Cercetătorii au identificat cinci greșeli frecvente referitoare la vreme și climă, ca de exemplu: predicțiile meteorologice și climatologice afirmă cu certitudine ce se va întâmpla, vremea și climatul sunt destul de imprevizibile etc.

 

Traducere după: Making sense of the weather and climate

Oamenii de știință au observat unele greșeli frecvente legate de meteorologie și climat în cadrul discuțiilor publice. Prezentul articol analizează câteva dintre aceste probleme, explicând ce informații sunt eronate și cum ar trebui explicate noțiunile la care se face referire.

Informații despre vreme și climat apar în toate știrile. Acestea vor ajunge să fie chiar știri de prima pagină pe măsură ce guvernele din întreaga lume vor începe să răspundă celui de-al patrulea raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Modificările Climatului, prin introducerea unor politici noi. Un grup de meteorologi și climatologi au analizat modul în care sunt dezbătute în public problemele legate de vreme și climat. Aceștia au încercat, prin prezentul articol, să explice pe înțelesul tuturor care sunt bazele meteorologiei și ale climatologiei şi cum sunt modelate datele pentru a face anumite predicții.

Prin numeroasele discuții legate de efectele încălzirii globale, de poluarea aerului și de politicile energetice din mass-media, oamenii de știință sunt îngrijorați că vom pierde din vedere ceea ce știința vrea de fapt să ne transmită. Chiar dacă adesea sunt create titluri și mesaje simplificate despre vreme și climat, de cele mai multe ori aceste informații ajung să ne facă mai confuzi. În procesul de înțelegere, din punct de vedere științific, a vremii și climatului, apar descoperiri, în mod constant, ceea ce poate duce la impresia că informațiile deținute sunt incerte. Evenimente meteorologice extreme și viitoarele schimbări climatice au ajuns subiecte foarte bune pentru lumea științifico-fantastică: filme precum „Ziua de după mâine”, „Furtuna perfectă”, „Tornada” sau „Aventurile vasului Poseidon” sunt câteva dintre aparițiile mai recente.

Din analiza efectuată, cercetătorii au identificat cinci greșeli frecvente referitoare la vreme și climat, și anume:
- predicțiile meteorologice și climatologice afirmă cu certitudine ce se va întâmpla;
- vremea și clima sunt destul de imprevizibile;
- toate evenimentele meteo extreme sunt cauzate de încălzirea globală produsă de om;
- ne aflăm în fața unui punct din care nu ne mai putem întoarce;
- există puține dovezi științifice despre modificările climatice bruște.


Aceste greșeli sunt explicate în prezentul articol. Acesta nu este destinat unor scopuri educative cu privire la climat și meteorologie, în schimb are intenția de a alerta cititorii în privința greșelilor apărute și de a furniza opinii viabile pentru a da un sens discuțiilor. Are ca scop menținerea punctului de vedere științific în cadrul mass-media, a politicilor și situațiilor de alarmă. Pe scurt, acest articol este destinat promovării unor explicații referitoare la fundamentele predicțiilor meteorologice și climatologice.

Un scurt cuprins al articolului ar avea următoarea structură:
1. Predicțiile meteorologice sunt întotdeauna greșite
Neînțelegere: predicțiile meteorologice și climatologice spun cu exactitate ce se va întâmpla.
Neînțelegere: vremea și clima sunt destul de imprevizibile.
Răspuns: Predicțiile meteorologice sunt bazate pe probabilitățile de apariția a anumitor evenimente astfel că acestea nu sunt mereu prezise cu acuratețe pentru toate regiunile. Predicțiile climatologice se referă la direcții climatice pe termen lung, și nu la prezicerea unor evenimente anuale. Predicțiile pot fi imperfecte însă legile fizice care guvernează condițiile meteo și climatul sunt bine cunoscute, iar predicțiile vor deveni mai precise prin îmbunătățirea cunoștințelor despre aceste legi.

2. Toate evenimentele meteorologice extreme sunt cauzate de încălzirea globală provocată de om.
Neînțelegere: evenimentele meteo extreme sunt simptome ale schimbărilor climatice.
Răspuns: În prezent, nu putem atribui schimbărilor climatice toate evenimentele meteorologice extreme care au loc. Ar trebui să facem distincție între efectele posibile ale modificărilor climatice prezise și condițiile meteo extreme care sunt parte a unor variații normale ale climatului.

3. Nimic din ce se va întâmpla nu mai poate fi prezis.
Neînțelegere: ne aflăm într-un punct din care nu ne mai putem întoarce.
Neînțelegere: există puține dovezi științifice despre modificările climatice bruște.
Răspuns: Climatul, după cum este cunoscut, a mai suferit modificări bruște și în trecut, fără nici o altă intervenție externă. Însă ideea unui punct fără posibilitate de întoarcere sau „punct limită” este o ipoteză falsă cu privire la climat și poate fi alarmantă fără motiv. Cu toate că vremea și climatul sunt scene ale științei mereu în schimbare, astfel că aproximarea cea mai bună făcută de cercetători față de încălzirea globală o reprezintă o creștere a temperaturii medii globale cu 2 sau 4 grade până în anul 2100.

4. Concluzii
Cine face predicțiile meteorologice și climatologice și de unde provin acestea?

5. Cine sunt persoanele care fac aceste predicții?


Noțiuni fundamentale – modelarea

Singura modalitate prin care se pot face predicții meteorologice mai sigure pentru un interval de câteva zile sau climatologice pentru o perioadă de 100 de ani, este folosirea unor modele matematice complexe, care conțin ecuații ce descriu procesele fizice ce au loc în atmosferă, în  oceane, în criosferă (arii cu gheață și zăpadă) și pe pământ.

Sunt folosite observații referitoare la ceea ce se întâmplă cu condițiile meteorologice pe întreaga planetă pentru a pune în funcțiune modelele matematice, iar observațiile cu privire la modificările emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă sunt folosite pentru acționarea modelelor climatologice. Unele dintre cele mai mari modele conțin până la 10 milioane de linii de cod și necesită puterea de calcul a câtorva super-calculatoare din lume pentru a putea fi rulate. Noi descoperiri în știința modelării vor face ca în curând să fie posibila predicția meteo la scară redusă.



