care era o deschizătoare de drumuri în domeniul energiei regenerabile, plănuieşte să construiască mai multe centrale electrice pe bază de cărbune. “Noi nu facem practic nimic”, spune Kevin Anderson de la Centrul Tyndall pentru Cercetarea Schimbărilor Climatice din Manchester, Marea Britanie. “În fiecare an, situaţia pare mai gravă decât cea din anul precedent.”

Deci suntem pe o cale descrisă de raportul din 2007 al IPCC ca ducând cel mai probabil la o creştere a temperaturilor cu 4 grade Celsius până în 2100 – cu mult deasupra nivelului de 2 grade Celsius de care fusesem anunţaţi că trebuie să îl evităm cu orice preţ. Dar acest cel mai rău scenariu nu fusese simulat având în vedere modelele cele mai avansate existente în momentul în care era pregătit raportul din 2007, din cauza timpului şi puterii de calcul limitate. Între timp, acest lucru a fost realizat, iar cele mai “bune estimări” arată o creştere între 5 şi 6 grade Celsius până în 2100, cu o mică şansă de doar 10 la sută a unei creşteri de chiar 7 grade Celsius. Aceasta înseamnă că cei mai mulţi dintre noi au şanse să trăiască destul de mult pentru a se bucura de experienţa unei încălziri globale severe. Suntem pe drumul spre o creştere a temperaturilor cu 4 grade Celsius până în 2070, sau chiar 2060 dacă procesele de feedback ale carbonului sunt la cote ridicate. Departe de a fi panicarzi, spune Anderson, cei mai mulţi oameni de ştiinţă au subestimat semnificaţiile poveştii emisiilor pentru a face ca mesajul lor să fie mai acceptabil din punct de vedere politic.

Emisiile umane de gaze cu efect de seră

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului worse-climate, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.