1. Predicțiile meteorologice sunt întotdeauna greșite

Această supoziție se bazează pe două neînțelegeri, anume: predicțiile meteorologice și cele climatologice spun cu exactitate ce se va întâmpla și că vremea și climatul sunt destul de imprevizibile.

Răspuns: Vremea este predictibilă, însă nu avem informațiile și echipamentele necesare pentru a putea face prognoze precise pentru toate zonele tot timpul. Acestea sunt bazate pe probabilitățile de apariție a unor anumite evenimente, de exemplu probabilitatea unei ploi de o anumită durată într-un anumită locație. Prognozele climatologice studiază anumite direcții ale climatului pe termen lung, care includ variații mari. Predicția poate fi imperfectă, însă legile fizicii care guvernează vremea și climatul sunt înțelese foarte bine și nu se modifică.

Tim Palmer FRS: „Meteorologia este „exactă” în sensul că avem cunoștințe foarte precise despre legile care guvernează vremea. Problema este aceea că predicțiile meteorologice sunt sensibile față de condițiile inițiale, așadar acestea sunt întotdeauna supuse unor incertitudini în cadrul acestor condiții inițiale.”

Predicțiile meteorologice pentru intervale de timp scurte sunt realizate folosind numai modificările atmosferice așteptate. Spre deosebire de acestea, prognozele sezoniere depind de anumiți factori, precum temperaturile oceanelor și curenții acestora. Predicțiile climatologice depind de emisiile de gaze cu efect de seră, care, la rândul lor, depind de un număr de factori mai puțin preciși, precum creșterea populației și gradul de utilizare a energiei. Multe dintre diferențele raportate între prognozele meteorologice și cele climatologice sunt rezultate din utilizarea unor modele diferite de predicție, sau stabilirea unor perioade de timp diferite pentru care vor fi făcute predicțiile.

Definiții standard de predicții:
:: prognoză curentă – 0-6 ore înainte;
:: prognoză pe termen scurt – 0-48 de ore înainte;
:: prognoză pe termen mediu – între 48 de ore și 10 zile;
:: prognoză pe termen lung – mai multe de 10 zile.

Vremea și climatul
Motivul pentru care avem vreme (și climat) este acela că Pământul este mai fierbinte la Ecuator (unde Soarele este cel mai intens) decât la Poli; vremea acționează spre distribuirea căldurii între diferite latitudini (chiar dacă acest lucru este efectuat și de curenții oceanelor). Vremea este ceea ce are loc în atmosferă la un moment dat: cât este de cald, dacă este vânt sau însorit sau care este gradul de umiditate. Climatul este descrierea medie a unui tip de vreme care se așteaptă a fi la un anumit moment. De obicei, climatul este stabilit pentru o perioadă de 30 de ani pentru a putea evidenția variațiile anuale posibile, datorită unor veri mai călduroase sau ierni mai răcoroase, și include, de asemenea, informații despre variații și extreme.


Prezicând vremea....

Prognozarea vremii este o știință complexă. Omenirea trăiește în stratul cel mai de jos al atmosferei, unde vremea este cel mai dificil de prezis. Chiar și cu ajutorul celor mai bune modele numerice disponibile, nu este posibilă prezicerea celor mai mici detalii, precum distribuția exactă a ploilor sau a ceții. De asemenea, erorile apar și datorită modelelor care aproximează realitatea: unele modele complexe sunt prea complicate chiar și pentru cele mai puternice calculatoare.

Brian Golding: „Prezicerea variațiilor vremii la scară redusă prezintă o provocare mare pentru cercetători, aceștia adunând informații autorizate din numeroase domenii științifice pentru a îmbunătăți acuratețea prezicerilor meteorologice.”

Paul Hardaker: „Pentru moment, unele caracteristici ale modelelor la scară redusă, precum furtunile care s-ar putea declanșa doar deasupra unui complex de locuințe, sunt reprezentate schematic în cadrul modelelor predictive, prin ceea ce noi numim parametrizări. Următoarea generație a modelelor predictive va trebui să rezolve aceste problematici, lucru care reprezintă o provocare uriașă și importantă, aproape la fel de mare ca atunci când modelele au fost introduse pentru prima dată.”

Savanții autorizați pot dinamica modelelor la scară redusă, însă abilitatea noastră de a face preziceri mai precise va crește odată cu mărirea puterii de calcul.


Cine furnizează televiziunilor predicțiile meteorologice?

Kelth Groves: „Oficiul Meteorologic furnizează informațiile necesare predicțiilor televizate, posturilor BBC, ITV sau Sky. Acestea le prezintă în diferite forme, însă încercăm să aducem asigurări că toți beneficiarii media ai informațiilor noastre vor furniza relatări similare în cadrul rubricii meteo. Pentru BBC, prezentatorii naționali sunt angajați ai Oficiului Meteorologic, iar în regiuni, echipa de filmare este un amestec de angajați ai BBC și ai Oficiului Meteorologic, însă și ei folosesc predicțiile furnizate de Oficiu.”

Nu există o singură metodă de prezicere a vremii. Diferențele dintre prognoze pot apărea din utilizarea modelelor matematice diferite sau din interpretarea acestora, precum sincronizarea sau distribuția ploilor. Asemenea Oficiului Meteorologic, există și alte companii care furnizează servicii de predicție meteorologică pentru Marea Britanie, cu toate că Oficiul Meteorologic este singurul care dezvoltă și utilizează modele complexe pentru predicții la scară mare.


Acuratețea predicțiilor este afectată de mediul înconjurător local.

Variațiile suprafeței terestre a Pământului afectează vremea. În zonele muntoase ploile sunt mai frecvente: pe măsură ce aerul întâlnește dealuri și urcă, vaporii din aer se condensează, formând norii, iar când picăturile ajung suficient de mari, cad sub formă de ploaie. Zonele cultivate, pădurile, zonele urbane, prezintă suprafețe de „rugozități” diferite, cauzând aerul să se comporte diferit, dând astfel naștere unor circulații locale ale aerului și unor anomalii ale temperaturilor. Acest lucru înseamnă că vremea poate fi diferită chiar și în zone apropiate, precum un parc care se află lângă un complex de clădiri cu birouri.

Chris Coller: „Vremea locală poate fi afectată de zonele urbane construite. Zonele orașelor sunt mai calde decât cele rurale, datorită căldurii generate în clădiri și a utilizării aerului condiționat. Acest fapt poate face aerul de deasupra orașului să se ridice, vaporii de apă să se condenseze și să formeze nori, care vor duce la ploi, de obicei la câțiva kilometri depărtare, deoarece vaporii de apă au nevoie de un interval de timp pentru a se transforma în picături. Aceste efecte depind foarte mult de materialele folosite la construcția clădirilor, cât sunt de înalte și depărtate unele de altele, precum și de cantitatea de căldură emisă.”

Cunoştinţele nostre despre cum se formează fenomenele meteorologice s-au îmbunătăţit consistent în ultimii 30 de ani.

Îmbunătăţirile apărute în studiul meteorologiei au rezultat în urma unor investigaţii la scară mare a sistemelor meteorologice, a modernizărilor aduse modelelor atmosferice şi disponibilitatea super-calculatoarelor. Acestea ne-au ajutat în procesul de înţelegere a naturii tridimensionale a sistemelor meteorologice, precum structura etapizată a ploilor asociată cu fronturile meteorologice. Acum ştim mult mai bine modul în care sistemele meteo se mişcă, se dezvoltă şi intră în declin, informaţii esenţiale unor predicţii precise. Imaginile satelitare i-au ajutat pe meteorologi să compare modificările atmosferice, prezise, cu ceea ce se întâmplă, de fapt.

De asemenea, acum avem posibilitatea de a diferenţia între două tipuri de procese atmosferice: ecuaţiile matematice care guvernează mişcările maselor mari de aer (din punct de vedere dinamic) şi ecuaţiile matematice care guvernează formarea unui anumit tip de vreme precum ploi şi ninsori, evaporări şi turbulenţe (din punct de vedere fizic). Vremea se poate modifica în viitor, însă informaţiile noastre despre ea nu se vor schimba, deoarece comportamentul vremii este stabilit de anumite legi ale fizicii.

Acum, predicţiile Oficiului de Meteorologie sunt la fel de exacte pentru următoarele 2 zile, cum erau cele pentru următoarea zi, cu 10 ani în urmă.

Colectarea internațională a datelor...

Un flux constant şi precis de informaţii cu privire la vreme este esenţial pentru modelele de predicţii meteo, în momentul în care se produc evenimente meteorologice extreme. Datele sunt colectate de observatori pregătiţi şi de sisteme automatizate, pe întreaga suprafaţă a Pământului pentru a fi utilizate în modelele numerice. Atât observaţiile, cât şi instrumentele, sunt conforme cu standardele Organizaţiei Meteorologice Mondiale (Agenţia Naţiunilor Unite). Meteorologia este unică prin capacitatea sa de a împărţi informaţii standardizate, în mod liber, între 187 de ţări şi teritorii.

Prezicând climatul....

Cum am putea prezice modificările ce vor fi peste 50 sau 100 de ani, când nu putem face precizări concrete nici pentru ziua următoare?

Predicţiile legate de climat ne oferă informaţii despre cum se vor schimba direcţiile şi tiparele meteo: va fi, în general, mai umed în timpul iernii? Vor fi mai multe averse? Genul acesta de lucruri.

Geoff Jenkins: „O predicţie legată de climat ar putea spune că media precipitaţiilor în Londra este estimată a fi diminuată cu 50% până în 2089; nu va spune că în dimineaţa zilei de 23 august 2089 va ploua în Londra”.

Cum sunt generate predicţiile legate de climat?

Pentru a face predicţii cu privire la climat, trebuie să estimăm cantitatea de gaze şi particule ce vor fi degajate în atmosferă, în viitor. Acestea sunt create pe baza unor presupuneri cu privire la creşterea populaţiei, consumul de energie, descoperirile tehnologice şi economice. Odată ce emisiile au fost estimate, este calculată cantitatea de gaze cu efect de seră ce vor rămâne în atmosferă. Pentru dioxidul de carbon, acest lucru este efectuat prin utilizarea unui model ce descrie ciclul carbonului, simulând transferul de carbon dintre sursă şi destinaţia (unde este absorbit) din atmosferă, oceane sau suprafaţa terestră. Pentru gazele precum metanul, modelele simulează reacţiile chimice care determină concentraţia acestuia în atmosferă. Efectul de încălzire poate fi astfel calculat din aceste estimări. La final, este calculat efectul acestei încălziri crescute asupra climatului (acestea sunt predicţiile asupra modificărilor climatului). În Marea Britanie, modelele folosite sunt dezvoltate la Centrul Hadley pentru Predicţii Climatologice şi Cercetări al Oficiului Meteorologic, din Exeter. Ultimul model este denumit Modelul Hadley pentru Mediul Înconjurător Global (HadGEM1 – Hadley Global Environment Model).

Gazele cu efect de seră (GHGS – Greenhouse Gases)

Vaporii de apă – un gaz cu efect de seră, natural, care îşi măreşte cantitatea pe măsură ce climatul se încălzeşte, deoarece cu cât aerul este mai cald, cu atât menţine o umiditate mai ridicată.

Dioxidul de carbon (CO2) – în mare parte provenit din natură, însă arderile combustibililor fosili au dus la creşterea concentraţiei acestui gaz în atmosferă, cu peste 30%. CO2 are o durată de viaţă efectivă, de aproximativ 100 de ani, astfel că o cantitate importantă a oricărei creşteri a concentraţiei acestui gaz va mai fi prezentă în atmosferă şi după 100 de ani.

Metanul (CH4) – emis în atmosferă prin intermediul agriculturii şi prin scurgerile conductelor de gaze, precum şi datorită unor numeroase alte procese naturale. Cantitatea din atmosferă a acestui gaz s-a dublat comparativ cu perioada pre-industrializării, însă momentan nu mai are creşteri semnificative. Există cantităţi enorme de metan blocate în gheaţa (hidroxid de metan) de pe fundul oceanelor, care ar putea fi eliberate în atmosferă dacă încălzire globală va penetra mai adânc în oceane, chiar dacă acest fenomen este considerat a fi imposibil. Cu toate acestea, există dovezi care indică faptul că metan este eliberat prin topirea permafrostului.

Alte GHGS, precum oxidul de sodiu (N2O), ozonul (O3) prezent în staturile inferioare ale atmosferei sau CFC-urile (acum interzise), sunt mai puţin importante,  însă aduc contribuţii la încălzirea globală. Fiecare dintre aceste gaze are o „putere de încălzire” per kg, diferită; cercetătorii exprimă uneori modificările apărute tuturor gazelor ca şi cum ar fi modificări ale concentraţiei de CO2, denumite „echivalenţe CO2” sau CO2e.

Nu va fi o „călătorie” liniştită până la sfârşitul secolului.

Chiar dacă modelul matematic al climatului oferă o predicţie cu acurateţe ridicată, modificările nu vor avea o direcţie liniară, adică fiecare an nu este obligatoriu să aibă temperaturi mai ridicate decât cel anterior. Variaţiile naturale vor continua să aibă un rol important. Acest lucru înseamnă că vor exista ani, sau chiar decade, care vor fi mai călduroşi sau răcoroşi, mai secetoşi sau ploioşi, decât media. Însă acestea nu înseamnă că predicţiile climatologice sunt greşite, ci doar că vor exista deviaţii temporare de la direcţia stabilită pe termen lung.
Consiliul Interguvernamental pentru Problema Modificării Climatului (IPCC – Intergovernmental Panel on Climate Change) „estimează cel mai bine” o temperatură cu 2-4 grade Celsius mai mare până la finalul secolului. Valoarea este posibil să nu reprezinte prea mult, însă este o medie; astfel sunt ascunse încălziri mai ridicate în anumite perioade şi anumite zone (în particular, spre latitudinile mai ridicate), precum şi unele mai reduse în alte zone, de exemplu Ecuatorul. De asemenea, sunt aşteptate modificări la nivelul temperaturilor extreme, posibil mai mari decât modificările mediei anuale. Este important a se nota că nu a fost nevoie decât de o încălzire globală de 5-8 grade pentru a ne elibera din epoca de gheaţă şi a ajunge la condițiile actuale prezente în Marea Britanie şi restul globului.


2. Toate evenimente meteorologice extreme sunt cauzate de încălzirea globală cauzată de om


Această presupunere este bazată pe neînțelegerea că evenimentele meteo extreme sunt simptome ale modificărilor climatului.

Răspuns: La momentul actual, evenimentele meteorologice extreme individuale nu pot fi atribuite ca fiind urmări ale modificărilor climatului. Ar trebui să putem face distincție între tipurile de vreme pe care le experimentăm în prezent și modificările climaterice prezise a urma în viitor. O parte dintre manifestările meteorologice recente pe care criticii le-au atribuit modificărilor climaterice, sunt, de fapt, parte a unei variabilități normale. Modificarea climatului se consideră a fi prezentă în momentul în care schimbările observate nu pot fi atribuite doar variabilității naturale. Modificările climaterice produse de om („antropogene”) se referă la încălzirea globală care poate fi atribuită activităților umane, în principal emisiile de CO2 provenite de la arderile combustibililor fosili.

În puține cazuri, modificările climaterice antropogene par să cauzeze mai multe evenimente meteo extreme (de exemplu, valurile de căldură). Este însă mult prea simplu a atribui modificărilor antropogene, fiecare dezastru meteorologic; de-a lungul istoriei au existat numeroase furtuni sau inundații catastrofale. Despre unele dintre aceste evenimente, precum tornadele, nu se poate spune că sunt în creștere, însă nici că se vor modifica într-un climat mai cald. Chiar dacă considerăm că toate evenimentele meteo extreme sunt cauzate de modificările climaterice, totuși, nu putem considera ca răspunzătoare, fiecare activitate umană.

Cum rămâne cu valul de căldură din vara anului 2003?

Valul de căldură din vara anului 2003 este considerat răspunzător pentru moartea a peste 35000 de europeni în plus față de numărul considerat „obișnuit” pentru o perioadă similară. Cu toate că este dificilă asocierea evenimentelor singulare, precum o inundație rapidă sau un uragan, cu modificările climaterice, există unelte care ne ajută să înțelegem modul în care tiparele evenimentelor meteo, precum un val de căldură prelungit sau o ploaie, sunt legate de schimbările climatului. Prin utilizarea unor metode aplicate, în mod normal, studiilor epidemiologice, Centrul Hadley al Biroului de Meteorologie a prezentat o situație conform căreia activitățile umane poartă o răspundere de 50% pentru valul de căldură din 2003. În perioadele pre-industrializării, valul de căldură din 2003 ar fi avut o probabilitate de 1 la 1000. Din anul 2040, verile obișnuite vor avea temperaturile asemănătoare celor din 2003; în schimb, acestea vor fi considerate temperaturi scăzute, comparativ cu temperatura anuală prezisă pentru anul 2060.

Zece dintre anii cu cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrați ca apariție după anul 1990.

Ce știm despre El Niño?

Predicțiile savanților despre El Niño reflectă o înțelegere mai bună a climatului decât a schimbărilor produse asupra acestuia. El Niño este o avertizare a Oceanului Pacific tropical, care apare la un interval de 3 până la 7 ani. Este parte a unui fenomen natural mai mare denumit Oscilațiile Sudice ale lui El Niño (ENSO – „El Niño Southern Oscillation”), cauzat de interacțiunile dintre atmosferă și ocean, care afectează clima pe întregul glob.

Este un fenomen observat intensiv care a fost documentat încă din secolul XVI (de către pescarii din Peru), iar dovezi arheologice sugerează că acest fenomen ar fi apărut cu 15000 de ani în urmă. La momentul actual, datele colectate cu ajutorul sateliților, din aer sau oceane, sunt partajate între centre internaționale de cercetare, care generează modele computerizate pentru documentarea fenomenului ENSO. Cu ajutorul acestora și a informațiilor istorice, oamenii de știință sunt capabili să anunțe momentul în care El Niño va începe, asigurând astfel timp suficient pentru a putea fi luate toate măsurile de siguranță. Cauzele lui El Niño nu sunt cunoscute, însă se consideră că frecvența apariției acestui fenomen nu este legată de încălzirea globală.

Fenomenele meteo extreme, precum singura inundație în 400 de ani din Boscastle, par a avea o frecvență anuală, începând din momentul în care au avut loc primele discuții legate de încălzirea globală.

Probabilitatea unui eveniment meteorologic, asemeni unei inundații, este calculată pe baza unor date cronologice. Această probabilitatea este exprimată ca o „perioadă de revenire”, anume frecvența de apariție a unui asemenea eveniment, ținând cont de prezumpția că tendințele climatului viitor vor fi similare celor din trecut. În Marea Britanie, observațiile meteorologice de încredere sunt disponibile începând cu secolul al XVII-lea, însă numai pentru anumite locații; observațiile pentru arii mai mari sunt disponibile începând cu anul 1850. Folosind aceste date, pot fi efectuate calcule statistice pentru a estima frecvența de apariție a unui eveniment. Astfel că, având și numai 150 de date concrete, putem afla probabilitatea apariției unui eveniment pentru un interval de, aproximativ, 500 de ani.

Poate suna alarmant faptul că o inundație ce poate avea loc o dată la 400 de ani, s-a produs în 2 ani consecutivi. Însă, o perioadă de revenire de „1 la 400” înseamnă 0.25% șanse ca inundația să se producă în orice an; acest procentaj rămâne neschimbat pentru fiecare an, indiferent de ce se va întâmpla în anul precedent. Ca o descriere a evenimentelor izolate, perioada de revenire nu este semnificativă în mod particular. Este utilă numai pentru meteorologi sau proiectanții și inginerii care trebuie să construiască conform unui plan standard (de exemplu, să se asigure că Bariera Tamisei („Thames Barier”) va suporta o inundație de tipul „1 la 400 de ani”).

Cum rămâne cu uraganele?

Două lucrări publicate în reviste științifice, în 2005, au arătat că în ultimii 50 de ani, ciclonii tropicali au devenit mai distructivi și că în ultimii 30 de ani, au fost mai multe uragane puternice. Tot în 2005 s-au produs și devastările din New Orleans provocate de Uraganul Katrina, în timpul sezonului de uragane din Atlanticul de Nord. Împreunate, aceste informații au dus la speculații conform cărora temperaturile mai ridicate duc la apariția unor furtuni tropicale mai intense și mai frecvente.

În fiecare an au loc peste 90 de uragane tropicale (termenul generic pentru o furtună cu vânturi care depășesc 65 de noduri, denumită uragan, taifun sau ciclon, în diferite părți ale lumii). Despre uraganele tropicale se știe că au cicluri naturale; de exemplu, uraganele din Atlanticul de Nord sunt influențate puternic de fenomenul natural El Niño. Nu există nici o dovadă că toate uraganele tropicale devin mai frecvente, însă, cu toate că există încă dezbateri între savanți pe această temă, se pare că nu clima mai caldă a avut un rol important în recenta creștere a uraganelor periculoase. Cu toate acestea, chiar dacă am fi eliminat posibilul efect al modificărilor climaterice, furtunile tropicale având puterea distructivă a Uraganului Katrina, ar putea să apară.

Cercetătorii nu sunt siguri dacă o climă mai caldă va duce la o creștere a numărului uraganelor în viitor. Acest lucru se datorează faptului că uraganele nu au nevoie doar de temperaturi ridicate la suprafața oceanului (ele sunt generate de aerul umed și cald), care apar și la momentul actual, datorită activităților umane, ci și de alte condiții, precum o tendință particulară a vânturilor, la o anumită înălțime. Încă nu este clar cum vor fi afectate aceste condiții. Însă, există o posibilitate ca viitoarele cicloane tropicale să fie mai intense, cu vânturi mai puternice și precipitații intense.


3. Nimic nu poate fi prevăzut folosind predicțiile științifice: climatul se va modifica fără recuperare, atunci când un punct maxim va fi atins

Această afirmație se bazează pe două concepții greșite: că ne aflăm în fața unui punct de unde nu ne mai putem întoarce și că există puține noțiuni legate de modificările bruște ale climatului.

Răspuns: Maparea celor mai sumbre scenarii este un exercițiu științific important deoarece climatul a suferit modificări majore în trecut, cu toate că, în circumstanțe foarte diferite de cele de astăzi. Însă concepția unui punct fără revenire, sau punct maxim, este o îndrumare falsă a modului de percepție a climatului, putând fi o alarmă inutilă. Chiar dacă vremea și climatul sunt domenii științifice care se află într-o continuă modificare, cea mai bună estimarea a încălzirii până la sfârșitul secolului este de aproximativ 2-4 grade Celsius, această predicție neavând nici o schimbare substanțială în ultimul deceniu. Analiza deja cuprinde posibilele efecte pe care temperatura crescută le va avea asupra sistemelor Terrei, care, în schimb, ar putea fie să accelereze, fie să estompeze rata încălzirii.

Modelele climaterice și feedback-urile

Un punct maxim sună incitant și adaugă culoare raporturilor referitoare la viitorul Terrei, însă nu are nici o definiție științifică, astfel că majoritatea savanților nu agreează acest termen. Aceștia preferă să discute despre scenarii și simulări climaterice. În circumstanțele în care cercetătorii nu pot face predicții precise (de exemplu, populația lumii în anul 2100), sunt utilizate scenariile. Acestea reprezintă proiecții plauzibile ale creșterii populației, ale nivelului de consum al energiei și, implicit, a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Scenariile sunt folosite în modelele climaterice pentru estimarea modificărilor care vor urma să apară în atmosferă, oceane și suprafețele terestre. Aceste modele oferă informații utile, precum descoperirea amplitudinii impactului pe care îl au activitățile umane asupra climatului.

De asemenea, modelele mai includ variabile denumite „feedback-uri”, care afectează mult schimbările climatului. Feedback-urile sunt consecințele modificărilor inițiale, care pot fie să ducă la o creștere a temperaturilor (feedback-uri pozitive), fie să le reducă (feedback-uri negative). Acuratețea predicțiilor climaterice (precum viteza și amplitudinea modificărilor) depinde de validitatea datelor provenite din feedback-uri. La rândul lor, feedback-urile valide depind de precizia cu care modelele climaterice redau toate procesele fizice care au loc în atmosferă. Cercetarea, în special cea observațională, a proceselor din sistemele climaterice, va continua să îmbunătățească aceste modele. Cu toate acestea, abilitatea modelelor climaterice de a reproduce într-o manieră cât mai bună modificările apărute în ultimul deceniu, ne oferă încredere că predicțiile climaterice pentru viitor sunt utile.

Va fi vremea și mai imprevizibilă în viitor?

Keith Groves: „Nu este nici un motiv pentru care să considerăm că vremea va deveni mai puțin predictibilă în viitor. De fapt, este total invers: pe măsură ce super-calculatoarele devin mai puternice și mai accesibile, iar observațiile furnizate de sateliți, despre atmosferă, sunt mai bune, acuratețea predicțiilor se va îmbunătăți.”

Care este consensul științific referitor la modificările bruște din viitor ale climatului?

Bill Burroughts: „Modificări bruște ale climatului au existat și în trecut. În urmă cu 56 milioane de ani, o emisie uriașă de metan, din adâncul oceanelor, a condus la o încălzire bruscă de 6 grade, într-o perioadă în care temperaturile erau mult mai ridicate decât cele de acum. În timpul ultimei ere glaciare, fisurarea calotei glaciare din America de Nord a dus la schimbarea direcției Curentului Golfului, temperatura Atlanticului de Nord scăzând cu 10 grade în decurs de câteva decenii. Mai recent, în urmă cu 5000 de ani, desicarea bruscă a Saharei a încheiat economia pastorală care exista în acele teritorii de câteva milenii.”

Manifestarea unor modificări dramatice și în trecut, încurajează opinia că unele aspecte ale modificării climatului ar putea fi subite și imprevizibile. Această idee a unor schimbări dramatice, hrănește apetitul uriaș pentru povești legate de climat și vreme, și a condus la apariția unor numeroase articole importante referitoare la cele mai dramatice scenarii, precum: colapsul Curentului Golfului, topirea calotei glaciare din Groenlanda, alunecarea calotei glaciare din vestul Antarcticii, eliberarea metanului captiv în gheața (hidroxizi) prezentă pe fundul oceanelor și dispariția pădurilor tropicale. Cu toate acestea, potențialul climatului să se poată modifica relativ rapid, există, iar savanții continuă să cerceteze aceste tipuri de viitoare „cu risc mic, dar impact mare.”

Scenariile apocaliptice primesc multă atenție și este dificil pentru cei neinițiați să poată înțelege cât de posibile sunt. Probabilitatea devenirii realitate a unui anumit scenariu climateric, depinde de doi factori: cât de mult crește cantitatea de gaze cu efect de seră din atmosferă și cât de sensibil este sistemul climateric la aceste emisii. Cele mai mici procente pentru emisiile de gaze și sensibilitatea atmosferei, modelele climaterice indică o creștere de 1 grad până în anul 2100. În schimb, cele mai mari procente indică o creștere cu puțin peste 6 grade. La o anumită perioadă, estimările din afara intervalului 1 – 6 grade, apar în cadrul presei. Acestea au fost rareori publicate în jurnale științifice, astfel că nu există suficiente materiale pentru a se putea desluși metoda calculării acestor valori; uneori sunt rezultatul unor cercetări preliminare pe baza unor modele noi. Acestea nu sunt în mod particular valide, până când nu sunt publicate și revizuite de alte persoane din domeniu.

Intervalul predicțiilor face ca planificarea adaptării la schimbările climatului să fie dificilă. O inovație care ne-ar putea ajuta în viitor să trecem peste asemenea obstacole, constă în trecerea de la a face predicții sub forma unor simple numere sau intervale de posibilități, către probabilitățile unor diferite rezultate.

Mike Hulme: „Pentru o creștere a temperaturii cu 2 grade în acest secol, ar trebui să fie posibilă (ținând cont și de voința populației) proiectarea și aplicarea unor metode de intervenție mai bune în scopul limitării pagubelor la un nivel similar cu ceea ce am experimentat pe parcursul secolului trecut. Pentru o creștere a temperaturii cu 4 grade, nu ne putem permite să fim la fel de pasivi; va trebui să ne obișnuim a trăi într-o lume diferită, în care mediile noastre mai prețuite sunt pierdute sau transformate. Vremea este deja un ucigaș – îi lovește, în special, pe cei săraci, vulnerabili sau neasigurați.”

Cum rămâne cu calota glaciară a Groenlandei?

Majoritatea modelelor climatice anticipează că până la sfârșitul secolului, temperaturile vor crește suficient de mult pentru a cauza începerea topirii calotei glaciare a Groenlandei. Dacă aceste temperaturi vor fi menținute, o topire completă va avea loc în următoarele milenii, cauzând o creștere a nivelului mărilor și oceanelor cu câțiva metri (IPCC anticipează că în acest secol, Creșterea Nivelului Mărilor și Oceanelor va fi de 20-60 cm, posibil 20 cm mai mult dacă modificările recente ale calotei glaciare din Groenlanda și Antarctica, vor persista și vor fi la fel de substanțiale).

Savanții continuă să caute modalități prin care calota glaciară a Groenlandei ar putea fi refăcută după începerea procesului de topire. Acest lucru ar necesita o reducere a concentrației de CO2 care, deși fizic posibilă, implică o reducere cu 70% sau mai mult a emisiilor de CO2 provocate de activitățile umane. Gazele cu efect de seră care au, în momentul de față, un efect de încălzire asupra atmosferei, vor continua să cauzeze creșteri ale temperaturilor și în viitor, în principal datorită latenței mari a uriașei inerții termice a oceanelor. Acest înseamnă că modificări asupra climatului și mediului vor mai exista pentru câteva decenii, chiar dacă toate emisiile de gaze cu efect de seră ar fi oprite în această clipă. Chiar și nivelul mărilor va continua să crească timp de câteva sute de ani, pe măsură ce căldură din atmosferă va penetra din ce în ce mai adânc în adâncul oceanelor, cauzând oceanele și mările să se extindă. Deoarece emisiile de gaze, atât din prezent cât și din trecut, deja fac parte din sistemul climatic, schimbarea acestor în următoarele decenii nu va influența prea mult rata de apariție a modificărilor climatului decât abia în al doilea sfert al secolului 21 și după această perioadă.

Dar cu Kilimanjaro?

Geoff Jenkins: „Dispariția zăpezilor de pe Kilimanjaro au devenit un simbol al modificărilor climatului provocate de activitățile umane. Însă motivele apariției acestor modificări nu sunt atât de directe și este posibil nici să nu fie în legătură cu activitățile umane. Topirea ghețarilor se pare că a început în anii 1880, iar cea mai probabilă explicație pare a fi trecerea Africii de Est la un climat mai uscat. Această ipoteză este indicată de scăderea rapidă a nivelului apei din lacuri, fenomen care a început în aceeași perioadă cu topirea ghețarilor, și care pare să fie în legătură cu schimbările curenților mari de aer și a temperaturilor de suprafața ale mărilor și oceanelor. Există puține dovezi care să ateste că topirea ghețarilor este un efect al temperaturilor în creștere, așadar al activităților umane.”


Cum s-au modificat predicțiile climaterice ca urmare a celui de-al Treilea Raport al Evaluărilor, elaborat de IPCC?


În februarie 2007, IPCC a prezentat partea științifică a celui de-al Patrulea Raport al Evaluărilor. Principalele descoperiri privind modul în care se generează predicțiile climaterice, sunt:
>> Reprezentările fizice ale majorității proceselor climatului (atmosferă – suprafața terestră – criosferă – oceane) din modele au fost îmbunătățite, ajutând la micșorarea intervalului de predicții pentru viitoarele scenarii referitoare la emisiile de gaze;
>> În același timp, alte feedback-uri care nu sunt incluse în modelele climaterice standard, sunt acum considerate a fi cunoscute destul de bine pentru ca efectul lor să poată fi inclus în predicții de prima dată. Principalul feedback este cel al ciclului carbonului. În prezent, aproximativ jumătate din emisiile de CO2 cauzate de om sunt absorbite de vegetație, sol și oceane. Pe măsură ce climatul devine mai cald, aceste tipuri de mediu (în special solul), nu vor mai fi capabile să absoarbă aceeași cantitate de CO2, lăsând mai mult în atmosferă. Acest lucru va duce la o creștere a temperaturii cu 1 grad până în anul 2100 (care este inclusă în intervalul aproximat de 2-4 grade);
>> Îmbunătățirile modelelor au dus, de asemenea, la micșorarea intervalului de predicții referitoare la creșterea nivelului mărilor și oceanelor. În TAR, această creștere era aproximată la 10-90cm până în anul 2100, iar în momentul de față aceasta are o valoare mai exactă de 20-60cm (cel mai bun interval de estimare este de 30-40cm). Acest interval redus a rezultat din estimări mai bune ale topirii ghețarilor și din apariția mai multor modele complexe de estimare a implicațiilor aduse de apele mai calde (expansiunea termală).

Va dispărea Curentul Golfului?

Un scenariu intens dezbătut este cel al „dispariției Curentului Golfului”. Curenții Oceanului Atlantic aduc vreme caldă din Golful Mexicului, trecând pe lângă Europa de Nord, ceea ce face ca vremea în Marea Britanie să fie mai blândă decât ar trebui să fie în mod normal. Eliberarea unor cantități mari de apă dulce în Atlanticul de Nord ar putea produce condiții similare cu acelea care au dus la dispariția Curentului Golfului, în trecut. Experimentele desfășurate folosind modelele Centrului Hadley arată că, în cazul în care curenții oceanelor vor dispărea, Marea Britanie va avea temperaturi cu 3-5 grade mai scăzute decât cele de acum (această nouă temperatură ar fi o problemă mai mare pentru transporturi și utilități, decât o încălzire de 3-5 grade).

Cu toate acestea, nici un model nu poate anticipa un colaps complet al Curentului Golfului. Un climat mai cald este așteptat să afecteze curenții oceanelor. Precipitațiile mai intense asupra mărilor din Artica vor dilua salinitatea acestora, iar împreună cu o creștere a temperaturilor de suprafață a apei, vor afecta zonele de vărsare ale fluviilor în mările nordice, care acționează curenții oceanici. Toate modelele climaterice complete observă acest efect, oferind ca rezultat o aproximare de scădere a curenților cu până la 50%, până în anul 2100. Modelul Oficiului Meteorologic al Centrului Hadley indică un procentaj aflat la jumătatea acestui interval. Cunoștințele noastre legate de curenții oceanici, se îmbunătățesc, fapt care duce la apariția unor evoluții ale modelării. În prezent, un colaps al Curentului Golfului este văzut ca foarte puțin probabil.

Paul Hardaker: „Majoritatea oamenilor de știință consideră că la nivelul actual al emisiilor, există un punct în care mediile naturale de absorbție a carbonului (precum pădurile tropicale și oceanele) vor începe să elimine mai mult carbon decât absorb, schimbându-le din „scurgeri” în „surse”. Acest lucru va accelera modificarea climatului. Cu toate acestea, fiind alarmist în această privință nu ajută pe nimeni. Ce este important, este ca noi să fim concentrați pe modalitatea în care această informație echilibrează eforturile noastre științifice, pe resursele de care avem nevoie pentru a reduce incertitudinea acestor predicții și pe modul în care aceasta ne poate ajuta să formăm înțelegeri cu scopul rezolvării problemelor.”


4. Rezumat

Climatul și vremea sunt domenii mereu în schimbare, în care noi descoperiri au loc tot timpul. Predicțiile și modelele pot fi imperfecte, însă vremea însăși este predictibilă – legile fizicii nu se modifică chiar dacă climatul o face.

Inovațiile din domeniul modelării vremii ne-ar putea permite să prevedem la nivel de stradă unde vor fi ploi, însă tot vom folosi probabilități. Golurile în predicțiile climaterice pe termen lung se reduc însă, luând în calcul multitudinea de factori de care trebuie să ținem cont, acestea vor fi întotdeauna provizorii și vor conține incertitudini. Cu toate acestea, această incertitudine nu înseamnă că „orice” este o predicție! Posedăm deja uneltele necesare pentru a investiga modificările climatului și a prezice tendințele viitoare precum creșterea temperaturii cu 2-4 grade. Cu toate că incertitudinea există (și va exista mereu, într-o anumită măsură), aceasta oferă însă și anumite informații viabile.

Omenirea nu a fost niciodată capabilă a controla vremea sau climatul, însă, din punct de vedere istoric, a fost capabilă a se adapta schimbărilor, supraviețuind erelor glaciare și deșertificării. Îmbunătățirile privind cunoștințele noastre despre știința vremii și a climatului vor avea un rol crucial în informarea oamenilor cum să se adapteze schimbărilor ce vor apărea în secolul următor.

5. Cine sunt persoanele care fac aceste predicții?


Meteorologii au o diplomă în științe, de obicei fizică sau matematică, iar uneori un masterat în meteorologie sau un doctorat. Aceștia lucrează la Oficiul Meteorologic, la Agenția Mediului, la companii private de consultanță sau predicții.

Climatologii de obicei dețin o diplomă în geografie sau științe ale naturii și urmează un program de pregătire similar cu cel pentru meteorologi.

Prezicătorii de vreme au, de regulă, un grad științific. Cei care lucrează pentru Oficiul Meteorologic, vor fi supuși unei perioade de pregătire de 12 luni, sub strictă supraveghere a unor persoane experimentate.

Prezentatorii de vreme nu au obligația de a deține o calificare formală, decât în cazul în care sunt implicați în determinarea predicțiile meteo, situație în care au aceeași calificare ca și prezicătorii de vreme. Prezentatorii fără pregătire pentru prezicere meteo, vor urma o perioadă de pregătire în domeniul meteorologiei.

Organizații care funcționează în Marea Britanie

Societatea Regală de Meteorologie (RMetS), este o organizația profesională și instruită a Marii Britanii, pentru realizarea prognozelor vremii și ale climatului. Apărută în 1850, rolul acestei organizații este acela de a face progrese în domeniul științei, aplicațiilor și informațiilor vremii și climatului. Oricine sau orice organizație, cu un interes în domeniul meteorologiei, al climatului sau al oricărui domeniu conex (precum oceanografia sau hidrometeorologia), poate deveni membru al societății. Are o gamă variată de activități accesibile și resurse pentru educație, standarde profesionale și relații cu publicul.

Oficiul Meteorologic este serviciul național al Marii Britanii pentru prognozarea vremii. Oficiul Meteorologic rulează Modele Numerice pentru Prognoza Meteo, modele care folosesc ecuații pentru a stabili stările viitoare ale atmosferei. Informațiile sunt oferite publicul general prin intermediul televiziunilor, precum BBC, ITV sau Sky și prin intermediul internetului, chiar și al telefonului, existând un apel dedicat pentru meteo și un centru al relațiilor cu publicul. Oficiul Meteorologic furnizează prognoze pentru departamentele și agențiile guvernamentale, precum și prognoze și atenționări pentru alte instituții, incluzând aviația, marina, transporturile și utilitățile. Chiar dacă este parte a Ministerului de Apărare, Oficiul Meteorologic este un Fond Comun, operând pe fundamente comerciale. Are în componență 1700 de angajați și mai mult de 50 de locații dispuse pe întregul glob, și oferă fonduri pentru centre sau programe de cercetare.

Centrul Național pentru Științe Atmosferice (NCAS) este un centru de colaborare, fondat de NERC, care reunește grupurile universitare și institutele de cercetare din Marea Britanie, care operează în domeniul științelor atmosferice. Rolul NCAS este de a promova excelența în cercetare și de a intensifica procesul de cunoaștere al atmosferei, ca sistem al Terrei. Noțiunile stabilite de NCAS stau la baza politicilor guvernamentale, precum și a unor inovații științifice și tehnice ale unei game variate de agenții operaționale și furnizori de industrie.

Organizații meteorologice internaționale


Organizația Meteorologică Mondială este o organizație interguvernamentală a Națiunilor Unite, cu 187 de membri. Ea furnizează o imagine globală asupra atmosferei Terrei, a climatului, oceanelor și distribuției resurselor de apă. Aceasta este organizația care atestă centrele naționale de prognozare meteo de pe întregul glob.

Centrul European pentru Prognoze de Interval Mediu este o organizație independentă, compusă din 28 de state; scopul acesteia este de a furniza membrilor, prognoze precise pentru termen mediu. În plus, oferă asistență pentru educație și pentru WMO.

Profilele grupurilor de meteorologi

Dr Bill Burroughs este un scriitor de știință profesionist. După 7 ani petrecuți în Laboratorul Național de Fizică al Marii Britanii, cercetând fizica atmosferei, Bill Burroughs a petrecut 3 ani ca atașat științific al Marii Britanii în Washington DC. Între 1974 și 1995, a susținut o serie de discuții în Departamentul de Energie și apoi de Sănătate, ale Marii Britanii. A publicat 11 cărți, referitoare la diferite aspecte ale vremii și climatului și a scris numeroase articole în ziare și reviste.

Profesorul Chris Collier este fizician și profesor de teledetecție a mediului, la Universitatea din Salford. După ce a lucrat 27 de ani în cadrul Oficiului Meteorologic, în domeniul cercetării, instrumentării operaționale și servicii comerciale, Chris s-a angajat la Salford în 1995, devenind Decan al Facultății de Științe, Inginerie și Mediu (1999-2003). A fost președinte al Societății Regale de Meteorologie (2004-2006) și a publicat peste 80 de lucrări științifice, 2 cărți referitoare la hidrometeorologie și peste 100 de lucrări și rapoarte prezentate la conferințe. A fost președinte al numeroase comitete naționale și internaționale.

Domnul Keith Groves a fost Șef al Departamentul de Prognozare al Oficiului Meteorologic, pentru ultimii 3 ani. În peste 30 de ani de colaborare cu Oficiul Meteorologic, a avut o multitudine de slujbe, ]n chimie atmosferică, prognozare operațională, observații și alte roluri pentru suport al zonei de securitate a Oficiului Meteorologic.

Profesorul Paul Hardaker este un fost matematician. A petrecut 14 ani la Oficiul Meteorologic, pe o varietate de funcții, inclusiv conducerea ramurii de inovare a observațiilor, direcționarea programelor de inovare tehnologică și științifică, iar, mai târziu, consilier politic al Guvernului privind modificarea climatului și relațiile cu publicul. Paul este acum Directorul Executiv al Societății Regale de Meteorologie. De asemenea, conduce și programul NERC privind Riscul de Inundații în timpul Evenimentelor Extreme.

Dr Geoff Jenkins lucrează la Centrul Hadley, divizia Oficiului Meteorologic care studiază modificările climatului. A lucrat la primul raport științific prezentat de Consiliul Interguvernamental pentru Modificarea Climatului, în 1990, iar acum manageriază noile scenarii climaterice pentru Marea Britanie, care au fost elaborate în 2008.

 

Traducere: Arseni Stefan Ciprian

This publication [Making sense of the weather and climate] published by Sense About Science in [March 2007] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [May 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.

Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [March 2007] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. for permission to reproduce or translate the document.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.